Monica Cismaru ∙ May 18, 2020 ∙ 3 min read

filme calatorii

Chiar dacă regulile de distanțare socială s-au mai relaxat, încă nu ne putem planifica vacanțele, deoarece sunt încă multe necunoscute la mijloc – zborurile internaționale sunt încă închise, iar deplasările între localități sunt încă limitate și condiționate. Dar pofta de noastră de călătorii nu s-a schimbat, din contră, s-a accentuat în tot acest răstimp în care am fost blocați în propriile noastre locuințe. Până la aflarea unor vești mai bune legate de plecatul de-acasă, îți propunem câteva filme care să te poarte departe, iar poveștile țesute în mașină să-ți mai potolească puțin dorul de ducă.

 

Thelma & Louise (1991)

filme calatorii

Thelma (Geena Davis) și Louise (Susan Sarandon) sunt cele mai bune prietene. O ieșire a celor două într-o seară se termină urât, iar protagonistele sfârșesc prin a fugi de oamenii legii, cu gândul de ajunge în Mexic, într-un Ford Thunderbird decapotabil din 1966. Astfel, fuga de poliție a Thelmei și a lui Louise ne poartă prin California, Colorado și Utah și să trăim cu sufletul la gură dinamica aventurii lor. În 2016, filmul a fost inclus în arhiva Bibliotecii Congresului SUA pentru valoarea sa culturală, istorică și pentru semnificația estetică.

 

Little Miss Sunshine (2006)

filme calatorii

O familie disfuncțională, aparent – formată dintr-un frate cu tendințe de sinucidere, un fiu care refuză să vorbească, o fetiță adorabilă cu visuri de Miss, un bunic narcoman și lista poate continua. Familia pornește la drum într-un minivan pentru a ajunge în orașul în care Little Miss Sunshine vrea să participe la concursul de Miss. Pe parcurs, relațiile familiale ne fac să bifăm toată paleta de sentimente și să râdem, să plângem, să ne înfuriem și să ne scandalizăm deopotrivă. Filmul este multipremiat, iar distribuția, de excepție: Steve Carell, Toni Collette, Abigail Breslin sau Alan Arkin.

 

“On the Road” (2012)

filme calatorii

Filmul este bazat pe romanul lui Jack Kerouac. Sam Riley joacă rolul povestitorului, pe Sal Paradise, care, după ce îi întâlnește pe Dean (Garrett Hedlund) și pe Marylou (Kristen Stewart), pornește alături de ei într-o călătorie a spiritelor libere.

 

“Rain Man” (1988)

filme calatorii

Tom Cruise este Charlie Babbit, fratele meschin al lui Raymond, un geniu autist, interpretat de Dustin Hoffman. Personajul lui Crusie vrea să pună mâna pe banii moșteniți de Raymond de la tatăl lor, iar aceștia pornesc într-o călătorie de-a lungul țării în urma căreia protagoniștii au revelații despre ceilalți și despre ei înșiși, mai ales. Un film de Oscar emoționant.

 

“Y Tu Mamá También” (2001)

filme calatorii

Regizorul Alfonso Cuarón a fost nominalizat la Oscar alături de fratele lui, Carlos, pentru Cel mai bun scenariu. Filmul are o dinamică puternică și, în urma lui, Diego Luna și Gael García Bernal au devenit staruri internaționale.

 

 

Everybody’s Fine (2009)

filme calatorii

Un văduv își dă seama că singura persoana care îl ținea legat de familia sa era soția lui și, astfel, pornește brusc la drum pentru a se reconecta cu copiii ajunși acum la vârsta maturității. Distribuție: Robert De Niro, Kate Beckinsale, Sam Rockwell, Drew Barrymore.

 

 

Away We Go (2009)

filme calatorii

Un cuplu care așteaptă venirea pe lume a primului lor copil călătorește pe teritoriul Statelor Unite pentru a găsi locul perfect în care să se stabliească. Pe drum, trec prin tot felul de aventuri și se întâlnesc cu mai multe rude și prieteni care îi pot ajuta să-și găsească adevărata lor casă pentru prima dată.

 

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….