Bianca Sterie ∙ December 1, 2022 ∙ 7 min read

Filme de Crăciun, sezoane noi din serialele noastre preferate, povești numai bune pentru serile de iarnă: iată care sunt titlurile pe care vom sta cu ochii în decembrie.

Lady Chatterley’s Lover – Film disponibil din 2 decembrie pe Netflix

După căsătoria cu Sir Clifford Chatterley (Matthew Duckett), pare că pentru Connie (Emma Corrin), acum doamna Chatterley, urmează o viață privilegiată și plină de bogăție. Dar, după ce Clifford revine de pe front rănit și nu mai poate să meargă, această uniune aparent ideală devine pentru ea un fel de închisoare. După ce îl cunoaște și se îndrăgostește de Oliver Mellors (Jack O’Connell), omul are se ocupă de vânat pe domeniul familiei, întâlnirile lor secrete o conduc la trezirea simțurilor și maturizarea erotică. Dar, pe măsură ce aventura lor devine subiect de bârfă pentru localnici, Connie trebuie să aleagă între a-și urma inima și a se întoarce la soțul ei, îndurând tot ceea ce societatea din epoca edwardiană așteaptă de la ea.

Scrooge: A Christmas Carol – Film disponibil din 2 decembrie pe Netflix

O nouă adaptare a faimoasei povești semnate de Charles Dickens ajunge pe Netflix în luna decembrie. Morocănosul Scrooge (vocea lui Luke Evans) are la dispoziție un singur Ajun pentru a-și înfrunta demonii din trecut, pentru a-și reevalua prezentul și pentru a-și forma un viitor mai bun, mai puțin gri.

Burning Patience – Film disponibil din 7 decembrie pe Netflix

Mario (Andrew Bargsted) e un tânăr pescar care se visează poet. Când devine poștașul lui Pablo Neruda (Claudio Arredondo), este atras într-o lume a metaforelor și versurilor care îl va ajuta nu doar să își îndeplinească dorința de a deveni scriitor, ci și să cucerească inima lui Beatriz (Vivianne Dietz), femeia visurilor lui.

I Hate Christmas – Serial disponibil din 7 decembrie pe Netflix

O adaptare în limba italiană a unui serial norvegian, I Hate Christmas explorează aventura haioasă a unei femei care își minte părinții că are un prieten. Însă minciunea ei nu poate ține prea mult, așa că trebuie să găsească rapid un bărbat pe care să-l aducă acasă de Crăciun, o misiune… nu tocmai simplă. 

https://www.youtube.com/watch?v=TZ5NFlE_wd0

Guillermo del Toro’s Pinocchio – Film disponibil din 9 decembrie pe Netflix

Regizorul distins cu premiul Oscar Guillermo del Toro și legendarul Mark Gustafson, maestru premiat al tehnicii stop-cadru, reinventează povestea clasică despre celebra marionetă de lemn, semnată de Carlo Collodi. Este vorba despre un tur de forță fantastic, în care Pinocchio pornește într-o aventură prin diverse lumi și care dezvăluie puterea dătătoare de viață a dragostei.

Emily in Paris – Sezonul III disponibil din 21 decembrie pe Netflix

La un an după ce s-a mutat din Chicago la Paris, unde o aștepta slujba de vis, Emily (Lily Collins) se trezește la răscruce de drumuri în toate aspectele vieții ei. În fața a două opțiuni cât se poate de diferite, ea va trebui să decidă cui îi va rămâne fidelă (atât în viața profesională, cât și în cea personală) și ce vor însemna acele decizii pentru viitorul ei în Franța. Nu vor lipsi aventurile și răsturnările de situație specifice vieții pariziene.

Glass Onion: A Knives Out Mystery – Film disponibil din 23 decembrie pe Netflix

Benoit Blanc (Daniel Craig) revine pentru a dezlega misterul unei noi povești polițiste semnate de regizorul Rian Johnson. În această nouă aventură, îndrăznețul detectiv apare în mijlocul unei luxoase proprietăți private aflate pe o insulă din Grecia, însă nu se știe cum și de ce a ajuns acolo, acesta fiind doar primul dintre nenumăratele puzzle-uri care așteaptă să fie rezolvate.

