Cum să ne găsim motivația atunci când abandonul pare cea mai bună variantă? Aflăm de la 4 sportivi de performanță

Cu toții ne confruntăm, de multe ori, cu probleme cauzate de lipsa motivației, fie că vorbim de motivația de a duce la bun sfârșit un task, de a ne apuca de sport sau… de a continua programul pe care l-am început.

În ultima perioadă, în contextul carantinei cauzate de pandemia de Coronavirus, lipsa motivației pare să fi fie la ordinea zilei. Diana, colega mea, a scris un articol foarte frumos despre cum putem combate acest fenomen și cum putem să ”reumplem rezervorul motivațional” în aceste momente care ne-au schimbat complet ritmul vieții.

Depinde doar de noi și de mindset-ul nostru să găsim resursele necesare pentru a depăși momentele în care a renunța pare cea mai ușoară variantă. Gianina Beleaga, Livia Cozmiuc, Mihai Vigariu și Mani Gyenes ne explică de ce unii dintre factorii cei mai importanți care determină performanța (a se înțelege aici îndeplinirea obiectivelor) – fie că ești amator, sportiv înrăit, sau chiar sportiv de performanță – nu au nimic de-a face cu fizicul sau cu moștenirea genetică.

Mihai Vigariu

Thriatlonistul român care sfidează legile naturii cu fiecare competiție la care participă

• Primul roman Sub 9 ore Ironman (8:54:02, Ironman Tallinn, 3 august 2019)
• Top 10 Mondial AWA 2019 (locul 9 din 29.111 sportivi)
• Calificat de 2 ori la Mondiale Ironman Kona (Full) si de 4 ori la Mondiale Half
• Medalie Bronz Campionatul European ITU Distanta Semi Lunga 2019

Q: Cât de important crezi că este antrenamentul minții în sportul de înaltă performanță de azi (și în sport în general)?
M: Se întâmplă frecvent să vezi aliniați la start sportivi de top, cu o pregătire excelentă, cu o formă fizică de invidiat, toți să aibă motoare similare, cu mulți cai putere, însă rezultatul să fie influențat, în mare măsură, de pregătirea mentală, de software-ul care operează mașinăria. Antrenamentul mental este vital în sportul de înaltă performanță, este critic în orice domeniu al vieții noastre, atunci când vrei să depășesti anumite zone, anumite limite în care nu ai fost vreodată, pentru că, de fapt, renunțăm și eșuăm nu cu fizicul, ci cu mintea, pentru că nu avem tăria necesară să suportăm anumite dureri, să înțelegem anumite stări, să cuprindem și să îmbrățișăm anumite trăiri, pentru că nu am fost niciodată acolo.

Q: De ce crezi că unii sportivi progresează în condiții de presiune, iar alții eșuează?
M: Dacă m-aș exprima într-o manieră plastică, dintr-o perspectiva a informaticii, corpul nostru este mașinăria, partea de hardware, care este operată de creier – partea de software, și mai presus de creier, toate schemele mentale, logice, toată experiența și acumularea noastră de o viață. Atunci când suntem scoși la tablă, metaforic evident, adică atunci când suntem sub presiunea de a demonstra ceva, la un examen, la un concurs, în orice conjunctură unde simțim că ochii sunt ațintiți spre noi, în acele momente se vor declanșa toate mecanismele noastre de o viață. În funcție de câtă încredere de sine avem, de câtă siguranță și credință avem în misiunea noastră, de determinarea și ambiția noastră, vom reuși să depășim momentele grele, sau vom renunța. Ceea ce îi diferențiază pe cei care fac față la situații sub presiune și cei care eșuează este tocmai abilitatea lor de a se monta, inventa și reinventa pentru a găsi metode să depășească orice obstacol.

Q: Ce tip de tehnici/strategii aplici în gestionarea stresului legat de performanța sportivă?
M: Sunt foarte multe tehnici și metode, însă de bază, eu consider că sunt cele 3 elemente critice: respirația, relaxarea și imageria (sau vizualizarea creativă). Ele funcționează astfel: respirația diafragmatică conștientă induce starea de relaxare instantă și, pe acest fond de stare de relaxare, se poate lucra cu imageria. Ca sa fiu si mai exact, se poate exersa, spre exemplu, pregătirea pentru o anumită situație prin alegerea unui scenariu dorit, prin modelarea lui in capul nostru așa cum ni-l imaginam să iasă, așa cum ni-l dorim să iasă, și acest scenariu îl vom insera în adâncurile minții noastre. Astfel, programăm creierul să creadă într-o realitate pe care noi o controlăm, pe care noi o vedem și o credem. Astfel de momente, în care avem putere deplină, în care avem încredere nemărginită, pot fi “salvate” în corpul și creierul nostru folosind diverse ancore, mentale sau fizice. Adică, vom corela acea stare de bine și de încredere pe care am accesat-o, cu un anumit gest fizic unic (spre exemplu atingerea incheieturii maini, sau atingerea degetului mic, sau a urechii, orice gest pe care îl putem face într-un mod discret, pe care să îl stim numai noi). Prin repetiție, în timp, executarea acelui gest unic pe care l-am programat în noi, ne va declanlșa automat acea stare cu care l-am asociat – de bine, de încredere.

