Alina Burlacu ∙ November 22, 2023 ∙ 11 min read

Azi îți facem cunoștință cu Ruxandra Sana, creatoarea brandului Sana Candles, una dintre mințile creative invitate de A List să realizeze o lumânare parfumată în ediție specială. Ce aromă ar avea revista A List Magazine, dacă ar fi o lumânare parfumată? Îți dăm câteva indicii: prună, mosc, cireșe negre.

Cum a început Sana Candles? Și cine e în spatele acestui brand?

De 19 ani tot învăț cum se fac lumânări. Spun că tot învăț deoarece a pune lumânări pe piață înseamnă mult mai mult decât a pune ceară, fitil, culoare și poate parfum la un loc. Este foarte multă muncă în spate, ani de teste, erori, reușite, bani investiți plus legislație care se schimbă de la an la an, și nu mă refer aici la ceea ce ține contabilitate, ci la reglementări specifice industriei. Acum 17 ani am pornit propria firmă, având și parteneri externi, și am produs până în anul 2019 doar lumânări turnate în matrițe, neparfumate, produsul nostru tractor fiind lumânările personalizate pentru evenimente private. Când a apărut fetița mea Margot, rutina s-a schimbat, familia a devenit prioritatea mea numărul unu și eu m-am schimbat. Am căpătat mai multă încredere în mine și am simțit nevoia de schimbare, să creez ceva nou cu cunoștințele acumulate în atâția ani. Aveam această dorință de a crea un brand de home fragrances, care înseamnă nu doar lumânări parfumate ci și parfumuri de cameră, sprayuri, și alte produse conexe. Aveam clienți recurenți care ne cereau foarte des lumânări parfumate în sezonul rece și cumva lucrurile s-au legat. Am început testele pentru lumânări parfumate și am testat multe arome, combinații, tipuri de ceară, recipiente. A durat aproximativ 11 luni până am putut lansa primele produse sub brandul SANA. În lockdown am scris un proiect pentru a accesa fonduri europene, și la sfârșit de 2020 am semnat contractul de finanțare, care ne-a ajutat să clădim ceea ce este astăzi SANA. În spatele brandului suntem o echipă de 3 oameni, care suntem fascinați de lumea senzorialului, fiecare cu rolul lui sau cu bucățica lui din puzzle, și cu mulți oameni care cred în noi.

Care sunt esențele tale preferate? Care e produsul tău (sau al clienților) favorit?

Nu pot spune că îmi place cu precădere un parfum. Este o alegere circumstanțială. Am perioade în care simt nevoia să folosesc Chalet care este pin cu eucalipt, pentru mine miroase a brad autentic și mă duce mereu cu gândul la perioadele din copilărie în care eram la cabana familiei la munte, alte dăți sunt atrasă de parfumuri cu note de ambră, mosc, tabac sau tonka, pe care eu le percep ca fiind parfumuri puternice. Am o sensibilitate la mirosul de scorțișoară, nu că nu îmi place, ci dacă există note de scorțișoară într-un blend pe care îl folosim în linie, nasul meu percepe doar scorțișoara și restul notelor amorțesc. Zilele acestea ard un parfum cu vanilie și patchouli, pe care îl vom introduce în linia noastră și, deși mie nu prea îmi place vanilia, în această combinație, mă ajută să intru într-o stare cozy, de bine.

Dacă vorbim de preferințele clienților, aici ei se împart în categorii. Persoanele fizice, care cumpără direct din magazinul nostru online sau din magazine partenere, sunt atrase de parfumurile lemnoase și spicy, cu precădere toamna, iar vara de citrice sau florale, dar noi producem lumânări și produse parfumate pentru casă, în regim White Label, și aici parfumurile sunt foarte diferite, în funcție de identitatea brandului pentru care producem. Pentru aceste branduri mirosul trebuie să reflecte ADN-ul brandului și să comunice o experiență senzorială inedită pentru clienții brandului. De exemplu, pentru branduri din industria auto-moto vindem mirosuri lemnoase, de piele și tabac, pentru un brand de fashion și lifestyle, un blend de mătase și cașmir, etc. Depinde foarte mult de profilul brandului și mai ales ce își dorește el să transmită.