La última – Serial disponibil din 2 decembrie pe Disney+

La última este povestea suișurilor și coborâșurilor din relația dintre Candela și Diego, pe măsură ce îi urmărim într-o călătorie prin dragoste, prietenie și lupta pentru a-și urma drumul în lume. Serialul îi are în rolul lui Diego pe Miguel Bernardeau, unul dintre cei mai promițători tineri actori spanioli („Josefina”, „Élite”, „Todo lo otro”), și pe Aitana, senzația muzicală a momentului și cea mai importantă artistă pop din Spania („Mariposas”, „Formentera”, „Mon Amour – Remix”, „En el coche”), care o interpretează pe Candela. Serialul este, de asemenea, debutul Aitanei ca actriță.

This Fool – Serial disponibil din 2 decembrie pe Disney+

Julio Lopez (Chris Estrada) este un bărbat de 30 de ani care încă locuiește cu părinții, care are o iubită cu care se vede intermitent încă din liceu și care caută orice scuză pentru a nu-și înfrunta problemele personale. Julio lucrează la Hugs Not Thugs, o organizație non-profit care se ocupă cu reabilitarea gangsterilor, unde se ceartă mai mereu cu Luis, vărul său mai mare, un fost gangster ieșit de curând din închisoare și care locuiește cu Julio și cu familia acestuia.

A Christmas Story Christmas – Film disponibil pe HBO Max

Raphie (Peter Bilingsey), puștiul din A Christmas Story, un film-hit din 1983, revine acum pe micile ecrane în ipostaza de adult. De această dată, el trebuie să se ocupe de Crăciun și de tot ce înseamnă sărbătorile în rolul de tată care trebuie să le ofere copiilor câteva momente cu adevărat magice. 

Foto: Netflix

Related Posts

Melania Trump anunță publicarea cărții ei de memorii

Cartea de memorii, intitulată simplu ”Melania”, va conține detalii personale din viața autoarei, dar și fotografii de familie,…

Prelude to the Olympics- O pleiadă de vedete la petrecerea de dinaintea începerii JO2024 de la Paris

O mulțime de vedete de primă mână au fost invitate la petrecerea de avanpremieră a Jocurilor Olimpice de…

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București experți recunoscuți la nivel global

Ia-ți bilet la evenimentul de parenting al anului! Prima ediție a ParentED Fest aduce în premieră la București…

Smiley lansează „Cum te văd eu”, o declarație de adorație pentru femei, în numele bărbaților care le iubesc

Smiley lansează, în plin val de cosmetizare a realității pe rețelele de socializare, „Cum te văd eu”, o…

Rulouri de vinete cu nucă. Rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Aceste rulouri de vinete cu nucă vin ca răspuns la vara încinsă pe care o avem anul acesta….

Vezi ce cameră de hotel a cerut Lenny Kravitz pentru concertul de la UNTOLD

Lenny Kravitz, legendarul rocker cunoscut pentru hiturile atemporale și fizicul său impecabil, este de mult timp un susținător…

Ce ținute au purtat vedetele la Gala Verii Saint-Tropez

Pornind de la succesul galelor de vară anterioare, ce au avut loc în Sardinia și Capri, Gala One…

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și multe alte personalități, vine la DISNEY+

Serialul „IN VOGUE: ANII ’90”, cu Anna Wintour și mute alte personalități, vine la DISNEY+ Disney+ anunță premiera…

Laura Lăzărescu, CEO la ECHO School: «Am înțeles, în sfârșit, ce înseamnă sintagma „the sky is the limit”»

Industria de jocuri video este în plin avânt, iar fetele se impun tot mai mult – în competițiile…

Noua teorie a emoțiilor: Emoțiile sunt create, nu declanșate

Ce ne arată noua știință despre cum iau naștere emoțiile? Ne spune psihologul și psihoterapeutul relațional Gáspár György….