Dacă este un serial despre care o să vorbesc încontinuu în următoarea perioadă, acel serial este Spy/Master, care va avea premiera pe HBO Max pe 19 mai.
De ce? Ei bine, am văzut primele două episoade în avanpremieră. Au fost extraordinar de bune. Atât de bune, încât aproape că m-am enervat că am văzut numai două și că încă nu pot afla ce se întâmplă în continuare. Spy/Master este genul de poveste care te prinde și nu-ți mai dă drumul. Are acțiune, suspans (oh, și cât suspans!), personaje absolut seducătoare, scene extrem de intense, dar și o atmosferă care te transpune într-o altă lume. Mai exact, în România anilor ’70, la apogeul Războiului Rece.
În prim-plan se află Victor Godeanu (Alec Secăreanu), omul de încredere al dictatorului Nicolae Ceaușescu (interpretat de Claudiu Bleonț), unul dintre cei mai influenți oameni politici ai momentului, dar care se dovedește a fi și colaborator secret KGB, dușmanul de moarte al conducătorului. Pe urmele sale se află Carmen Popescu (Ana Ularu), cel mai bun agent al serviciului de contrainformații al lui Ceaușescu, o femeie a cărei intuiție funcționează perfect, în special atunci când vine vorba despre rolul de agent dublu jucat de Godeanu. Presat de timp, Victor trebuie să pună la cale un plan rapid pentru a fugi din țară, un plan al dezertării în care sunt angrenați aliați vechi și noi, alături de inamicii care pândesc la fiecare pas.
Și pentru că am promis că voi vorbi în permanență despre acest nou serial, dar și că o să vă conving să îl urmăriți din 19 mai, am invitat-o pe Ana Ularu să ne povestească despre universul Spy/Master și despre unul dintre cele mai fascinante personaje ale miniseriei: agenta Carmen Popescu.
Înainte de toate, povestește-ne puțin despre personajul tău, Carmen Popescu. Care a fost prima ta impresie atunci când ai citit scenariul?
Ana Ularu: Prima dată când am citit scenariul – și asta e o chestie care spune foarte multe despre calitatea scriiturii Adinei Sădeanu și a lui Kirsten Peters (n.red. scenaristele Spy/Master) – eram în Portugalia cu familia mea și am vrut să avem un moment de liniște ca să încep să citesc puțin din primul episod la un ceai. Dar am ajuns să citesc până la episodul patru. Practic, am citit în serie, am binge-citit până la episodul patru, pentru că nu mă puteam abține. Fiecare final de episod avea un cliffhanger atât de interesant și de palpitant, încât nu mă puteam abține să nu merg mai departe. Până la urmă, mi-am rezervat ultimele două episoade ca să mai am un pic de bucurie și a doua zi. De la prima lectură m-am îndrăgostit de lumea aceasta, de contratimpii săi, de felul în care e spusă povestea. Povestea nu e cronologică, avem două fire narative – unul este trecutul, acum zece zile, acum opt zile, acum cinci zile, timp în care vedem evoluția personajului principal și pașii pe care îi face pentru a-și atinge obiectivul, iar altul este momentul prezent, cu tot ce a determinat să se ajungă la momentul de față. Și e foarte frumos să judecăm noi, ca public, din aceste două puncte de vedere ale trecerii timpului. Cât despre personajul meu, Carmen mi s-a părut foarte interesantă. Este tipul de personaj care are mister, care este funcțional, care ajută foarte mult o poveste, iar asta îți dă libertatea să îți imaginezi tot felul de lucruri în jurul lui. M-am simțit foarte flatată și fericită că s-au gândit la mine pentru acest personaj, mai ales că Spy/Master este unul dintre proiectele mele de suflet. Îm plus, filmările au fost o experiență atât de plăcută, de relaxată, de colaborativă. Atât la nivel uman, cât și la nivel artistic. E foarte plăcut să știi că în fiecare zi construiești ceva, că te duci la platou și că urmează o nouă zi în care imaginația ta și suflul tău artistic vor fi folosite.
Cât din povestea lui Carmen o să descoperim pe parcursul celor șase episoade?
A.U.: Carmen este un personaj al momentului prezent, povestea continuă să fie a lui Victor Godeanu, personajul lui Alec. De altfel, totul converge pentru a spune povestea lui. Carmen, la fel ca celelalte personaje, încearcă să dezvăluie mai bine lumea respectivă, conflictele interne ale serialului, mai ales că facțiunea sa de contraspionaj nu îl iubește deloc pe Godeanu. E o miniserie, timpul este limitat, așa că nu putem afla prea multe despre toate personajele.
Care crezi că e miza lui Carmen în acest joc? Este ea un soldat atât de loial regimului sau își dorește și altceva?
A.U.: Eu cred că e și un soi de vendetă personală la mijloc. Da, Carmen stă foarte bine pe ideologie, e un personaj care chiar crede în valorile comunismului și care trăiește cu impresia că trebuie să respectăm cu toții regulile, pentru că altfel nu are niciun sens. Dar cred că are și un soi de vendetă personală pe succesul oricărui om despre care intuiția îi spune că nu a respectat toate regulile. Pe de o parte, Carmen e un profesionistă determinată, inteligentă, foarte bună la ceea ce face, iar pe de altă parte, avem un om, un civil care are o antipatie personală, dar care are și diplomație, și umor, și intuiție. Plus ttactici și strategii. Mi s-a părut interesant să nu fac din ea o tovarășă nefericită, ci să îi dau cumva o politețe aproape grețoasă. Să fie chiar fericită, încântată că îl cunoaște pe tovarășul Godeanu, chiar dacă el știe exact ce fel de pitbull e ea. Mi se pare mult mai interesant și chiar mai puțin blamabil ca ea să fie așa.