Povestește-ne despre proiectul Sana & A List.

Anul trecut am fost invitată să particip pentru prima dată la Crazy Christmas, organizat de A List Magazine, și a fost o experiență mult peste așteptări, avem o colaborare foarte frumoasă cu voi. Am întâlnit o echipă extrem de muncitoare și serioasă. Propunerea de a crea o lumânare pentru A List a fost o provocare și nouă ne plac provocările. Am știut de la început că nu vreau să fie o simplă colaborare între două branduri, ci o fuziune de valori și viziuni. Cum am putea reda A List vibe într-o lumânare parfumată? Am ales un recipient alb mat, elegant, care face posibilă difuzarea luminii atunci când lumânarea este aprinsă și care ajută la setarea atmosferei așteptate. Am adăugat un capac auriu metalic, care poate fi folosit ca atare sau ca suport de lumânare, să protejeze suprafața mesei sau a zonei pe care este folosită lumânarea, și bineînțeles o cutie premium care să formeze un tot unitar cu lumânarea. Am ales alb, roz pudrat și auriu pentru această colaborare. adesea asociat cu feminitatea, delicatețea și eleganța. Rozul simbolizează subtilitatea și rafinamentul stilului de viață pe care A List îl promovează, precum și aspectul personal și accesibil al conținutului său, care se adresează cititorului modern și sofisticat. Aurul este culoarea luxului și succesului, și reflectă standardul de aur al revistei în materie de jurnalism de lifestyle, precum și conexiunea A List cu evenimentele de prestigiu și personalitățile de top pe care le prezintă.

Numele Editor`s Essence a plecat de la viziunea scufundării în aroma lumânării, răsfoind paginile revistei A List, fiecare articol și fotografie prinzând viață, înconjurate de o lume a luxului, stilului și a răsfățului iar parfumul lumânării este un blend de 15 arome. În notele de vârf regăsim fructul toamnei, pruna, în cele de mijloc cireșele negre, scorțișoara, cuișoarele și nucșoara care fac pereche bună cu sezonul rece, toate așezate pe note de bază care conțin și mosc, boabe tonka și vanilie. Aceste note evocă o călătorie prin diversele teme abordate de revistă, de la fashion la lifestyle și artă.

Care e cea mai frumoasă dorință care ți s-a îndeplinit de Crăciun?

Poate suna a clișeu, dar eu sunt în general un om optimist, vesel și cred în bunătate. Cred cu tărie că toți ne-am născut buni și dornici de a iubi și a fi iubiți și că experiențele acumulate pe parcursul timpului își pun amprenta și atunci avem de multe ori comportamente nefaste. Pornind de la acest crez al meu, simt deseori nevoia de “Crăciun” în timpul anului. Eu cu iubitul meu ne facem mici surprize care să ne bucure sufletul fără a fi o ocazie anume, zi de naștere sau Crăciun. Doar așa, să ne readucem aminte că ne avem și că suntem recunoscători și încercăm să ne creștem și copilul în acest spirit. Până la urmă, Crăciunul este o stare de spirit, nu? Nu bradul, în sine, sau masa îmbelșugată definesc Crăciunul, ci starea aceea că ești cu cei dragi, că ești recunoscător pentru ceea ce ai, că ești bine unde ești, un moment în care ai opri timpul în loc să poți să îl savurezi cât mai mult. Dacă este să răspund strict la întrebare, mi s-a indeplinit dorința de a apuca să trăiesc Crăciunul acela ca în filmele americane de când eram copil: familia întreagă reunită de Sărbători. Copilul mult dorit cu bărbatul iubit, și restul familiei, părinți, soră, cumnat, nepoate, socri. Aceste întâlniri încercăm să le facem cât mai des.

Pare o poveste de vis atunci când ne uităm pe site sau ne gândim la o afacere cu lumânări parfumate și totuși e un business. Cum reușești să ai un echilibru între frumos și business?

