Acasă la Irina Rimes. Artista ne prezintă familia ei

Ne-am întâlnit cu Irina la final de iunie, la scurtă vreme de la lansarea documentarului ei de pe HBO Max – On My Way with Irina Rimes, într-o perioadă plină, în care tot programul său era împărțit între concerte, între promovarea noului album, Acasă, și filmările pentru Vocea României. Ne-a așteptat acasă, alături de părinții ei, de întreaga familie Rimes, micul și minunatul ei cosmos, care s-a reunit la București pentru acest shooting la care am improvizat și ne-am distrat cu toții într-un cadru cald și relaxat. De fapt, ar mai fi un lucru important de precizat: am și mâncat (pe cinste!), pentru că mama Irinei face magie în bucătărie. 

Între timp, am povestit și despre unul dintre cele mai mari proiecte ale sale, documentarul On My Way with Irina Rimes, un adevărat road trip transpus pe micile ecrane, care ne poartă în povestea ei de dincolo de lumina reflectoarelor și ne oferă acces în culisele vieții de artist. Da, cu toate provocările, obstacolele și sacrificiile pe care le implică. O miniserie în care descoperim încă o dată, alături de Irina, cât de importante sunt legăturile cu cei dragi, de la familie la prieteni și colegi, sprijinul lor necondiționat, dar și momentele de vulnerabilitate, cele în care îți găsești o putere interioară pe care poate că nici nu bănuiai că o ai. 

În primul rând, felicitări ție și întregii echipe pentru proiectul On My Way with Irina Rimes, ați reușit să redați extrem de multă emoție. De la ce a pornit ideea acestui road trip de inspirație și muncă în drum spre Acasă? V-ați gândit de la bun început să fie și un documentar?

De la dorința de a îmbrăca albumul Acasă în povestea lui, o poveste reală, care nu este neapărat despre mine, ci mai degrabă despre sacrificiu, muncă, echipă, pasiune și devotament. Așa s-a născut această idee de a face un documentar. De ce documentar? Pentru că simțeam că oamenii nu înțeleg până la capăt ce facem noi aici. Da, muzica ajunge la ei, dar nu și povestea întreagă: prin ce trebuie să treacă un artist ca să creeze un album, care sunt fricile, temerile, durerile, dar și hrana, inspirația, despre ce se întâmplă în spatele camerelor sau în backstage, de ce trăim viața la extreme, de ce aceste extreme nu sunt mereu bune pentru noi și de ce, uneori, să trăiești viața la extreme este un sacrificiu, nu un privilegiu.

Cu ce ți-ai dori să rămână cei care urmăresc documentarul?

În primul rând, cu faptul că artiștii sunt oameni care au și ei frici și vulnerabilități la fel ca toți oamenii, că privilegiul de a fi artist este plătit cu vârf și îndesat, nu este un noroc, nu este un câștig la loto, nu e gratis niciodată. Artiștii au în jurul lor oameni care se hrănesc din acest proiect ca toți cei care au un job pe lumea asta și, atunci când un artist ia o sumă mare la concerte sau la evenimente private, acest lucru este pentru că s-a muncit enorm pentru cele 45 sau 60 de minute cât se cântă pe scenă. Este munca artistului de-o viață, dar și a echipei care îl înconjoară.

Au fost mai multe momente cu adevărat speciale de-a lungul episoadelor On My Way. Pentru tine care este cel mai emoționant sau poate cel mai vulnerabil moment din acest tur?

Cred că momentul în care am filmat videoclipul piesei Acasă, și anume momentul din filmare în care mă întorc în casa mare și găsesc acolo toată familia. La prima dublă, am plâns, la a doua, încă mă treceau fiori când repetam acel cadru. Acum citesc comentarii și distribuiri pe social media unde oamenii vorbesc anume despre momentul acela. A fost un moment foarte emoționant și încă este, aparent nu doar pentru mine.

Ai repeta experiența aceasta cu rulota prin țară, în drum spre casă? 

Desigur că aș repeta-o, dar poate de data aceasta, aș condimenta-o cu alte chestii, nu-mi place să repet ceva ce am mai făcut, îmi place să diversific sau să construiesc ceva nou.

Ce a spus familia ta despre On My Way? Cum li s-a părut? 