Q: Consideri că vizualizarea rezultatelor duce la îmbunătățirea condiției fizice? (Mă refer aici la vizualizarea ta la sfârșitul cursei de exemplu, sau într-o anumită condiție fizică la care vrei să ajungi)
M: Categoric! Iterația unui anumit gând în realitatea interioară pregătește terenul pentru un eveniment din lumea reală, pregătește creierul pentru a fi gata să absoarbă și să înțeleagă o anumită situație, astfel încât atunci când acel eveniment, pentru care ne pregătim se va intampla în viața reală, el se va plia și va fi în aliniament cu gândurile noastre, deci va fi acceptat și integrat instant în lumea noastră.

Q: Cum reusești să te motivezi să mergi mai departe atunci când simți că ajungi la acel prag psihologic, la care îți vine să renunți?
M: Durerea este un lucru bun, ne spune că lucrăm și depășim un anumit prag, evident atunci când o facem noi în mod voit. Însă, de cele mai multe ori, dacă motivația este egocentrică, dacă nu lucrăm pentru un scop universal, global, vom fi tentați să renunțăm mult mai ușor când durerea se intensifică. Ce vreau să spun este că atunci când dedici un anumit concurs, examen, expediție, proiect pentru cineva prețios din viata ta, pentru familia ta, pentru prietenii tăi, pentru o întreagă societate, poate, dintr-o dată, valoarea și importanța lucrării tale devin colosale și câștigi instant putere să treci peste acel prag dureros.

Gianina Beleaga & Livia Cozmiuc

Gianina și Livia sunt canotoarele din tânăra generație, care au făcut cinste României prin determinarea lor și au adus țării rezultate extraordinare, după mai bine de 18 ani de ”pauză”.

• în 2017, au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatele Mondiale de la Sarasota-Bradenton (SUA), cucerind primul aur mondial pentru România la dublu vasle categorie ușoară după 18 ani.
• tot în 2017, la Campionatul Mondial de Tineret de la Plovdid (Bulgaria), Gianina și Ionela se impun, câștigând medalia de aur

Q: Când ați devenit conștiente de importanța psihologiei pentru atingerea performanței (a obiectivelor)?
L: Încă de când eram junioară mi-am dat seama că nu totul stă în mușchi, asta și pentru că eram una din fetele subțirele, cu un fizic modest printre sportivii de performanță, însă acest lucru nu m-a împiedicat să trag cot la cot cu colegele mult mai înzestrare fizic și chiar sa le depășesc in antrenamente!

G: Dintotdeauna am încercat să îmi conturez gândurile în așa fel încât să mă automotivez înspre a deveni mai bună. Cu toate astea, cred că abia după ce am participat la Jocurile Olimpice din 2016, mi-am demonstrat că psihicul este mai important decât fizicul. Au trebuit mulți ani de pregătire fizică și psihică pentru a reuși să mă cunosc mai bine și să îmi descopăr slăbiciunile și atuurile.

Q: De ce credeți că unii sportivi progresează în condiții de presiune, iar alții eșuează?

L: Printre noi, sportivii, circulă o vorbă și aceea că unii sunt “oameni de antrenament”, iar alții “oameni de concurs”, dar cel mai important atu al “oamenilor de concurs” este acela că știu să gestioneze presiunea și trăirile pe care aceasta le implică! Faptul că reușesc să își stăpânească emoțiile și să se depășească in condiții de presiune se datorează antrenamentului psihic.
G: Fiecare individ reacționează diferit in condiții de stres. Unii lasă emoțiile să îi blocheze, iar alții din contră, se ajută de ele pentru a-și îmbunătăți performanța. Consider că acest lucru are la bază maturitatea lui ca sportiv, iar această maturitate e creată de un psihic puternic precum și de experiența acumulată în timp.

Q: Considerați că vizualizarea rezultatelor (ca tehnică) duce la îmbunătățirea condiției fizice? – aici ma refer la faptul ca va imaginati deja pe podium, sau ca ati ajuns intr-o forma fizică pe care o doriți.
L: Ce îmi place întrebarea asta. Eu cred în legea atracției și mi s-a demonstrat în repetate rânduri de-a lungul carierei sportive că dacă visezi cu “ochii deschiși” la un lucru crești cu cel puțin 80% șansele ca acel lucru sa se întâmple.
G: Eu nu obișnuiesc să vizualizez rezultatele fiindcă încerc să nu îmi creez și mai multe emoții decât cele pe care oricum le am înaintea unei curse. În schimb, vizualizez “cursa perfectă”, cea în care am găsit ritmul perfect, iar asta cred că este un lucru care ne ajută să găsim acel ritm și în timp real.

