Pentru Doru Trascău și The Mono Jacks urmează o perioadă plină, mai ales că noul album al trupei, Ușor distorsionat, va fi lansat pe 3 noiembrie. „Titlul poate fi interpretat în mai multe feluri. Dacă vrei, poți să pui o virgulă între cele două cuvinte și obții o descriere succintă a pieselor de pe disc – unele sună «ușor», cotind mai mult spre atmosferă și introspecție, pe altele e ceva mai mult rock’n’roll și mai multă gălăgie: «distorsionat». Pe de altă parte, toate textele sunt scrise din diverse perspective inspirate din viața de zi cu zi și de felul în care percepem lumea – fiecare prin lentilele proprii, ușor distorsionat”, spune Doru, care va colinda țara pentru promovarea noului album și va ajunge chiar mai departe de-atât, tocmai la Londra.
Și dacă tot l-am prins pe fugă, în toiul pregătirilor pentru Ușor distorsionat, am profitat de ocazie să îi descoperim și poveștile mai puțin cunoscute.
Cea mai frumoasă amintire de când erai copil este… Aveam patru ani și jumătate. Visasem că pot să merg pe bicicletă fără roți ajutătoare. M-am trezit convins că pot să o fac. Am luat sculele lui taică-meu din debara și am demontat rotile ajutătoare. M-am suit pe bicicletă si am mers.
Jocul tău preferat din copilărie… Pac pac cu cornete. Făceam rost de țeavă de plastic de pe șantier, rupeam foile dintr-un caiet dictando, pe jumătate, și făceam cornete. Apoi ne împărțeam în două găști și ne „împușcam”. Era mult mai mișto decât Paintball.
În copilărie îți doreai să devii… Artist.
Un lucru pe care ai vrea să îl faci, dar încă nu l-ai făcut… Să sar cu parașuta.
Ultimul album pe care l-ai ascultat cap-coadă și care ți-a plăcut… The National – Trouble Will Find Me.
Un artist/o trupă descoperit/ă de curând care îți place… Nicio descoperire recentă…
Trei piese pe care le ai mereu în playlist… Nu am un playlist, iar dacă îmi pun muzică, o aleg în funcție de stare, așadar nu există o constantă.
Melodia care te reprezintă cel mai bine… Toate piesele mele.
Un concert pe care nu îl vei uita niciodată… The Notwist – Roma, 2001.
Un moment amuzant din timpul unui concert The Mono Jacks… Recent, un copil care era în public ne-a spus, în timp ce noi ne acordam chitarele între piese: „Haide, măi, dă-i drumul mai repede!”
Un artist cu care ți-ar plăcea să stai de vorbă la cafea… Michael Stipe.
Un film care ți-a rămas în suflet… The Usual Suspects.
O carte care te-a impresionat… Winnetou.
Cel mai tare îți este frică de… Război.
Ce superputere ți-ai dori să ai… puterea de a nu-mi dori nicio superputere.
Ce te face să zâmbești în fiecare zi… Voia bună.
Ce faci când nu ești pe scenă sau în studioul de înregistrări… Sunt fie la serviciu, fie acasă cu copiii si soția mea sau la sala de repetiții.
Primul lucru pe care îl faci dimineața este… Beau un pahar cu apă.
Trei motive pentru care îți place Bucureștiul… E orasul în care m-am născut, cu bune, cu rele, ma regăsesc aici. Dar nu-mi place cu adevărat Bucureștiul. M-aș muta relaxat. Unde? Cel mai probabil undeva într-un sătuc italienesc.
Interviu cu Irina Artenii & Cosmin Teodor Pană: „Subteran e un thriller care te ține cu sufletul la gură!”
Luna ianuarie începe la Netflix cu un serial original românesc care promite mult suspans și adrenalină – Subteran,…
Vremea probabilă cu Dana Iancu – TVR 1
Știu, înaintea tuturor, dacă ziua care se întinde în fața noastră va fi una frumoasă sau dacă ne…
Vremea probabilă cu Mihai Jurca – Antena 1
Știu, înaintea tuturor, dacă ziua care se întinde în fața noastră va fi una frumoasă sau dacă ne…
Vremea probabilă cu Busu (Florin Busuioc) – PRO TV
Știu, înaintea tuturor, dacă ziua care se întinde în fața noastră va fi una frumoasă sau dacă ne…
Be Love! Laura Giurcanu X Pandora – despre relațiile cu bijuteriile și sezonul de cadouri
Iubire, emoție, fericire, zâmbete și oameni dragi: lunile reci de iarnă pot fi mereu încălzite cu o surpriză,…
Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”
Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…
„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025
Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…
Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față
Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…
Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”
Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…
Interviu cu Mara Bugarin (Moromeții 3): „Pentru iubitorii primelor filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților‟
Ultima parte a trilogiei bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 urmărește destinul lui Niculae (Alex Călin),…