Desigur, pentru ei tot ce s-a întâmplat a fost foarte emoționant. Mama a plâns de un milion de ori pe tot parcursul filmărilor. Ori pentru că nu era acolo, ori pentru că era și era prea emoționant ce se întâmpla. Familia mea mă iubește și mă susține încă de la începuturi, cu toate că nu a jucat un rol important în ceea ce privește deciziile pe care le-am luat în viață, dar necondiționat au fost lângă mine atunci când deciziile mele păreau puerile.

Toată lumea vorbește despre emoțiile pe care le transmit piesele tale, despre consolarea pe care le-o oferă muzica ta în momentele grele. Pe tine ce te ajută în perioadele dificile?

Tot muzica mea. Atunci când fac muzică, o fac ca să mă vindec. Apoi urc pe scenă să o cânt și atunci nu mai cânt pentru mine, cânt pentru public. Dar, în primă instanță, muzica mea e medicament pentru mine.

Cu siguranță toate piesele tale au o poveste în spate, o parte din inima ta. Dar aș vrea să ne spui care este cântecul care te-a „consumat” cel tare, melodia în care ai simțit că îți lași tot sufletul.

Sunt a nimănui de pe albumul Acasă. Dar nu pot să-ți spun povestea din spatele ei, pentru că aș spune prea multe. Cred că piesa deja vorbește de la sine.

Povesteai în documentar că ai plecat de mică, de la 14 ani, de acasă, de lângă părinții tăi, pentru a merge la școală în Soroca. La ce se gândea Irina de atunci? Care era relația sa cu muzica și la ce visa ea?

Nu țin minte, dar am fost un copil foarte visător. Nu mă gândeam prea serios la viață atunci, totul mi se părea o aventură. Până la 25 de ani, am luat viața ca pe o aventură, după care am luat-o prea în serios și acum simt că m-aș întoarce un pic la gândirea din adolescență, parcă e mai mișto faza cu aventura.

Dacă ar fi să o iei acum de la început, știind tot ceea ce știi despre industrie, despre artiști, despre piața din România și nu numai, este ceva ce ai face diferit? 

Nu cred că aș face nimic diferit, ar trebui să gândesc prea mult și, atunci când gândești prea mult, nu-ți iese socoteala și te lași. Mai ales într-un domeniu în care variabila este creația.

Dacă ai putea, ce ai vrea să schimbi la industria muzicală din România și chiar din afară? De ce crezi că au nevoie artiștii? De ce ai nevoie tu?

Dacă mă întrebai acum câteva săptămâni, ți-aș fi dat un răspuns mai clar. În România, nu avem un artist care să umple un stadion și asta e trist. Avem un singur eveniment de premii muzicale. Aș fi dat vina pe puterea de cumpărare și pe cifrele demografice, dar am tot dat în ultima vreme de cazuri diferite în condiții similare și cred că răspunsul meu de acum câteva săptămâni nu mai este valabil. E clar că avem o problemă, dar încă nu-mi dau seama dacă este artistul în percepția oamenilor sau business-ul încă haotic.

Ce urmează acum pentru Irina Rimes? Ce planuri ai pentru această toamnă?

Nu-mi place să spun ce urmează, prefer să rămână surpriză, uneori chiar și pentru mine. Dar proiectul cel mai recent, pe lângă On My Way și lansarea albumului Acasă, este concertul în Metaverse. Acasă în Metaverse este o nouă poartă pe care am deschis-o și în care am vrea să explorăm mai mult. Avem nevoie de timp și de resurse să dezvoltăm proiectul, pentru ca acesta este abia începutul. Ne-am dorit să începem un nou proiect, Metaverse-ul este foarte ofertant în materie de vizual și ne permite să ne jucăm mult și cât ne duce imaginația. Am noroc să lucrez cu Bogdan Păun care vine cu ideile năstrușnice la timpul potrivit. Este proiectul lui în aceeași măsură în care este reprezentarea mea ca artist. Irina din Metaverse nu îmbătrânește, nu are probleme cu vocea, nu se schimbă decât dacă vrem noi, poate aceasta ar fi o alternativă în momentul în care o să vreau să mă retrag din muzică, Și nu plănuiesc să mă retrag foarte târziu. Aș vrea la un moment dat în viața mea să fac muzică doar în studio, iar Irina în Metaverse să susțină concerte și să muncească pentru mine, pentru că Irina din Metaverse nu obosește.

Fotografii: Oltin Dogaru. Stilist: Anca Stăruială. 

Make-up & hairstyle: Alex Ifimov. 

Interviu de Bianca Sterie.

Articol publicat în revista A List Magazine (24).