Considerat a fi cel mai complex documentar despre natura României, România Sălbatică mi-a atras atenția încă din prima clipă în care am aflat despre acest proiect. Realizat în mai bine de zece ani de către Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, pelicula a avut premiera la Transilvania International Film Festival (TIFF), unde a și câștigat Premiul Publicului pentru cel mai bun film românesc.

Documentarul va intra în cinematografele din toată țara din 17 septembrie, însă, până atunci, a venit momentul să aflăm povestea din spatele lui chiar de la producătorii Dan Dinu și Cosmin Dumitrache. 

Cum v-ați decis să începeți documentarul România sălbatică?

Cosmin Dumitrache: Povestea filmului s-a conturat în urma proiectului fotografic inițiat de Dan Dinu și a fost susținut de pasiunea noastră comună pentru natură. În 2013 căutam un proiect la care să pot contribui pe partea de film și așa ne-am cunoscut. După ce ne-am întâlnit am pornit efectiv într-o aventură prin țară și am filmat în mai multe zone, dar fără să avem un plan concret în minte, ci doar ideea de a face un film documentar despre natura României. Au trecut câțiva ani în care am făcut filme mai scurte și am acumulat experiență, iar în 2018 ne-am apucat să lucrăm strict pentru filmul România sălbatică.

Dan Dinu: Probabil una dintre motivațiile mele personale a fost să arătăm că se poate face un film documentar de natură la standarde înalte cu o echipă 100% românească. Eram departe de acest vis până nu demult, însă acest proiect a atras ca un magnet atât de mulți oameni faini alături, încât, în ultimele 6 luni, am strâns echipa perfectă care să poată duce la capăt toată aventura. Suntem atât de departe de acel moment din 2010 când mi-a venit ideea proiectului foto, încât totul pare un vis îndepărtat. Este foarte important să nu uităm, însă, că totul a plecat de la o pasiune nebună pentru natură, de acolo ne-a venit inspirația, acela a fost triggerul.

Este cel mai complex documentar, cel mai ambițios proiect dedicat naturii din România. Cât v-a luat să îl realizați și care au fost principalele provocări cu care v-ați confruntat în timpul producției lui?

D.D.: Întregul proiect a durat 11 ani, primii trei fiind orientați doar pe partea fotografică. În acest timp, am umblat prin toate parcurile naturale și naționale ale țării, în căutare de peisaje deosebite și animale. Nu aveam cum să știu atunci că eram într-o muncă de documentare care m-a ajutat foarte mult în scrierea scenariului și a planului de pre-producție. Cred că una dintre cele mai mari provocări a fost să nu îmi pierd ambiția și concentrarea în tot acest timp. Am avut momente în care am turat motoarele la maximum și momente de relaxare, în care am lăsat totul să decurgă mai lent, însă nu m-am gândit niciodată să renunț. Tot acest timp a fost esențial să putem să creștem organic, să învățăm permanent și să ne dezvoltăm. Doar așa am putut avea un rezultat pe măsura timpului petrecut în această frumoasă aventură.

C.D.: Am făcut un calcul aproximativ și, în tot acești ani, am petrecut peste 450 de zile în teren, am parcurs peste 45.000 de km pe drumurile țării și alte câteva sute pe jos. După ce am finalizat partea de producție, au urmat șase luni aproape pline de muncă pentru post-producția filmului. Pentru mine, cele mai mari provocări au fost cele din teren, unde a trebuit să filmez mereu la un standard înalt de calitate. Am ridicat ștacheta de la an la an în ceea ce privește producția și ne-am dorit ca filmul să fie unic și cât mai bine realizat. În ceea ce privește munca în natură, la un astfel de proiect trebuie să te împaci cu capriciile vremii și să înveți să nu îți faci mari așteptări. Natura nu poate fi programată, ea își urmează cursul ei firesc.

Cum este România sălbatică, cea pe care ați văzut-o voi în timpul filmărilor?

C.D.: România sălbatică pe care am văzut-o noi este cunoscută de foarte puțini români. Tocmai de aceea, prin intermediul acestui documentar, vrem să aducem un exemplu pozitiv și să contribuim la descoperirea valorilor noastre naturale, dar să și educăm publicul pentru a respecta mai mult natura.

D.D.: Eu zic că este exact așa ca în film… sălbatică. Auzim des că natura de la noi este pierdută, că nu mai este nimic nealterat, însă nu este așa. Din fericire, mai avem foarte multe zone absolut fabuloase care merită să fie protejate. Nu zic că nu există probleme, însă, dacă ne împiedicăm în asta, nu ne vom mai găsi optimismul să vedem și cealaltă parte, care, cred eu, este mai vastă și, cu siguranță, mult mai valoroasă.

Dacă ar fi să alegeți un singur moment, o singură amintire, cea mai frumoasă dintre toate cele adunate pe parcursul realizării documentarului, care ar fi aceea?

C.D.: Au fost nenumărate momente unice pe tot parcursul filmărilor și este foarte greu de ales. Printre preferatele mele se numără zilele de filmare de la rotitul cocoșului de munte. Am trăit atunci senzații greu de reprodus. Timp de o săptămână, de la 5:00 dimineața și până pe la prânz, toate simțurile se activau rând pe rând, iar frigul și amorțeala erau estompate de spectacolul care se desfășura în fața ochilor. Sper că am reușit să transmitem măcar o parte din emoțiile și trăirile noastre de acolo și în secvența din film.

