Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii împlinește pe 21 aprilie 96 de ani, ocazie cu care familia regală britanică a publicat o fotografie aniversară cu suveranul, alături de poneii ei preferați, Bybeck Nightingale și Bybeck Katie. Regina își va petrece aniversarea la Palatul Sandringham, alături de cei mai apropiați membri ai familiei, Prințul Charles și Camilla, și Ducii de Cambridge, Kate și William.
Regina Elisabeta a II-a se pregătește și de Jubileul de Platină, care marchează cei 70 de ani petrecuți pe tronul Marii Britanii, iar festivitățile vor avea loc în luna iunie.
Fotografia publicată pe contul oficial de Instagram al familiei regale a fost făcută luna trecută la Castelul Windsor, cu ocazia evenimentului Royal Windsor Horse Show, la care Regina n-a ratat nicio ediție, începând cu 1943.
De asemenea, tot pe contul de Instagram a mai fost publicată o fotografie de-ale Reginei Elisabeta, de când viitorul suveran avea doi ani. ”Pe atunci, era Prințesa Elisabeta, fiica cea mare a Ducelui și Ducesei de York, și nimeni nu se gândea că o să devină Regină. Viața ei s-a schimbat în 1936, când unchiul ei, Regele Edward al VIII-lea, a abdicat de la tron, iar tatăl Prințesei Elisabeta a devenit Regele George al VI-lea, iar mica prințesă a urcat pe prima treaptă în ordinea succesiunii la tron. Ca urmare a trecerii în neființă a tatălui ei în 1952, Prințesa Elisabeta a devenit Regina Elisabeta a II-a, la vârsta de 25 de ani, iar anul acesta împlinește 70 de ani petrecuți pe tronul Marii Britanii, cea mai îndelungată domnie din istoria regatului”.
Regina a fost felicitata în mod public și de nepotul ei, Prințul William și de soția lui. Kate, dar și de fiul ei cel mare, Prințul Charles.
”Îi urăm Majestății Sale La mulți ani cu ocazia împlinirii a 96 de ani! O figură inspirațională pentru supușii ei din Marea Britanie, din Commonwealth și din întreaga lume, e o ocazie specială celebrarea Jubileului de Platină anul acesta”, au scris Ducii de Cambridge.

Aniversarea Reginei este umbrită doar de declarațiile Prințului Harry, înstrăinat de familia sa de doi ani; acesta a acordat recent mai multe interviuri presei americane în care face declarații ambigue la adresa familiei sale. Prințul Harry nu a confirmat dacă el și cu Meghan vor lua parte la festivitățile dedicate Jubileului de Platină din iunie, dar Ducii de Sussex au fost invitați de regină să stea alături de familia regală la balconul de la Buckingham Palace, cu ocazia celebrării.
Foto: Hepta
Selena Gomez și logodnicul ei, Benny Blanco, își lansează primul album împreună
Selena Gomez (32 de ani) și logodnicul ei, Benny Blanco (37 de ani), își duc povestea de dragoste…
Leonardo DiCaprio revine cu un nou film- ”One Battle After Another”
După mai mult de un an de pauză de pe marile ecrane, Leonardo DiCaprio (50 de ani) revine…
Am testat în redacția A List Magazine funcțiile de rezistență la apă ale noilor telefoane OPPO Reno13 Series
Am avut ocazia să testăm în redacția A List Magazine noile telefoane OPPO Reno13 Series și am fost…
Cum își educă Beyoncé cei trei copii
Beyoncé povestește despre stilul de parenting adoptat pentru creșterea celor trei copii pe care îi are cu Jay-Z…
La 57 de ani, Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume
Nicole Kidman este cel mai bine plătită actriță din lume, a dezvăluit Forbes, după ce publicația a contorizat…
Bruce Willis a împlinit 70 de ani
Bruce Willis a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani, alături de fosta soție, Demi Moore, și de…
Patrick Schwarzenegger și iubita lui, într-un pictorial pentru Kim Kardashian
Patrick Schwarzenegger și logodnica lui Abby Champion apar în cea mai nouă campanie publicitară a brandulului de lenjerie…
Cum arată și ce mai face actrița Tiffani Thiessen, la 51 de ani
Actrița, cunoscută mai ales datorită rolurilor din seriale precum Salvați de clopoțel și Beverly Hills, 90210, a povestit în…
A fost publicat testamentul lui Gene Hackman, iar copiii săi nu sunt menționați în document
Testamentul legendarului actor Gene Hackman a fost făcut public la câteva săptămâni după moartea sa. Ultima actualizare a…