Bianca Sterie ∙ January 3, 2020 ∙ 5 min read

Nici nu a început bine noul an, că deja facem planuri măreţe pentru festivalurile şi concertele care ne aşteaptă în următoarea perioadă. Mai ales că deja au fost anunţaţi câţiva headlineri (şi încă mai sunt multe nume ce urmează a fi confirmate în următoarea perioadă), iar biletele au fost scoase la vânzare la preţuri speciale.

Vom avea festivaluri noi în program, artişti care vin în premieră în România (vestea că americanii de la twenty one pilots vin la Electric Castle mă entuziasmează cel mai mult), dar şi ediţii aniversare care se anunţă a fi de-a dreptul memorabile! Prin urmare, în cele ce urmează v-am pregătit un ghid al evenimentelor muzicale de neratat din acest an, astfel încât să vă organizaţi de pe-acum agenda.

Tarja Turunen, Circul Metropolitan Bucureşti (Globus), 23 ianuarie 2020

Fosta solistă a trupei Nightwish revine la început de an la Bucureşti pentru unul dintre cele mai aşteptate concerte rock din 2020. Pe lângă piesele care au consacrat-o, Tarja a pregătit un show complex, cu proiecţii care îi vor completa muzica şi vor crea o experienţă de neuitat pentru fanii ei.

Retro Music Festival, Romexpo Bucureşti, 29-30 mai 2020

Iubitorii de muzică retro, din anii ’70, ‘80 şi ’90, îşi dau întâlnire şi anul acesta, la cea de-a doua ediţie Retro Music Festival de la Romexpo. Bosson vine să cânte One In A Million, Dr. Alban ne aduce megahitul It’s My Life, însă line-up-ul include numeroşi alţi artişti care au făcut istorie de-a lungul timpului (Underdog Project, Gibson Brothers, Elena Paparizou, Afric Simone etc.).

SAGA Festival, Parcul Izvor din Bucureşti, 5-7 iunie 2020

SAGA Festival debutează pe scena marilor evenimente muzicale ale verii cu un line-up foarte interesant: Marshmello, Alan Walker, Disclosure, Don Diablo, Faithless DJ Set, Tiësto, Sam Feldt. Prima ediţie va avea loc în primul weekend din iunie, în Parcul Izvor din Bucureşti.

Marshmello

Neversea Festival, Constanţa, 2-5 iulie 2020

Tonul distracției la malul mării este dat, ca de fiecare dată, de Neversea, festivalul ajungând acum la cea de-a patra ediție. Încă nu au fost anunțați artiștii care vor concerta în 2020, dar, uitându-ne la celelalte ediții, cred că putem paria de pe-acum că line-up-ul va fi unul fabulos. Detalii pe neversea.com.

James Arthur, Arenele Romane din Bucureşti, 9 iulie 2020

Artistul britanic James Arthur, câştigătorul X Factor UK din 2012, va concerta anul acesta pentru a doua oară în România (a fost şi anul trecut la Untold), de această dată la Bucureşti, unde va aduce câteva dintre cele mai cunoscute piese ale sale: coverul Impossible, Naked sau Say You Won’t Let Go.

Electric Castle, Bonţida, 15-19 iulie 2020

Electric Castle a anunţat deja o parte dintre headlinerii şi trupele care vor concerta anul acesta, iar noi deja ne-am organizat cu biletele şi rezervările de îndată ce am aflat că vin băieţii de la twenty one pilots! Printre primii artişti confirmaţi se mai numără şi Foals, The Neighbourhood, Fisher, ZHU şi Alex Benjamin. Ne vedem la Bonţida? Detalii pe electriccastle.ro.

ARTmania, Sibiu, 24-25 iulie 2020

Nici Sibiu nu se lasă mai prejos şi, în iulie, devine kilometrul zero al iubitorilor de rock şi heavy metal. Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului ARTmania îi va aduce în Piaţa Mare a Sibiului pe Amon Amarth, My Dying Bride, Cult of Luna şi The Vintage Caravan, printre mulţi alţii.

