Podcasturile sunt cele mai noi variante de entertainment. Fie că le asculți în timp ce faci curat prin casă, în drum spre serviciu sau seara, înainte de culcare, aceste discuții sunt metode de deconectare și de informare foarte populare în ultimii ani, iar celebritățile nu puteau rata o astfel de platformă pentru a ajunge la fani. Vedetele se transformă din intervievați în intervievatori sau pur și simplu abordează teme diverse pe marginea cărora își exprimă opiniile, iar unele dintre acestea sunt foarte apreciate de public. Iată câteva podcasturi realizate de celebrități pe care le vei savura oricând oriunde.
“All There Is”
Anderson Cooper pornește cu avantajul că este un reputat jurnalist CNN, iar comunicarea este a doua lui natură. Podcastul “All There Is” ne arată o altă latură de-ale lui, pe cea personală. Acest podcast este potrivit mai ales celor care au pierdut pe cineva apropiat. După ce mama lui a murit, Anderson Cooper a început să înregistreze acest podcast în timp ce îi strângea lucrurile din apartament. Apoi, a început să aibă și invitați cu care să vorbească despre acest subiect dureros, cum ar fi Andrew Garfield sau Whoopi Goldberg, iar fiecare poveste este emoționanată.
“Broad Ideas”
Este reconfortant câteodată să asculți două pietene bune discutând. În acest caz, este vorba despre actrițele Rachel Bilson și Olivia Allen, care abordează diverse teme cu invitați celebri și savuroși.
“Conan O’Brien Needs a Friend”
Podcastul i se potrivește mănușă lui Conan O’Brien – cu aplecarea sa naturală către comedie, cu sensibilitatea și empatia sa, devine gazda perfectă de podcast. Iar experiența sa vastă în showbiz îi aduce unii dintre cei mai buni invitați celebri, unii dintre ei fiindu-i chiar prieteni.
“Dua Lipa: At Your Service”
Dua Lipa nu este doar o cântăreață grozavă, ci și o persoană curioasă și comunicativă, ceea ce o trasformă într-un excelent intervievator. Dua Lipa poartă niște discuții cel puțin interesante cu vedete precum Tim Cook sau Billie Eilish.
“Life Is Short”
Titlul podcastului e un joc de cuvinte și se dorește a fi o antiteză cu gazda sa- actorul Justin Long (lung). Este un podcast ușor de ascultat, în care discută cu diverse celebrități despre viață, în general.
“Minnie Questions”
Actrița Minnie Driver are întrebări despre orice în podcastul ei și o face într-o manieră drăgălașă, amuzantă, cu care îi cucerește imediat pe ascultători. Producția are invitați diverși, de la campioni olimpici la muzicieni, romancieri și bucătari renumiți.
“Wiser Than Me”
Cu greu îți poate veni în minte o persoană mai amuzantă decât actrița Julia Louis-Dreyfus. Vedeta realizează un podcast dinamic, plin de umor și care te provoacă să gândești. Julia Louis-Dreyfus intervievează femei mai în vârsta decât ea despre viață și despre procesul de îmbătrânire. Printre invitate s-au aflat până acum vedete ca Julie Andrews, Patti Smith sau Jane Fonda.
Foto: Hepta
Mese speciale pentru un Crăciun altfel! (și ceva pentru colindători)
Se spune că în bucătărie se țes cele mai frumoase povești, iar în seara de Crăciun, această magie…
Cine sunt concurenții noului sezon Survivor România?
A sosit momentul mult așteptat! Survivor România revine la PRO TV cu un nou sezon care promite să…
Cine este noul American Psycho?
Celebra producție din anii 2000, American Psycho, în care rolul principal a fost interpretat de Christian Bale, va…
5 producții premiate, de urmărit în vacanța de Crăciun, disponibile pe DISNEY+
Pe lângă filmele de acțiune, documentarele, animațiile, serialele și poveștile fantastice, Disney+ găzduiește producții de prestigiu, care au…
INNA cucerește Polonia: două concerte sold-out și un vibe de neuitat
INNA a făcut senzație în Polonia, cu două concerte incendiare, ambele sold-out. Primul spectacol s-a vândut în doar…
Be Love! Laura Giurcanu X Pandora – despre relațiile cu bijuteriile și sezonul de cadouri
Iubire, emoție, fericire, zâmbete și oameni dragi: lunile reci de iarnă pot fi mereu încălzite cu o surpriză,…
Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă
Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de…
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…