Noemi Meilman: „Măcar o zi să fie pace peste tot în lume, ca oamenii să vadă cât de bine e!”

Vârsta e doar un număr. De data asta 50. Despre cum arată viața la 50 de ani, au întrebat și aflat de la Noemi Meilman proaspăt absolventa de liceu Teodora Ghica (18 ani) și jurnalista cu experiență Cristina Stănciulescu (52 ani).

Teodora Ghica: Cum era adolescenta Noemi Meilman? Ce își dorea ea?

Mereu am fost foarte vorbăreață. Când eram mică, am vrut să fiu medic. După aceea, când am ajuns în Israel și am început să văd seriale de tipul Lege și Ordine, am spus că vreau să devin procuror. Întâmplarea a făcut că, scriind poezie și proză, am început să public în revistele românești din Israel. În acest context, am primit o bursă pentru a veni în România să studiez la orice facultate din cadrul Universității din București, după ce am terminat armata în 1993. Am ales să studiez la Facultatea de Drept, din dorința de a fi procuror. În anul doi de facultate m-am angajat la Ambasada Israelului la secția consulară, apoi am vrut să devin consul. Am picat examenul de mai multe ori, așa încât am înțeles că a fost un semn că locul meu nu era acolo. În ultimul meu an la Ambasada Israelului, am făcut un master în sociologie. Începuse să-mi placă zona de publicitate: m-am angajat la Saatchi & Saatchi și apoi a urmat perioada revistelor Tabu, Cosmopolitan și Harper’s BAZAAR, apoi The Place Concept Store. Ca să rezum în câteva cuvinte, am plecat de la dorința de a fi medic, la procuror, la diplomație și în publicitate și, după aceea, m-am reîntors la PR. 

Cum menții echilibrul între carieră, jobul de mamă și timpul tău liber?

Greu, pentru că trebuie să particip la multe evenimente. A fost destul de greu când Avi era mic, mergeam la câteva evenimente pe săptămână și îl prindeam doar puțin înainte de culcare. Aveam acel sentiment de vinovăție că nu stau destul cu el. Acum că a crescut, devine independent și este mai simplu. 

Mi-ai spus că îți place să lucrezi cu tineri. Se spune că valorile sunt altele și că tinerii care vin din urmă au alte mentalități, alte vise. Ce părere ai? 

Într-un fel, da, sunt de acord cu asta, dar observ că întotdeauna vor exista, în orice generație, și niște tineri care vor dori să facă lucrurile bine. Există acum un trend al întâmplărilor de moment. Foarte mulți nu mai au răbdare. Dacă nu faci un lucru cu răbdare, cu seriozitate și cu o anumită constanță, nu-ți iese. Generațiile care vin sunt persoane mult mai vizuale, lucru care este un atuu incredibil, dar unora le lipsește curiozitatea. Le-aș spune să fie buni, să le pese de ceilalți și să ajute cu fiecare ocazie, să nu judece până când nu verifică pe cine judecă, să nu se ia după aparențe și să facă mai mult research. 

Ai vreun proiect preferat, unul „de suflet”?

Nu cred că aș putea alege unul, pentru că fiecare este unic în felul său. Toate sunt proiecte de suflet: și Book Cover Tee, pe care vreau să îl reiau în 2023 (100% din încasări merg către adăpostul Iubirrre al lui Red Panda). Și Cămașa Albă de Vacanță, în colaborare cu Pineberry Shirts. Și The Hug, colaborarea cu Robert Rațiu și demira.ro, de tricotaje cu mesajul care ne amintește că dreptul la iubire este un drept fundamental. Și carnetele mele și prosopul suprarealist, care se găsesc pe Molecule-F. 

Ai avut vreo experiență care te-a schimbat?

Au fost câteva. Cea care m-a maturizat cel mai mult a fost faptul că l-am pierdut pe tatăl meu devreme. Aveam aproape 15 ani când a murit și atunci am simțit că mi s-a terminat copilăria și am făcut un salt imens către adolescență. Practic, ce cred eu că mi-a lipsit social și din cauza asta am și ajuns să fiu naivă uneori a fost că eu mi-am trăit adolescența diferit, pentru că am emigrat când eram în clasa a 11-a și a trebuit să trag tare ca să-mi pot da bacalaureatul într-o limbă nouă pentru mine. În a 11-a și a 12-a party-urile aproape că nu au existat pentru mine, ele au fost mai multe în perioada armatei, atunci când, paradoxal, am și dansat cel mai mult. 

