Dan Cruceru: ”Am fost și sunt o persoană căreia nu-i este frică de provocări”

Dan Cruceru, vedetă de televizune, blogger de parenting și antreprenor ne vorbește despre viziunea lui asupra creșterii copiilor, după ce a crescut într-o familie cu un tată absent și dur. De asemenea, în contextul în care viața celor mici este strâns legată de tehnologie și de social media, Dan propune o abordare fresh asupra felului în care face față, ca părinte, ”presiunii” acestui factor nelipsit din viața noastră în ultimii 13 ani.

Dan, care sunt principiile după care îți ghidezi viața?

La aproape 40 de ani, sunt multe principii după care mă ghidez. În unele am crezut de tânăr, pe altele le-am dobândit în timp. Îmi place democrația, respect drepturile celor din jurul meu, dar cer să fie respectate și drepturile mele. Nu judec fără să cercetez înainte și nici nu cred că tot ce zboară se mănâncă. Iar, în privința familiei, consider că e centrul universului meu.

Care au fost momentele cheie din viața ta, cele cate te-au facut cine ești astăzi?

Au fost multe elemente marcante, de la plecarea de acasă la liceul militar, la accesul la facultatea de jurnalism, apoi intrarea în televiziune, la căsătoria cu Cristina și apariția primului copil. Ulterior crearea brandului Taticool și, mai nou, viața alături de cel de al doilea copil și emisiunea ”Survivor”. Una peste alta, am fost și sunt o persoană căreia nu-i este frică de provocări. Oricât de greu mi s-a părut un proiect în carieră sau în viața privată, m-am aruncat cu capul înainte hotărât să înving.

De ce ți-e frică și ce nu te sperie?

Sunt un om cât se poate de normal și la acest capitol. Am fobiile mele legate de anumite animale sau temeri pentru sănătatea copiilor mei. În general, însă, cred că toate problemele pot avea o rezolvare, așa că nu am frici mari. Și știu că niciodată nu mă vor speria noile începuturi. Pot oricând să o iau de la capăt și să mă apuc de altceva în viață, atât timp cât îi am pe cei dragi alături.

Ești un tată implicat 100% în creșterea copiilor tăi. Totuși, e vreun
lucru la care încă nu te descurci nici astăzi în ceea ce-i privește
pe cei mici?

Le-am făcut pe toate în privința lor și încă descopăr lucruri noi care mă provoacă în fiecare zi. Totuși, partea cu schimbatul scutecelor nu mi-a plăcut niciodată și, ca să-ți răspund la întrebare, cred că sunt încă amator la acest capitol. Nu e ceva complicat, am schimbat scutece, știu cum se face, dar prefer să nu o fac. Se întâmplă să pun mână la treabă doar când rămân doar eu acasă cu cel mic. În rest, strig după ajutor.

Ce ți-ai fi dorit să ai când erai mic dintre toate lucrurile de care beneficiază copiii tăi astăzi?

Afecțiunea tatălui. Am crescut într-o familie românească tipică, în care tatăl era stâlpul casei, întotdeauna rigid și dur și, de multe ori, absent. Iar greșeala asta încerc să nu o repet cu ai mei copii. Niciun lucru material nu îi lipsește mai mult copilului decât îi lipsește afecțiunea părintelui. Copiii sunt fericiți să se joace și cu o cutie de ambalaj, atât timp cât se joacă împreună cu tatăl lor.

Copiii tăi cresc într-o lume dominată de social media. Care crezi că sunt lucrurile bune cu care rămân copiii de pe urma acestui fenomen și care sunt cele mai puțin bune?

Cred că generația lor este foarte diferită de a noastră. Cred că meseriile pe care ei le vor avea nu s-au inventat încă, iar cele ca ale noastre vor dispărea când ei vor fi adulți. Cred că social media fac parte din viețile noastre acum și, cu siguranță, vor juca un rol și mai important în viitor. Partea bună a acestui fenomen este accesibilitatea. Atât noi, cât și copiii noștri, cu toții avem acces la informații mult mai ușor, iar ei își pot face temele, pot crea proiecte mult mai spectaculoase decât o făceam noi la vârsta lor. Partea mai puțin bună este că, tocmai din cauza accesibilității, copiii sunt expuși mai mult la cyber bullying, la hărțuire și la informații false.

Dar aici intervine părintele, care trebuie să găsească un echilibru în utilizarea ecranelor și, în același timp, să fie acel sfătuitor de care copilul are mereu nevoie.

Ți-ai pregătit toate răspunsurile pentru întrebările ”încuietoare” pe care ți le vor adresa cei mici?

De-abia le aștept! Habar n-aveți câtă bucurie am când Sophia îmi pune întrebări grele sau când filosofăm împreună despre subiecte serioase. Nu am răspunsuri pregătite, nici n-aș avea cum. Dar sunt hotărât să aflu răspunsurile atunci, împreună cu ei. Cred că asta este, de fapt, important pentru relația dintre părinte și copil: ca adultul să vrea să se implice.

Cum va împărțiți rolurile în familie, tu și cu soția ta?

Suntem ca două ceasuri elvețiene. Ne programăm totul cât de bine putem și ne împărțim sarcinile între carieră și familie. Când unul are carieră, celălalt se ocupă de copii. Și invers. Nu sunt lucruri pe care le face doar ea sau lucruri pe care le fac doar eu. Pardon, totuși, partea cu schimbatul scutecelor rămâne mai ales la ea (râde).

Cine e părintele dur, cine e cel permisiv?

Depinde de la caz la caz. Nu avem bad cop – good cop în familie, deși recunosc că eu sunt ceva mai permisiv. Dar când situația o impune, am și răspunsuri mai serioase către copii, răspunsuri bazate, însă, pe cuvinte și explicații, nu pe măsuri dure.

Ce mesaj le-ai transmite copiilor acum, pe care aceștia să-l citească la

vârsta majoratului?

Că tatăl lor îi iubește enorm. Că și i-a dorit, că viața lui este împlinită prin existența lor și că, indiferent de situație, tatăl lor le va fi alături pentru un gând bun, alinare și o îmbrățișare lipsită de interese ascunse.