Bianca Sterie ∙ August 16, 2022 ∙ 7 min read

După doi ani în care a călătorit prin orașele din țară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo Ideis Festivalul național de teatru tânăr se întoarce acasă, în Alexandria. Între 15 și 21 august, zece trupe de liceeni vor celebra bucuria de a trăi împreună experiența festivalului, alături de comunitatea în care a luat naștere cel mai mare eveniment dedicat educaţiei alternative prin artă, despre care ne povestește chiar acum Liviu Romanescu, directorul festivalului.

  1. Înainte de toate, povestește-ne puțin despre ideea din spatele festivalului Ideo Ideis: cum a apărut acest proiect?

Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis s-a născut în Alexandria în 2006 din dorința unor adolescenți de a organiza un „festival cu premii pe bune”. Au avut parte de întâmplări mai puțin fericite în alte festivaluri, au avut un scop clar și au îndrăznit să viseze. Și astfel, au reușit să tragă după ei și alți adolescenți. Apoi au urmat adulți. Și apoi au venit 17 ani de întâlniri și provocări. Și spirit tânăr.

  1. Cum e evoluat festivalul de la primele ediții și până în prezent? Ce s-a schimbat pe parcursul lui?

În primii săi ani, festivalul a câștigat curaj. Încrederea că poate să crească și că participanții cresc prin intermediul său. A venit apoi curiozitatea oamenilor din comunitate, interesul și mirarea față de activitățile derulate de festival. Uneori neîncredere, alteori momente de revelație. Apoi a urmat un element esențial, încrederea comunității locale – sprijinul administrativ, deschiderea din partea autorităților locale. Suntem în punctul în care acum festivalul este construit de un grup consistent din rândul comunității locale și scopul este ca el să devină un eveniment al comunității, o celebrare a spiritului tânăr. Lucru pe care festivalul l-a păstrat mereu.

De-a lungul timpului, sigur că au fost modificări la nivel structural. Am început cu premii, am trecut apoi la o formă de mentorat și de experiențe pe care trupele le primesc, prin participarea la alte festivaluri din țară dedicate teatrului și artelor. Vrem ca întâlnirile să fie premiile pe care participanții le primesc, atât cei din rândul trupelor, cât și cei din comunitatea orașului Alexandria.

  1. Ce ne poți spune despre ediția din acest an? Ce își propune Ideo Ideis #17?

După doi ani în care a călătorit prin orașele din țară, într-o formulă descentralizată, adaptată contextului pandemic, Ideo Ideis se întoarce acasă, în Alexandria. Ediția cu numărul #17 stă sub semnul reevaluării identităților personale și al redefinirii valorilor colective, printr-un program intens de ateliere de teatru, arte alăturate, întâlniri cu mentori, evenimente outdoor și momente de inspirație oferite de artiștii și profesioniști care regândesc implicarea comunitară.

Perioada de izolare, digitalizarea completă a interacțiunilor cu ceilalți și expunerea la imaginea violentă a războiului de peste graniță și-au pus amprenta asupra fiecăruia dintre noi. Pe fundalul acestor evenimente care au modificat inclusiv configurația ultimelor două ediții, Ideo Ideis #17 (re)creează spațiul sigur al reîntâlnirii fizice, dar acceptă și provocarea de a-l folosi pentru a crește. Lansăm în rândul liceenilor, cât și în comunitatea din Alexandria, invitația de a (re)scrie contextul și de a (re)imagina viitorul, prin posibilitățile deschise de actul creativ. (re)venim în sânul comunității în care fenomenul a luat naștere în urmă cu 16 ani și, vreme de șapte zile, (re)descoperim lucruri despre noi și despre lume și (re)definim ideile pe care le avem despre cine suntem, despre cum ne implicăm în lumea din jur, despre relațiile pe care le construim cu ceilalți.

