Interviu cu Joshua Jackson, protagonist în Dr. Death, un serial ”crime”, inspirat din realitate

Serialul crime drama, Dr. Death, bazat pe povestea reală și terifiantă a chirurgului ucigaș, Christopher Duntsch, va fi lansat în România pe 17 noiembrie și va fi difuzat în fiecare joi seara, de la ora 22.00, cu episoade duble, la AXN. 

Actorii celebri, Joshua Jackson (Fringe, The Affair), Alec Baldwin (The Hunt for Red October, The Cooler) și Christian Slater (Mr. Robot), vor interpreta personajele principale ale acestei producții. Serialul a fost inspirat și de celebrul podcast cu același nume, realizat de Wondery, care a avut peste 50 de milioare de descărcări, fiind desemnat cel mai bun podcast din 2018. 

Dr. Death urmărește povestea șocantă a doctorului Christopher Duntsch (Joshua Jackson), o stea în ascensiune în cadrul comunității medicale din Dallas. Tânăr, charismatic și, aparent, genial, Duntsch își construise o clinică de neurochirurgie înfloritoare și avea o carieră promițătoare în față. Dar totul s-a schimbat brusc. Pacienții intrau în sala sa de operație și cei mai mulți se trezeau mutilați definitiv sau nu se mai trezeau deloc. Pe măsură ce numărul victimelor creștea fără ca nimeni să poată lua măsuri, doi colegi medici, neurochirurgul Robert Henderson (Alec Baldwin) și chirurgul vascular Randall Kirby (Christian Slater), precum și procurorul din Dallas, Michelle Shughart, au făcut echipă cu scopul de a-l opri.

Despre rolul doctorului Christopher Duntsch, dar și despre povestea din spatele acestui serial stăm de vorbă cu actorul Joshua Jackson, într-un interviu pus la dispoziție în exclusivitate de AXN. 

Joshua, cel mai mare compliment pe care ți l-aș putea face este că, de fiecare dată când intri în sala de operație în rolul doctorului Duntsch și ceri un bisturiu, abia mă pot uita… atât de bun ești.

JOSHUA JACKSON: (Râde)… Prima dată când am urmărit primul episod, l-am urmărit cu soția și soacra mea în cameră. Iar soacra mea, când am ajuns la prima operație, chiar a ieșit din cameră. A spus: „Nu pot să urmăresc așa ceva”, ceea ce cred că este probabil cel mai mare compliment pe care îl poți face acestui serial. Așa că mulțumesc. Apreciez asta. 

Ce te-a captivat prima dată la povestea lui Christopher Duntsch? 

JOSHUA JACKSON: Se rezumă la atât. Prima mare întrebare: „De ce? De ce s-a întâmplat asta?” Și apoi: „Cum? Cum a ajuns să fie așa? Cum i s-a dat spațiul necesar pentru a fi atât de spectaculos de rău?‟ După ce am ascultat podcastul, întrebările au rămas în continuare. Aveam o înțelegere a argumentului juridic. Și aveam o înțelegere a călătoriei pacienților către găsirea… Nici măcar nu știu dacă se poate numi „dreptate‟, dar măcar un remediu legal; nu cred că există dreptate pentru ceea ce li s-a făcut. Înțelegeam părțile tehnice ale poveștii, dar tot nu aveam nicio idee despre acest om și despre cum a ajuns să fie așa. Prin conversațiile cu Patrick (n.red.: Patrick Macmanus, showrunnerul Dr. Death) și prin faptul că am intrat cu adevărat în scenariu și în materialul de cercetare din jurul scenariului, am început să înțeleg mai bine totul. Dar totuși… Este un personaj atât de fascinant pentru un actor. Trebuie să existe un răspuns ușor… Vreau atât de mult să existe un răspuns ușor, pentru că alternativa este atât de îngrozitoare. Dar nu există un răspuns ușor. Iar alternativa este îngrozitoare. Iar rezultatele au fost îngrozitoare. Și ăsta e un personaj foarte convingător de jucat. 

Care a fost cheia care ți-a permis în cele din urmă să îl joci?

JOSHUA JACKSON: Sună simplu când o spun, dar mi-a luat destul de mult timp să pot să fac asta. Cheia a fost să nu-l mai judec. Să-l văd prin ochii lui, în care el este „eroul‟ propriei povești: „Este un doctor genial. Este un chirurg strălucit. Este victima comportamentului și a acțiunilor rele ale altora‟. Odată ce am fost dispus să nu-l mai judec și să-mi permit să stau în interiorul disonanței cognitive a lui gândindu-se: „Sunt genial. Nu sunt doar genial, sunt de fapt atât de genial încât nimeni altcineva nu poate înțelege povara geniului meu… Și pentru că ei nu pot înțelege povara geniului meu, sunt obligat să mă tăvălesc în noroi cu acești simpli muritori care îmi distrug constant munca bună.‟ Este o nebunie. Dar odată ce am intrat acolo cu el, toate celelalte lucruri au început să se deblocheze. 