D.D.: Chiar dacă am avut multe momente faine pe parcursul acestui proiect, cel mai fain a venit la final. Am umblat mult să fotografiez / filmez un râs, iar când credeam că nu o să mai avem oportunitatea asta, când albumul foto era deja gata de print, iar filmul era aproape montat, am avut ocazia să stau la doar câțiva metri de un râs care mi-a oferit câteva momente magice. Așa a luat naștere fotografia de pe afiș, acest moment fiind și cel care a inspirat finalul întregului documentar. Poți umbla ani de zile prin sălbăticie fără a reuși ce ți-ai propus, dar nu trebuie să îți pierzi niciodată speranța. Cred cu tărie că cea mai bună fotografie nu o faci, ea ți se oferă atunci când ești pregătit pentru asta. Sigur, acest principiu este valabil și la filmare. Natura îți va da întotdeauna înapoi ceea ce tu reușești să îi oferi.

A fost impactat în vreun fel filmul de izbucnirea pandemiei? A fost nevoie să va schimbați planurile?

C.D.: Putem spune că am fost chiar privilegiați pe perioada pandemiei, pentru că am putut ieși în natură să continuăm filmările. Am făcut toate demersurile legale necesare ca să ne putem deplasa în zonele unde aveam planificate deplasările. Paradoxal, strict pentru producția filmului, pandemia ne-a ajutat, pentru ca am putut să ne dedicăm tot timpul doar pentru asta, lucru pe care până atunci îl făceam în timpul nostru liber. Chiar am reușit multe dintre secvențele emblematice din film în această perioadă.

D.D.: Pe de altă parte, lipsa oamenilor din natură în perioada de lockdown ne-a ajutat să stăm mai aproape de animalele care s-au bucurat foarte mult de lipsa noastră din habitatul lor. Chiar am simțit că se bucură de natură, mai ales că perioada de restricții s-a suprapus cu venirea primăverii, moment în care viețuitoarele au nevoie de liniște pentru a-și începe sezonul de împerechere sau pentru a se hrăni mai intens după hibernare sau migrație. A fost foarte interesant să vedem ce impact poate avea lipsa activității umane asupra naturii. 

Cum a fost primit România sălbatică la TIFF, unde a avut premiera națională?

C.D.: Cred că România sălbatică s-a bucurat de un adevărat succes la TIFF, având în vedere că premiera a fost sold-out, iar pe lângă aceasta, au mai fost programate încă trei proiecții. Publicul a simțit foarte bine filmul și am primit numeroase recenzii pozitive, ba mai mult, am reușit să câștigăm și Premiul Publicului pentru Cel mai popular film românesc.

D.D.: A fost o validare foarte interesantă a muncii noastre. Pe lângă clujeni, care au fost oarecum privilegiați, cel mai mult m-a impresionat faptul că au venit susținători din toată țara să ni se alăture la premieră. Prieteni sau necunoscuți, s-au adunat în Piața Unirii peste 2.000 de oameni, veniți din Brașov, București, Iași, Timișoara, doar pentru a vedea rodul muncii noastre. Acești oameni au dat 15 lei pe bilet, dar au cheltuit câteva sute pentru un weekend la Cluj, unii făcând un efort real pentru asta. Această susținere necondiționată ne motivează să nu ne oprim aici. Foarte mulți dintre ei ne-au spus că au venit cu așteptări mari și noi am reușit să le depășim. Filmul nostru a fost cel mai vizionat film al acestei ediții aniversare, peste 3.500 de oameni, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure.

Care este mesajul cu care v-ați dori să rămână spectatorul care vede România sălbatică?

C.D.: Mi-aș dori ca, după vizionare, spectatorul să fie inspirat și motivat de faptul că România încă deține o astfel de bogăție naturală și ar fi fain dacă ar transmite mai departe acest mesaj. Astfel, putem atrage cât mai mulți oameni care să se implice în conservarea naturii, pentru a contrabalansa mesajele negative care se transmit către publicul larg.

D.D.: Eu sper că am transmis mult optimism. România este suficient de sălbatică pentru a putea să ne păstrăm acel nucleu dur de biodiversitate de care avem nevoie pentru conservarea naturii. Fără optimism nu prea putem face nimic. Nici educație, nici protecție. Lupta pentru natură nu s-a sfârșit, este abia la început. 

Vă gândiți și la o continuare? Ce urmează pentru voi după România sălbatică?

C.D.: Desigur, avem planuri pentru viitor și pentru o continuare cu alte povești interesante. Până atunci, ne dorim să realizăm un film documentar la un standard asemănător, care se va concentra doar pe Delta Dunării.

D.D.: Un astfel de proiect nu se termină practic niciodată. Dincolo de finalitatea de acum, de albumul de fotografie și de filmul documentar, comunitatea noastră este încă acolo și cu siguranță va fi dornică să audă noi povești din România sălbatică. Ne simțim oarecum responsabili pentru asta, așa că o să fim mereu în căutare de noi aventuri. Țara noastră are încă multe povești despre sălbăticie care așteaptă să fie spuse.

 

Related Posts