Bianca Sterie ∙ October 12, 2020 ∙ 5 min read

Cel mai așteptat  serial cu spioni din această toamnă, Alex Rider, a debutat pe 6 octombrie la AXN România, un nou episod fiind disponibil în fiecare marți, de la ora 23. Bazat pe romanul Point Blanc, cel de-al doilea volum din cunoscuta serie Alex Rider, semnată de Anthony Horrowitz, serialul explorează povestea unui adolescent din Londra care a fost instruit, în mod subtil, pentru lumea periculoasă a spionajului încă din copilărie. Obligat să investigheze moartea suspectă a unchiului său și legătura dintre aceasta și asasinatul a doi miliardari, Alex (Otto Farrant) își asumă o nouă identitate și merge sub acoperire într-un internat izolat, în inima munților, Point Blanc, un loc renumit pentru reabilitatea tinerilor cu probleme.

Din distribuția serialului face parte și Ana Ularu, care joacă rolul decanului Point Blanc, un personaj în egală măsură fascinant și înfricoșător. Despre care aflăm mai multe detalii și povești chiar acum… direct de la Ana.

Povestește-ne puțin despre personajul tău, Eva Stellenbosh. Cine este ea și care este legătura pe care o are cu Alex Rider?

Ana: Eva este decanul Academiei Point Blanc (în cazul nostru, o formă elegantă de a numi o școală de corecție), destinația principală a odraslelor scăpate de sub control ale multi-milionarilor, industriașilor, antreprenorilor, conducătorilor subtili ai lumii. Eva este interfața, selecționerul care decide dacă un astfel de adolescent-problemă întrunește criteriile pentru a fi admis la Point Blanc, unde operațiuni mult mai înspăimântătoare și puțin „corecționale” au loc sub ordinele sinistrului Doctor Greif (Haluk Bilginer). Mâna dreaptă și o adeptă convinsă a credințelor acestuia, Eva e o formă elegantă și mortală a răului. Ea vine să îl ia personal pe Alex, aflat sub acoperire, și să îl aducă la Academie. Mai departe vom vedea.

Cum ai aflat despre acest proiect și ce te-a atras cel mai tare la el?

A: Am primit o probă de la agenta mea cât eram în Los Angeles și am făcut, inițial, o probă filmată acasă – o scenă foaaarte lungă și cu treceri subtile și interesante prin psihologia ei și cea a lui Alex. Am dat proba cu prietenul meu cel mai bun citind și cu partenerul meu filmând, apoi ne-am văzut de viață. Ce a fost haios e că, în clipa în care ajungeam la aeroport ca să zbor spre Vancouver, am primit un telefon care îmi spunea că în patru zile trebuie să fiu la Londra. Am schimbat toate zborurile (vreo 5 la număr, întoarcerea în Europa, inclusiv), m-am bucurat doar trei zile de Vancouver și apoi am ajuns cu un jet lag fenomenal într-o Londră însorită, unde am dat cea de-a doua probă. M-a atras foarte mult ideea de a lucra cu Andreas Prochaska (n.red.: regizorul Alex Rider), mai departe de proiectul în sine, pe care l-am găsit foarte bine scris și gândit foarte în afara clișeelor.

Știai despre seria scrisă de Anthony Horowitz dinainte? Ai mai urmărit vreo producție inspirată de cărțile lui?

Știam despre serie, doar că am aflat când adolescența mea era deja doar o amintire, așa că nu citisem încă nimic. După ce am fost distribuită am cumparat imediat Point Blanc și m-am amuzat teribil de descrierea Evei din carte – o halterofilă sud-africană de doi metri pătrați, cu părul roșu aprins. Nu am mai urmărit altă producție inspirată de seria Alex Rider, dar abia aștept să vedeți ce am făcut noi. Va fi un produs plin de suspans și acțiune, la care adolescenții și adulții se vor bucura în mod egal.

Nu este pentru prima dată când lucrezi cu o echipă internațională, ai avut nenumărate experiențe de acest gen. Ce ți-a plăcut cel mai mult la echipa Alex Rider? Cum au decurs filmările pentru tine?

Mi-a plăcut la nebunie distribuția. Oameni tineri nu numai extrem de talentați (Otto Farrant e o revelație, veți vedea, Marli Siu e o actriță excelentă, Early Cave e fenomenal și foarte haios, iar de umorul și ritmul lui Brennock O’Connor vă veți îndrăgosti instant), profesioniști, dar și gașcă de prăpădit de râs zilnic sau de discuții îndelungi în pauzele inerente dintr-o filmare. A fost o onoare și o plăcere să lucrez, să mă împrietenesc și să râd cu Haluk Bilginer. Și, bineînțeles, m-am bucurat să fiu regizată de Andreas.

Cum ai descrie serialul Alex Rider?

Pliiin de acțiune și suspans deștept și eficient construite – eu am stat „on the edge of my seat” și știam ce se întâmplă, fabulos de bine jucat, plin de farmec și cu multă muzică pe care o veți căuta după.

Care este filmul/seria preferat/ă cu spioni?

Cred că sunt mereu îndrăgostită de umorul și inventivitatea gimmick-urilor narative și de dialog din seria Ocean’s. Nu sunt spioni, dar e același tip de inteligență și gândire abstractă.

 La ce proiecte noi lucrezi acum?

Acum lucrez la scenariile mele până voi începe noi filmări, sunt într-o perioadă în care încep să îmi explorez eu mai multe zone de creativitate și să acționez în direcția punerii lor în practică. Vreau să încep să cânt din nou pe cât se poate de mult și variat, am înregistrat două piese deja cu prieteni și cred că se mai ivește o colaborare muzicală.

Foto: Marc Rissmann

Related Posts

Mese speciale pentru un Crăciun altfel! (și ceva pentru colindători)

Se spune că în bucătărie se țes cele mai frumoase povești, iar în seara de Crăciun, această magie…

Cine sunt concurenții noului sezon Survivor România?

A sosit momentul mult așteptat! Survivor România revine la PRO TV cu un nou sezon care promite să…

Cine este noul American Psycho?

Celebra producție din anii 2000, American Psycho, în care rolul principal a fost interpretat de Christian Bale, va…

5 producții premiate, de urmărit în vacanța de Crăciun, disponibile pe  DISNEY+

Pe lângă filmele de acțiune, documentarele, animațiile, serialele și poveștile fantastice, Disney+ găzduiește producții de prestigiu, care au…

INNA cucerește Polonia: două concerte sold-out și un vibe de neuitat

INNA a făcut senzație în Polonia, cu două concerte incendiare, ambele sold-out. Primul spectacol s-a vândut în doar…

Be Love! Laura Giurcanu X Pandora – despre relațiile cu bijuteriile și sezonul de cadouri 

Iubire, emoție, fericire, zâmbete și oameni dragi: lunile reci de iarnă pot fi mereu încălzite cu o surpriză,…

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de…

Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa

Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…

John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani

Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…

Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români

Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…