Ceea ce ridică întrebarea: cum a fost în cele din urmă să ieși din acea mentalitate a lui? 

JOSHUA JACKSON: A durat un minut. În ultima mea zi, soția mea a cumpărat o sticlă de șampanie. M-am întors acasă și eram în apartamentul nostru din New York. Ne-am așezat acolo și am băut ceva împreună. Și doar începând să vorbesc despre el la timpul trecut, mi-am dat seama, de fapt, pentru prima dată, de greutatea lui, pe care o purtasem cu mine în toate acele luni… Nu cred că îmi permisesem să simt în totalitate tot ceea ce am experimentat. Dar a fost foarte mult și cu siguranță a fost nevoie de o secundă pentru a putea renunța la asta. Trăiești în interiorul acestei disonanțe cognitive constante, în care te crezi un personaj eroic, când dovezile din jurul tău arată că generezi durere și haos pentru toți cei pe care îi atingi. Este un spațiu în care a fost tare dificil de trăit timp de șase luni. 

Cum a fost colaborarea cu Patrick Macmanus și care au fost elementele cheie pe care v-ați concentrat în abordarea poveștii? 

JOSHUA JACKSON: Este cel mai bun colaborator cu care am lucrat vreodată. După cum vă puteți imagina, această colaborare a fost foarte intensă. Trăia în interiorul acestei povești de peste doi ani. Eu am ajuns târziu la el, dar a trebuit să mă scufund până la capăt și aveam o mie de întrebări și o mie de idei. În același timp, trebuia să fiu într-un mediu în care să mă simt confortabil să merg în locurile în care acest personaj trebuia să meargă, iar el este un om minunat și un showrunner genial. Ai nevoie de un set de aptitudini atât de special și unic pentru a fii la cârma unui serial și, mai ales,  pentru a produce un serial bun. O mulțime de oameni reușesc. Foarte puțini oameni o fac bine. Nu am avut niciodată o colaborare creativă care să fie mai interesantă sau mai solidară și, sincer, să mă bucur de personalitatea persoanei respective atât de mult ca în cazul lui Patrick. Îi invidiez pe cei care lucrează cu el în acest moment, pentru că aș alege să mă aflu într-un astfel de mediu pentru fiecare proiect de acum încolo, pentru tot restul carierei mele. Este genial. 

Ai avut ocazia să vorbești cu Duntsch însuși înainte de filmări? 

JOSHUA JACKSON: Duntsch face apel la condamnare, așa că nu am avut ocazia să vorbesc cu el, pentru că niciun avocat decent nu i-ar fi permis să-mi spună ceva incriminator. Acestea fiind spuse, atunci când a venit vorba de a discuta cu el – pentru că ar fi existat o cale pe care am fi putut să o urmăm pentru acest demers – dar când a venit vorba, în cele din urmă, nu am vrut de fapt să vorbesc cu el. Nu știu dacă aș fi găsit vreo valoare în a cere părerea unui mincinos despre el însuși. Și spun asta ca urmare a cercetărilor pe care Patrick și scriitorii săi le făcuseră deja până când am primit proiectul… În centru, acest om se agață de o ficțiune despre el însuși. Cred că este probabil un sociopat. Nu sunt calificat să fac această judecată. Dar cu siguranță este un narcisist. Pe măsură ce ficțiunea devenea din ce în ce mai greu de întreținut, i se dedica din ce în ce mai mult.  Așa că nu sunt sigur că, chiar și într-o conversație cu el acum, aș fi obținut vreo perspectivă despre el dincolo de ceea ce știam deja, și anume că trăiește deconectat de realitatea în care trăim noi.

Colegii tăi din serial au întâlnit unele dintre persoanele reale care apar în poveste?

JOSHUA JACKSON: Diferiți actori au întâlnit diferite persoane în diferite locuri de-a lungul poveștii. Eu l-am întâlnit doar pe Dr. Kirby (interpretat în serial de Christian Slater). Însă nu i-am cunoscut pe Dr. Henderson (interpretat de Alec Baldwin) sau pe Michelle Shughart (interpretată de Anna Sophia Robb)… Dar, așa cum am spus, s-au făcut atât de multe cercetări și documentare și am avut la dispoziție atât de multe materiale despre aceste persoane în prealabil, încât am simțit un nivel de intimitate… Am avut deja acces la toate depozițiile. La toate mărturiile. Toată documentația istorică… Nu vreau să vorbesc în numele celorlalți actori, evident. Fiecare dintre ei a avut propria călătorie. Dar, pentru mine, imaginea a fost creionată în cercetările care fuseseră făcute – am avut atât de mult material pe baza căruia să lucrăm. 

