Monica Cismaru ∙ April 10, 2023 ∙ 2 min read

Familia Regală Britanică a sărbătorit Paștele împreună, pe domeniul Windsor, unde au participat la slujba de după Înviere de la Capela St. George.

Familia Regală, în frunte cu Regele Charles și viitoarea Regină Camilla, alături de Prinții de Wales, William și Catherine și cei trei copii ai lor, Prinții George (9 ani), Charlotte (7 ani) și Louis (4 ani), s-au coordonat cromatic pentru ieșirea în public de Paște și au purtat toți albastru sau accesorii în ton.

familia regala britanica

Sărbătorile Pascale de anul acesta au fost primele la care a participat și mezinul Louis, care a mers la slujba de la biserică alături de frații și de părinții lui. Micul prinț Louis a mai ieșit în public la celebrarea Jubileului de Platină al Reginei din luna iunie a anului trecut, dar și la slujba de Crăciun din decembrie 2022.

familia regala britanica

familia regala britanica

La slujba de Paște de la capela St. George au mai luat parte și alți membri ai familiei regale, printre care Prințesa Beatrice, alături de soțul ei, Edoardo Mapelli Mozzi, Prințesa Eugenie, care așteaptă cel de-al doilea copil, alături de soțul ei, Jack Brooksbank, Zara Phillips, nepoata Reginei, contesa de Wessex, Sophie, nora reginei Elizabeta a II-a și soția Prințului Edward, dar și Prințesa Anne, unica fiică a Reginei și prințul cazut în dizgrație, Andrew.

Related Posts

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice

Când și cum au apărut Jocurile Olimpice, care au fost cele mai importante momente ale istoriei? În așteptarea…

De ce ne este greu să renunțăm? Arta de a renunța

Nu e ușor să renunți. Pentru că orice proces de renunțare este un proces de pierdere, iar acesta…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Borțan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…