  1. Care sunt highlight-urile acestei ediții?

Programul de anul acesta va include, pe lângă spectacolele de teatru ale trupelor de liceeni selectate, spectacole de teatru profesioniste, seri de film în aer liber, masterclass-uri cu actori și regizori, sesiuni de mentorat, workshop-uri de film, teatru și dans, murale și petreceri.

Centrul Multifuncțional pentru Tineri din Alexandria va fi locul de întâlnire al pasionaților de povești spuse-n scenă. Aici, serile de festival vor oferi publicului ocazia să descopere cinci spectacole de teatru profesionist și tot atâtea viziuni unice asupra unor teme relevante pentru societatea contemporană. În program sunt spectacole precum Sara/Mara (r. Bogdan Theodor Olteanu), 8 tați (r. Irisz Kovacs), Efecte secundare (r. Vlad Bălan), Am făcut ce s-a putut (r. Matei Lucaci-Grunberg) și super-provocarea Iepurele alb, iepurele roșu, în care Șerban Pavlu, pe o scenă fără decor, fără să fi făcut repetiții și fără să fi citit textul în prealabil, va oferi tuturor celor prezenți o experiență de vizionare care nu se va mai repeta niciodată.

Avem pregătite zilnic și spectacole pentru copii – Crina și păpușile vorbitoare, un spectacol de ventrilocie cu Crina Zvobodă, La pas cu MAGITOT, Clara și timpul liber. Seara este pentru povești și împărtășit experiențe în cadrul unor întâlniri de dialog cu artiști consacrați ai momentului. 

Așteptate cu entuziasm sunt și serile de film, în aer liber, din cadrul Cinematecii târzii, unde publicul va avea șansa să se întâlnească și cu actorii sau regizorii lor. Avem în program la Ideo Ideis #17 filme precum Metronom, R.M.N., Miracol, Imaculat, Copacul dorințelor și România sălbatică.

De asemenea, prin oraș vor putea fi admirate și patru noi murale realizate în pregătirea festivalului de Maria Borțoi, Andrei Felea, Maria Zurbagiu și Irina Mocanu, care au acceptat provocarea de a (re)imagina peisajul urban prin intermediul artelor vizuale.

  1. Cum sunt adolescenții, trupele care participă la Idei Ideis? Cum simți tu noua generație de artiști?

Tinerii sunt și au fost din primele ediții curioși și deschiși către a vedea noi perspective, a parcurge noi experiențe. Cel mai probabil noi, adulții, suntem cei care au cel mai mult de câștigat la nivel de redescoperire a unor perspective uitate sau ignorate. Am văzut actori care privind o trupă de adolescenți performând pe scena și-au amintit de ce s-au apucat de meseria de actor. Au redescoperit prospețimea creativă. Sunt profesioniști care ani de zile au prioritizat festivalul în vacanța lor de vară pentru a se reîncărca din energia tinerilor. Așadar, adolescenții sunt indispensabili, ca întotdeauna. Ne amintesc de lucruri pe care noi, adulții, le-am încuiat de mult în cămară.

  1. Cum vezi tu evoluția Ideo Ideis în viitor? Plănuiești să îl extinzi dincolo de Alexandria?

Festivalul va continua să genereze încredere și creștere, iar lucrul pe care îl poate capacita este implicarea comunității locale și dezvoltarea spre o celebrare a dezvoltării de sine prin artă. Poate să atragă mai mult, să cheme mai mulți oameni să descopere comunitățile mai mici din România. Poate și trebuie să devină un reper ca ce poate o comunitate locală să dezvolte. Un model pentru marile orașe, unde totul se întâmplă în zona centrală. Un model pentru orașele mici și medii de a încuraja actul artistic și de a se crește prin celebrări ale comunităților. Un festival este o oportunitate a întâlnirilor, iar Ideo Ideis Festivalul va fi mereu întâlnirea pe care o ai în Alexandria, în miez de vară. Întâlnirea care îți dă curaj dacă te lași privit direct în ochi.

Foto: Claudiu Popescu

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…