Cum te-ai pregătit pentru rolul lui Carmen? La ce resurse ai apelat pentru a înțelege mai bine contextul lumii din serial?
A.U.: Generația mea a crescut cunoscându-și istoria, pentru că am trăit-o. Foarte puțin, e drept, dar am trăit-o. Am purtat adesea discuții despre perioada respectivă cu părinții și cu apropiații mei, m-a interesat tot timpul cum se trăia în perioada comunismului, pentru că viața de atunci mi se părea un soi de închisoare. Pe de altă parte, am citit în perioada adolescenței cartea lui Ion Mihai Pacepa, pentru că mă interesa subiectul, am citit ulterior și o carte a lui Douglas Boyd – Agenta, am făcut toată documentarea pe care o poți face la nivel intelectual și pe care o poți acumula din lectură. Mai departe de atât, un ajutor uriaș vine atunci când îți întâlnești personajul prin costum și prin decor. Fiind copil de scenograf, pentru mine sunt esențiale aceste elemente. Iarăși, foarte importantă a fost povestea pe care mi-am construit-o eu și pe care au construit-o scriitoarele – tovarășa Carmen are un trecut sportiv, ceea ce a fost interesant, pentru că asta mi-a determinat mie un anumit tip de fizicalitate, un anumit fel de a merge, de a mă mișca. Altfel, nu-mi permit să spun că șl putea înțelege vreodată comunismul și tragedia prin care au trecut părinții noștri. Faptul că noi avem acces liber, că nu avem interdicția de a fi rebeli, de a contesta lucruri este absolut uriaș. Libertatea e neprețuită.
Fiind un serial cu spioni, avem nenumărate metode de comunicare a mesajelor secrete. Care a fost tehnica ta preferată dintre cele prezentate în Spy/Master?
A.U.: Mi-a plăcut foarte mult transmisia radio pe care Carmen o decodează și pe care o veți descoperi în primul episod. Îmi plac și gadgeturile pe care ei le foloseau la vremea respectivă și care acum ni se pare foarte mari. Noi suntem mai degrabă obișnuiți cu epoca Mission Impossible, unde avem camere microscopice și tot felul de gadgeturi minuscule. Și, fără să dau spoilere, o să mai spun că mi-a plăcut mult felul în care a fost gândită scena unei curse, care este momentul în care o cunoaștem pe Carmen și vedem ce poate ea.
Există vreun lucru sau vreo poveste surprinzătoare despre perioada comunistă despre care ai aflat acum, cu ocazia filmărilor și a documentării pentru serial?
A.U.: Sunt lucruri pe care le mai citisem și înainte și, într-adevăr, mi se pare fabulos cât de implicat în istorie a fost Ceaușescu, de fapt, și ce amprentă puternică a lăsat, însă pe acestea nu le-am aflat prin intermediul serialului. Serialul e frumos prin faptul că e ficțiune și e o ficțiune care amintește de istorie, chiar dacă poveștile expuse în el sunt interesante de sine stătătoare. Aș spune că lumea din Spy/Master a fost surpriza pentru mine.
De ce nu ar trebui să ratăm Spy/Master?
A.U.: Eu întotdeauna recomand lucrurile care îmi plac, iar acesta e un serial care mie îmi place foarte mult. Este plin de acțiune, plin de suspans, sunt personaje charismatice și foarte interesante. Și chiar are o notă sexy: e sexy toată lumea aceasta a anilor ’70, a privitului peste ochelari fumurii, a urmăririlor spectaculoase cu mașini, a pistoalelor ascunse și tot așa! Un serial cu spioni e fascinant, orice ar fi! Cu atât mai mult când e vorba despre un serial cu spioni români, foarte, foarte bine făcut.
Cum ai caracteriza Spy/Master într-o singură propoziție?
A.U.: Spy/Master este un serial seducător despre putere și secrete.
Foto: Katalin Vermes
Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo
Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…
Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”
De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…
Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024
Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…
Kate Middleton, înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde de Crăciun de la Westminster Abbey
Prințesa de Wales, Kate Middleton (42 de ani), a fost înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…
Ora de lectură: 10 cărți pe care să le iei acasă luna aceasta
Finalul de an vine cu provocări, cu rezoluții, cu liste de to-do și planuri, dar și cu câteva…
Manufaktur – Un eveniment marca Mercedes-Benz
În seara zilei de 7 noiembrie, ne-am dat întâlnire în inima Bucureștiului cu Mercedes-Benz la Manufaktur, un eveniment…
Amber Heard, fosta soție a lui Johnny Depp, va deveni din nou mamă
Actrița Amber Heard, în vârstă de 38 de ani, a anunțat că va deveni din nou mamă. Vedeta,…
Institutul Pantone a anunțat care este culoarea anului 2025
Institutul Pantone a anunțat care este culoarea anului 2025, perpetuând astfel tradiția impusă de 26 de ani. Culoarea…
OPPO Find X8 Pro redefinește momentele speciale de sărbători – perfecțiune cu fiecare cadru
Unul dintre lucrurile care ne unește iarna, indiferent de stare, este dorința de a imortaliza momentele speciale, persoanele…