Există un sentiment mai mare de responsabilitate în aducerea pe ecran a unei povești adevărate ca aceasta?

JOSHUA JACKSON: Da… Spui povestea celui mai rău moment din viața a 33 de oameni, cel puțin. Nu există nicio reparație pentru violența care a fost comisă împotriva lor și, prin urmare, împotriva familiilor și comunităților lor. Nimic nu va putea vreodată să repare ceea ce a fost distrus de Christopher Duntsch și de sistemul care l-a susținut – de către spitale, de către consiliul medical, de către sistemul juridic. Așadar, există responsabilitatea de a fi potențial brutali în onestitatea de a spune această poveste și de a trage la răspundere persoanele pentru care, sincer, acest lucru ar deveni doar un moment neplăcut în cariera lor. Ceva la care, peste ani, ar privi înapoi și ar spune: „ce moment teribil‟. Cu siguranță, există o responsabilitate de a spune povestea și de a avea o opinie. Patrick și cu mine am purtat această conversație de multe ori pe parcursul acestui serial, asigurându-ne că acesta nu a lăsat pe nimeni care merita ca partea lui din această poveste să fie scoasă la lumină la o parte. Așa că da, cu siguranță, există o responsabilitate mai mare în acest sens.

Realizarea serialului ți-a schimbat viziunea asupra profesiei de medic?

JOSHUA JACKSON: O schimbă atât în mod pozitiv, cât și negativ. Cu siguranță îmi dă de gândit. Cu siguranță mă face să mă gândesc să cer întotdeauna o a doua opinie și cu siguranță îmi întărește convingerea că modul american de a trata sănătatea ca pe un serviciu este pur și simplu incompatibil… Nu suntem clienți în acel spațiu. Nu sunt un expert medical. Nu pot să mă pronunț în această privință. Îmi spuneți, în calitate de medic, că acesta este lucrul care mă va ajuta să mă vindec? Nu am de gând să fac comparații, pentru că nu știu mai bine. Cu siguranță m-a făcut să fiu sceptic cu privire la motivele sistemului medical în general în relația cu pacienții. Ar trebui să fim în cele din urmă în vârful lanțului trofic, dar nu suntem. Instituțiile sunt protejate mai presus de pacienți. Profitabilitatea medicilor este protejată mai presus de pacienți și asta este terifiant. Este cu adevărat înfricoșător pentru că noi, în calitate de pacienți, nu suntem consumatori informați în acest spațiu și trebuie să fim protejați de acești oameni în care ne punem atâta încredere. Pe de altă parte, dacă nu ar fi fost doi medici și un avocat care credeau cu adevărat în valoarea sistemelor pe care le reprezentau, dacă Henderson și Kirby nu s-ar fi ocupat de acest caz, dacă Michelle Shughart nu s-ar fi ocupat de acest caz, probabil că acest om ar fi practicat încă medicina… Dacă acești oameni care își dedică viața pentru a face corpurile mai bune nu s-ar fi ocupat de acest caz, cu mari riscuri și costuri pentru ei înșiși, el ar fi fost cel mai mare criminal în masă din istoria Americii în acest moment. Așadar, sunt atât îngrozit de inumanitatea sistemului, cât și încurajat de eroismul indivizilor.

I-ai menționat pe doctorul Kirby și pe doctorul Henderson, doi dintre eroii acestei povești, și cred că Christian Slater și Alec Baldwin au fost geniali în interpretarea lor. Cum a fost să lucrați împreună?

JOSHUA JACKSON: Singurul meu regret în acest serial, sincer, este că nu am apucat să joc mai mult cu ei, să fiu pe platou cu ei… Sincronizarea lor, jocul unul cu celălalt – este un truc dificil de realizat ca actor. Au fost preciși, conciși în ceea ce privește sincronizarea lor, în ceea ce privește glumele și rolul de om direct, respectând în același timp seriozitatea a ceea ce încercau să transmită. Nu este un lucru ușor de realizat. Uneori, dacă pui doi actori împreună, ei pur și simplu strălucesc unul din celălalt… Așa că este întotdeauna o bucurie să fii pe platoul de filmare cu doi actori cu adevărat puternici. Este lucrul care, mai mult decât orice altceva, m-a făcut să continui să fac asta timp de 30 de ani, și anume faptul că, pentru o perioadă scurtă de timp și într-un mediu atât de specific, ai acces la oameni minunați atât în fața camerei, cât și în spatele ei.

Foto: AXN