Preferatele tale…  

” Insuportabila ușurătate a ființei” a lui Milan Kundera, “De ce mâncăm animale” a lui Jonathan Safran Foer. Îmi plac foarte mult și biografiile, așa că aș mai adauga pe listă și jurnalele Ninei Cassian, “Memoria ca zester”. Filme care mi-au plăcut au fost multe, dar dacă ar trebui să aleg ți-aș spune “Never Let Me Go”, “Pride” și “A little Chaos”. Iar ca spectacol de teatru, cred că Sunday/Dimanche, a companiei de teatru Chaliwaté Company and Focus Company din Belgia.

De unde vine activismul tău, dorința de a te implica în cauza LGBT-ului?

Pentru că dreptul la iubire este un drept fundamental. Pentru că “drepturi egale”. 

Ai sau ai avut vreun idol?

Am admirat și admir multe femei. Femeile din familia mea – mama care este un exemplu de forță pentru mine, bunicile mele, mătușa tatălui meu dar și prietenele mele self-made women. Figurile feminine din istorie pe care mi-ar fi plăcut să le cunosc sunt Lee Miller, Peggy Guggenheim, Dora Maar. 

Cristina Stănciulescu: Cum îți sună „50”?

Știi cum e? Ca un șoc pe care îl resimt când mai comand ceva online și mi se cere vârsta și atunci trebuie să mă duc mult, mult, mult în jos, până la 1972 (râde). Dar să știi că mă simt mai bine ca la 40.

Tu ești un om ca o șampanie, ești un „influencer cu bule”. Și ești relevantă pentru ziua de azi. Cum ești relevant azi? Cum să nu îmbătrânim prăfuit?

Să stăm tot timpul cu ochii pe tineri. Mi-a plăcut mereu să lucrez cu echipe în care să existe și tineri. Iar acum la PR Station, partenera mea Adriana Chiper este mai tânără decât mine cu 5 ani! Și prietenii mei, în majoritatea lor, sunt mai tineri decât mine. Trecutul este frumos, e ca un album de fotografii, îl accesez de câte ori am nostalgii, da trăiesc în prezent. Cred că ai relevanță dacă ești autentic, dar și dacă aduci ceva nou. Nu trebuie să demonstrezi nimănui nimic, nici la 50 de ani.

Ești militantă, ai spirit civic, ești activistă. Prezența ta este remarcată fie că e vorba despre drepturile animalelor, politicile anti bullying sau comunitatea LGBTQIA+… De unde ai învățat?

De la prietena mea, Ioana Ulmeanu. Ea m-a învățat să fiu feministă, deși nu reușesc să fiu, totuși, ca ea. Eu sunt o feministă la început. Dar de mică am simțit că trebuie să iau apărarea celor nedreptățiți. Și o fac din ce în ce mai mult acum pentru că nu vreau să ajung la 60 sau la 70 și drepturile acestora să nu fie respectate. Așa că mă grăbesc. Nu mai am răbdare. Vezi? Asta cu vine cu vârsta…

Și ce mai vine cu vârsta?

Eu le spun celor tineri că trebuie să aibă răbdare, că altfel nu-și pot construi cariera, să nu facă salturi mari, dar în ceea ce privește drepturile lor, le spun, dimpotrivă, să nu aibă răbdare. Nu există vârstă pentru a-ți cere drepturile.

Te deranjează nedreptatea…

Da, și nu sunt tolerantă cu cei… care nu sunt toleranți.

Ai intrat în a doua jumătate a vieții tale. Te gândești altfel la viitor, spiritualitatea te ajută în vreun fel?

Ca evreică dupa mamă și creștină ortodoxă după tată, cu o familie în care am avut și credincioși, și atei (bunicul matern, mai ales), am fost învățată în primul rând să respect toate religiile. Practic, am crescut într-o familie în care era un furnicar de oameni la noi în casă, de prieteni, se punea și se strângea masa și se scotea tot ce se găsea prin frigider. Mamaie era un fel de Jesus femeie, nu știu cum de reușea să sature atâția oameni, de fiecare dată. Pentru asta mă consider o norocoasă. Am crescut cu PR-ul în casă fără să știu că se numește așa (zâmbește).

Cu menopauza te-ai împrietenit?

Da, în final am făcut „pace”. Dar a fost greu, am avut dese stări nervoase, cred că sunt puțini bărbați care pot înțelege prin ce trecem atunci. Acum sunt în post menopauză și mă simt mai bine acum decât la perimenopauză.

Dacă ai trage acum o linie și ar fi să spui ce ai învățat în acești ani și de la cine, ce ai spune?