Celine Dion, Arena Naţională din Bucureşti, 29 iulie 2020

My Heart Will Go On va răsuna vara aceasta la Arena Naţională din Bucureşti, unde Celine Dion va susţine un spectacol mult aşteptat de către fanii ei din România. Biletele s-au pus în vânzare şi câteva categorii sunt deja sold-out, aşa că ar fi bine să vă grăbiţi dacă vreţi să prindeţi locuri bune. Concertul face parte din turneul Courage World Tour.

Untold Festival, Cluj-Napoca, 30 iulie – 2 august 2020

Unul dintre cele mai populare festivaluri din România, un brand care a făcut istorie, Untold își deschide și în 2020 porțile, de această dată mai devreme, între 30 iulie şi 2 august. Încă nu au fost anunțați headlinerii, dar am putea paria că Armin van Buuren vine și acum să facă show până în zori de zi. Detalii pe untold.com.

Summer Well, Buftea, 7-9 august 2020

Summer Well împlineşte 10 ani de când ne aduce pe scena de la Domeniul Ştirbey din Buftea cei mai tari artişti indie, rock, pop, alternative, aşa că ne aşteptăm la o ediţie aniversară de zile mari. Primele trupe confirmate sunt Of Monsters and Men, Nothing but Thieves, Tom Walker şi Woodkid, dar, cu siguranţă, surprizele nu se vor opri aici. Detalii pe summerwell.ro.

Awake Festival, Gorneşti (Mureş), 14-16 august 2020

Dacă vă mai rămâne energie pentru încă un festival, Awake vă aşteaptă la cea de-a patra ediţie, care va avea loc tot la minunatul Domeniu Teleki din Gorneşti, judeţul Mureş, un spaţiu care chiar arată magic în timpul festivalului. Printre numele confirmate la Awake 2020 se numără: JP Cooper, Dubioza Kolektiv, Viţa de Vie, byron, Grasu XXL şi Robin and the Backstabbers. Detalii pe awakefestival.ro.

Fall In Love, Mogoşoaia, 4-6 septembrie 2020

Cea de-a doua ediţie Fall In Love încheie sezonul festivalurilor cu trei zile de concerte şi activităţi inedite la Palatul Mogoşoaia. Line-up-ul nu a fost încă anunţat, dar, cel mai probabil, vom avea primele nume confirmate cât de curând.

Foto: hepta.ro

Related Posts

Prinții de Wales, William și Catherine, sărbătoresc ziua mezinului lor, Louis

Louis, cel mai mic dintre copiii Prinților de Wales, William și Catherine, împlinește azi șase ani. O fotografie…

Irina Shayk dezvăluie rutina ei de skincare, cu metode moștenite de la mama ei

Irina Shaik (38 de ani) este una dintre cele mai râvnite femei din lume și totodată una dintre…

Două producții românești, selectate la Festivalul de Film de la Cannes

”Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, și documentarul ”NASTY”, despre viața și cariera…

Actrița Christina Hendricks (Mad Men) s-a măritat a doua oară

Actrița Christina Hendricks (48 de ani), cunoscută publicului mai ales datorită rolului Joan Harris din serialul de succes…

Milan Design Week – o experiență numită The Red Experience by Ploom

Sute de mii de amatori de artă și design, mii de instalații care de care mai interesante, sute…

Paris Hilton, primele fotografii cu fiica ei în vârstă de cinci luni

La cinci luni de la venirea pe lume a fiicei ei, Paris Hilton împărtășește cu publicul primele fotografii…

Horoscopul săptămânii 22-28 aprilie 2024

Astrologul Anca stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce surprize ne-au pregătit astrele! Berbec…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Teodora Meluță, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Artistul Călin Țopa, invitat să prezinte publicului instalația audio la Veneția, în expoziția de artă contemporană Personal Structures

La invitația Centrului Cultural European Italia (ECC-Italia), compozitorul și designerul de sunet Călin Țopa e prezent la Veneția,…

Taylor Swift și-a lansat un nou album- The Tortured Poets Department

Taylor Swift (34 de ani) nu ia nicio pauză și lansează cel de-al 11-lea ei album de studio,…