Pornisem în această călătorie fără să știu cu ce se mănâncă, dar până la urmă asta înseamnă antreprenoriat, să îți asumi riscuri. Am învățat cu greu să diger că nu e totul roz, că trebuie tras tare și că greșelile au un efect de bulgăre. Sigur că la început te gândești la un produs să arate bine, să tragă cu ochiul, să îl ambalezi impecabil, dar în timp am învățat să îmi stabilesc obiective și să le urmăresc. Prioritate pentru businessul nostru este să livrăm produse premium. Asta înseamnă testare riguroasă, furnizori aleși pe sprânceană, colaborări cu oameni specializați în domeniul lor de activitate, plus toată partea de hârțogăraie, contabilitate, declarații la mediu. Când te gândești la lumânări, te gândești la atelierul lui Moș Crăciun cu elfi și colinde, și avem și latura aceasta, dar, pe lângă asta, este extrem de multă muncă fizică, ridicat, aplecat, cărat, praf, transporturi întârziate, legislație care se schimbă mereu. Nu există un echilibru constant, ci mai degrabă un balans care trebuie menținut funcțional. Știu cât este de important să arate totul frumos, dar ca să poți oferi constant produse de calitate este necesar să ai costurile sub control. De exemplu, când vrem să achiziționăm recipiente noi, pentru că sunt frumoase, și îmi imaginez produsul finit care arată superb, mă apuc de calcule. Cât costă să îl import, cu transport și taxe, cât timp îmi ia să îl testez, cât mă costă să scot produsul finit și când, și unde îl vând, și dacă îmi permit aceste costuri. Câteodată putem să facem asta și, de multe ori, nu. Este un subiect care poate fi mult discutat. Ultimii 2 ani am urmat un program EMBA care mi-a deschis mintea, și înțeleg nevoia unui echilibru între frumos și business, dar mai ales cum pot ele să se intercaleze. 

Ce planuri ai pentru 2024?

Avem câteva proiecte în desfășurare, dar am să menționez doar cele care urmează în timpul apropiat să se concretizeze. Odată cu evoluția brandului nostru, SANA se transformă și își lărgește orizonturile sub un nou nume, ODORABLE. Această schimbare vine din dorința de a ne extinde la nivel internațional, marca Sana din păcate nu a putut fi înregistrată pe toate clasele de produse pe care noi le avem sau pe care dorim să le dezvoltăm. Schimbarea mărcii vine și din dorința de a ne alinia mai bine cu valorile și aspirațiile brandului nostru. Nu este un proces ușor, este de durată, dar este necesar pentru businessul nostru. Pe partea de produse, de la începutul anului vom oferi clienților noștri posibilitatea de a achiziționa doar partea de refill pentru lumânări sau pentru parfumurile de cameră. Până acum clienții trimiteau recipientele folosite la reumplere, la atelierul din Cluj, și deși și noi și ei ne doream să fim mai prietenoși cu mediul, existau costuri duble de transport. Prin achiziționarea directă de “refilluri” clienții pot monta ceara parfumată cu fitil direct în recipientele golite, fără a avea acest du-te-vino cu transportul. Pe partea de servicii vom continua să oferim atelierele de lumânări gratuite pentru copiii din județul Cluj, împreună cu partenerii noștri care activează în serviciile sociale sau educaționale. Pentru adulți, organizăm în continuare ateliere de lumânări în București și vom fi parteneri într-o serie de evenimente naționale care vor oferi experiențe senzoriale invitaților, utilizând văzul, auzul și mirosul.

Descoperă lumânarea parfumată Editor’s Essence de la Sana Candles pe site-ul https://sana-candles.ro/produs/alist-lumanare/.

Related Posts

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Horoscopul lunii Mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru luna mai 2024. Berbec Segmentul financiar este răscolit, astfel că…

ADHD la adulți: semne subtile pe care nu le-ai observat

Amâni lucrurile până când termenul limită se apropie periculos de mult? Sau poate ești deseori etichetat ca fiind…

Prințul William și Kate Middleton aniversează azi 13 ani de la nuntă

S-au scurs 13 ani de la nunta Prințului William cu Kate Middleton, eveniment urmărit de sute de milioane…