Că familia m-a învățat ce este empatia și ce importantă este cultura generală… Cât despre celelalte, le-am învățat din mers trăind pur si simplu. Am avut noroc de prieteni buni. Asta este cel mai important: să știi că ai o listă de oameni pe care poți să-i suni la orice oră din zi și din noapte. Îl am pe Avi, fiul meu care este sănătos, minunat și un copil foarte bun, precum și animalele mele, copiii mei cu 4 picioare. Familie grea (râde). Dar simt ca anii au trecut prea repede și am ars multe etape (adolescența, de exemplu). Sau că am insistat în anumite situații imposibile aiurea, și asta din cauza presiunii sociale (fertilizările în vitro pe care le-am făcut). Regrete prea multe nu am cum să am, pentru că dacă scenariul meu nu se întâmpla exact cum a fost, nu l-aș fi avut pe Avi, și nici câinii mei sau toate job-urile, prietenii și experiențele. 

Care a fost constanța din viața ta?

Munca mea. Ea a fost singura constanță. Munca mi-a adus independența materială și asta e una din realizările importante: să nu depind de nimeni și să nu fac compromisuri. Chiar dacă uneori nu mi-a fost ușor.

Cu toate astea ești mereu cu zâmbetul pe buze.

Da. Așa era și acasă, toți erau cu zâmbetul pe buze. Prietena Mirela Bucovicean îmi mai spune uneori că sunt „people pleaser” și că nu e OK. Dar așa sunt și așa am fost tot timpul.

Ai făcut vreo criză la vreo vârstă?

În culoarul perimenopauzei, care a început devreme, pe la 36 de ani și m-a ținut cam 10 ani. Am fost enervantă cu toți cei apropiați, parcă eram o cu totul altă persoană.

Ai făcut pace cu trecutul tău?

Am reînceput să merg la terapie și da, mă ajută în procesul de pace cu trecutul, cu mine, cu tot. Știi, chiar și pentru asta lupt, că încă mai sunt oameni care cred că dacă mergi la terapie ești nebun. Nu este adevărat! În plus, consider că nu e OK să-ți încarci prietenii cu problemele tale. Terapeutul este plătit pentru asta, este jobul lui. Deci da, am început să fac curățenie și pace.

Lucrezi pentru imaginea unor designeri, tu însăți ai prieteni din acest domeniu care îți place în mod evident. Ce tip de designeri te atrage?

Mă duc spre designeri care creează haine purtabile în primul rând, și atemporale. Uite, am învățat destul de multe și despre asta. Când aveam 20 de ani nici nu mă gândeam câtă apă se consumă la fabricarea unei perechi de blugi. Copiii noștri știu mai multe despre aceste lucruri; pe de altă parte, noi am trăit în comunism când în galantare nu exista nimic, deci nici nu aveam cum să ne gândim la economie… L-am întrebat pe Theo, fiul tău, la Sibiu, la FITS, ce spectacol i-a plăcut. Și mi-a spus că „Dimanche”, spectacolul despre încălzirea globală și despre consecințele acesteia.

Te sperie viitorul?

Da, mă sperie pentru Avi pentru că în 50, 60 de ani, spun cei mai pesimiști, va fi o criză a apei. Peste 50 de ani, Avi va avea 62.

Care ar fi urarea cea mai bună de ziua ta?

Să fie pace. Măcar o zi să fie pace peste tot în lume, ca oamenii să vadă cât de bine e! Cum am ajuns aici, cum ajuns iar la război? Am atins Luna, am descoperit tehnologia, de ce să fie războaie în continuare? Pentru ce?!

Care sunt planurile care încep la 50 de ani?

Vreau să mă apuc din nou de Pilates, să învăț să înot și să fac și krav-maga. Și să încep odată un master în arta contemporană sau antropologie.

Fotografii de: Alex Gâlmeanu @alexgalmeanu. 

Styling: Irina Hartia @irinahartia. 

Style assist: Florentina Roiciu @florentinaroiciu.

Make-up: Alexandra Crăescu @alexandracraescu. Make-up assist: Ruxandra Milea Popa @ruxandra.mileapopa / @endorphinlab.ro 

Hairstyle: Adonis Enache @adonisenache / @enodrphinlabro. Hairstyle assust: Daniel Ignea @daniel.ignea / @endorphinlab.ro 

Photo edit: Adrian Mihaiu @adrianmihaiu.

Photo assist: Liviu Bădiliță @emanuelliviu.

Creative director: Secret Nipple @secretnipple, Iulia Sas @iulia.sas & Mara Coman @maracoman –  www.secretnipple.com.  

Credite haine (foto interior): Andreea poartă rochie Philosophy, magazinul Distinto Couture; Noemi poartă sacou Medeea; Elvira poartă rochie Moos Studio. 

Credite haine (foto deschidere): Noemi poartă costum Ioana Ciolacu. 

Articol publicat în revista print A List Magazine (24).