Q: Vă motivați una pe cealaltă? Considerați că faptul ca faceți parte dintr-o echipă ajută la combaterea presiunii din timpul antrenamentelor sau al competițiilor, comparativ cu cei care practică sport individual?
L: Ne antrenăm de cinci ani împreună așa că ne cunoaștem foarte bine toate stările și în același timp ne și completam foarte bine una pe cealaltă, de aceea pentru noi este ceva mai ușor să facem față presiunii. Întotdeauna i-am admirat pe sportivii care concurează individual deoarece sunt foarte puternici atât psihic cât și fizic.
G: Da! Ne motivăm una pe cealaltă și nu doar când suntem în barcă. Cu toate că în sală suntem în competiție una cu cealaltă, lucrul ăsta face ca echipa noastră sa fie mai bună. De multe ori mi-am spus că dacă aș fi concurat la vreun campionat mondial în simplu, ar fi fost șanse ca presiunea de acolo să fie copleșitoare. E nevoie de o pregătire psihică mult mai riguroasă ca să te duci singur la linia de start, fără să ai un coechipier căruia sa îi spui “Hai!”, iar el să îți răspundă “Du-te că eu vin!”.

Emanuel Gyenes (Mani)

Este motociclistul român care n-ar mai avea nevoie de nicio prezentare. Dar rezultatele lui sunt prea WOW ca să nu fie ”trecute în revistă”.

• Singurul român cu 10 participări la Dakar
• Câstigător al ediției 2020 – la categoria Malle Moto – cel mai dur raliu din lume (8000km) fără echipă de asistență – și locul 29 la general.
• Câștigător al Dakar în 2011 și 2015, la categoria Maraton.
• Mani a intrat în grupul piloților ”Legend” – titulatură acordată celor care au cel puțin zece participări în prestigiosul Dakar
• Este unul dintre puținii piloți care au ”alergat” în Dakar pe toate cele trei continente

Q: Cât de important crezi că este antrenamentul minții în sportul de înaltă performanță de azi (și în sport în general)?
MG: Antrenamentul minții este foarte important în orice sport, dar eu cred că în sporturile de anduranță are un rol esențial. De exemplu, în raliul Dakar, unde petrecem 12-14 zile pe motocicletă, câte 800km pe zi, cred că 60% e pregătirea fizică și 40%pregătirea psihică.

Q: De ce crezi că unii sportivi progresează în condiții de presiune, iar alții eșuează?
MG: Nu toți sportivii sunt la fel, sunt sportivi care atunci când sunt sub presiune și ies din zona de confort clachează și încep să greșească. Consider că asta se întâmplă din cauză că nu au acordat destulă importanță pregătirii psihice. În schimb, cred că cei care excelează sub presiune au o voință imensă de a câștiga și victoria este singurul lucru pe care ”îl văd în fața ochilor”.

Q: Ce tip de tehnici/strategii aplici în gestionarea stresului legat de performanța sportivă?
MG: Înainte de concurs am întotdeauna emoții, dar când iau startul și începe concursul, emoțiile trec automat. În acel moment sunt axat doar pe cursă și concentrat 100% asupra a ceea ce am de făcut. Dacă, totuși, simt o presiune – de exemplu atunci când sunt “atacat” de un alt concurent care vrea să mă depășească – mă gândesc că sunt mai bun decât el și că trebuie să îmi apăr poziția în cursă.

Q: Cum reușești să te motivezi să mergi mai departe atunci când simți că ajungi la acel prag psihologic la care îți vine să renunți?
MG: La primul meu Dakar, în 2007, când nu aveam experiență și am avut multe momente dificile, mă gândeam mereu că o țară întreagă mă urmărește și trebuie să le arăt că pot să o fac. Azi, după fiecare etapă, mă uit pe rețelele de socializare și citesc mesajele primite de la fani. Faptul că văd cât de mulți oameni mă susțin și mă încurajează, este unul dintre cele mai importante lucruri, care mă face să continui cursa.

Cred că e important să știm că trecem cu toții prin asta, că indiferent de jobul sau pregătirea pe care le avem, de vârstă, sex sau aptitudini, motivația – sau mai bine zis, lipsa ei – ne afectează deopotrivă, dar că stă în puterea noastră să ne înțelegem emoțiile, nevoile și felul în care acestea ne fac să acționăm. Ține numai de alegerile pe care le facem să depășim piedicile mentale și să realizăm tot ce ne-am propus.