Monica Cismaru ∙ May 4, 2023 ∙ 2 min read

La doar câteva săptămâni de la despărțirea de actorul britanic Joe Alwyn, Taylor Swift este îndrăgostită din nou.

Cântăreața trăiește o idilă alături de componentul trupei 1975, Matt Healy, de care se pare că este îndrăgostită nebunește.

Taylor swift (33 de ani) și Matt Healy (34 de ani), supranumit și Emo-Lord, se cunosc de aproape zece ani, timp în care au întreținut o amiciție, iar acum se pregătesc să anunțe public relația lor, în cadrul unuia dintre concertele pe care le va susține Taylor Swift în turneul ei, Eras.

taylor swift iubit

Taylor Swift a avut relații numai cu bărbați celebri până acum, actori sau cântăreți, printre care s-au numărat Calvin Harris, Harry Styles, Tom Hiddleston, John Mayer sau Jake Gyllenhaal.

Ambii îndrăgostiți se află în turnee în prezent: Taylor Swift, cu The Eras Tour, iar Healy, alături de trupa sa, 1975, cântă in turneul At Their Very Best, dar cei doi se află în permanentă comunicare prin mesaje și Face Timing.

”Sunt două megastaruri internaționale și fiecare înțelege mai bine decât oricine presiunea jobului, dar se sprijină unul pe celălalt necondiționat. Ambii sunt foarte încântați de această relație, iar Taylor, spre deosebire de fosta ei relație cu Joe Alwyn, asupra căreia a încercat să păstreze discreția, acum vrea să se afișeze alături de noul ei partener, nu vrea să se ascundă. Taylor vrea doar să-și trăiască viața, să fie fericită. Le-a spus prietenilor ei că Matty va zbura către Nashville în weekend pentru a fi alături de ea în noua etapă a turneului”, au declarat surse apropiate vedetei.

Zvonurile conform cărora între Taylor și Matt ar exista mai mult decât o prietenie au apărut încă din 2015, dar cei doi au negat că ar avea o relație atunci.

Recent, până să se afle de relația lui Taylor Swift cu Matt Healy, apăruseră zvonurile conform cărora cântăreața ar trăi o poveste de dragoste alături de pilotul de Formula 1 Fernando Alonso, după ce acesta, proaspăt despărțit de iubita lui, ar fi postat pe social media filmulețe cu melodiile lui Taylor Swift.

Foto: Hepta

Related Posts

Milla Jovovich a dat școala copiilor pe Veneția

Celebrul model și actriță Milla Jovovich a înlocuit prima zi de școală a copiilor cu o vacanță la…

Filme și seriale noi de neratat în octombrie pe platformele de streaming

Un documentar despre David Beckham, sezoane noi din serialele tale preferate și multe alte titluri numai bune de…

Filmul lui Beyoncé: 6-7 milioane de dolari, doar în prima zi de presales

Filmul turneului Renaissance, susținut de Beyoncé, are deja estimări pentru presales care depășesc 6 milioane de dolari. Iar…

Dramatica poveste de viață a lui Michele Morrone, vedeta din 365 Days

Michele Morrone, actorul care a frânt inimile celor care au urmărit drama erotică 365 Days de pe Netflix,…

Doctorul din Social Media

La 36 de ani, Alexandra Mircea este cel mai urmărit medic dentist român din social media. Clipurile video…

Actrița Anya Taylor-Joy, mireasă la Veneția

Actrița Anya Taylor-Joy (27 de ani) s-a căsătorit zilele acestea la Veneția cu logodnicul ei, muzicianul Malcolm MacRae…

PLOOM X: DESIGN ELEGANT, EXPERIENȚĂ UNICĂ, GUST AUTENTIC

Ploom X, cel mai nou produs din portofoliul JTI România, vine pe piață cu o experiență unică a…

Dezvăluirile intime ale lui David Beckham, într-un documentar pe Netflix

Cele mai intime amănunte din viața fostului fotbalist britanic David Beckham (48 de ani) vor fi dezvăluite într-un…

Mădălina Ghenea, apariție strălucitoare la Scala din Milano

Mădălina Ghenea a avut o apariție marcantă la Teatrul Scala din Milano, la gala CNMI Sustainable Fashion Awards…

Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie 2023

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…