Bianca Sterie ∙ May 5, 2021 ∙ 5 min read

O lună reușită se cunoaște după cărțile citite și poveștile care te-au bucurat, așa că, în mai, am adunat pentru tine o selecție de romane care te vor inspira și te vor face să visezi la locuri îndepărtate, la aventuri de-a dreptul memorabile.

Christian Escribà, Sílvia Tarragó, Cofetăria cu miracole, editura Humanitas Fiction

Dacă îți este dor de Barcelona, de culorile sale, de muzica acestui oraș cu totul și cu totul fermecător, acest roman îți va mai alina puțin dorul de ducă. O incursiune în istoria și în atmosfera Barcelonei, Cofetăria cu miracole pornește de la povestea adevărată a cofetăriei Escribà, un loc emblematic pentru toată Catalunia. În prim-plan sunt două personaje: pe de o parte, Mateu Serra, un orfan curajos, care are sclipirea de a transforma o mică brutărie de cartier într-o cofetărie modernă. Iar pe de altă parte este Alba, a cărei naștere pare să se afle sub semnul unei stele norocoase și care vine pe lume în zorii zilei de Crăciun a anului 1926, când peste Barcelona se așază o ninsoare miraculoasă. Pasionată de dulciuri și înzestrată cu un talent neobișnuit, manifestat încă din copilărie, Alba nu-și dorește decât să lucreze la faimoasa cofetărie Escribà

Penelope Fitzgerald, Librăria, editura Nemira

Acțiunea debutează pe coasta sălbatică și bătută de vânturi a Sussexului, în 1959. Florence Green, o văduvă plină de energie, primește o mică moștenire și hotărăște să riște totul ca să deschidă o librărie – singura de felul ei – în orașul Hardborough. Când o afacere aparent sortită eșecului are un succes atât de mare, ea își atrage ostilitatea celorlalți vânzători din oraș. Și, fiindcă îndrăznește să le îmbogățească viețile vecinilor prin cărți, intră în conflict cu doamna Gamart, patroana artelor din partea locului. Un dușman redutabil, cu mănuși de catifea.

Jonathan Coe, Middle England, editura Polirom

Middle England este o analiză lucidă şi satirică a lumii britanice contemporane văzute prin ochii unui grup eterogen de personaje: Ian şi Sophie, proaspăt căsătoriţi, care au păreri diferite despre viitorul ţării lor, dar care pun la îndoială şi viitorul propriei relaţii; Doug, un analist politic care scrie cu pasiune despre nevoia de austeritate din casa lui confortabilă din Chelsea; fiica lui adolescentă, care nu-şi drămuieşte energiile în lupta pentru dreptate socială; Benjamin Trotter, un bărbat între două vârste, care se lansează într-o nouă carieră aparent sortită eşecului; şi Colin, tatăl lui, a cărui ultimă dorinţă este să voteze la referendumul privind menţinerea Regatului Unit în Uniunea Europeană. Este povestea Angliei zilelor noastre, plină de nostalgie şi deziluzii.

Brit Bennet, Jumătatea dispărută, editura Trei

Considerată a fi una dintre cele mai bune cărți din 2020, Jumătatea dispărută este un roman intens despre iubire și supraviețuire. Gemenele Vignes sunt de nedespărțit. Însă, după ce cresc împreună într-un orășel din Sud, care adăpostește o comunitate de culoare, și fug de acasă la vârsta de 16 ani, viețile lor se despart. Cu totul. Ani mai târziu, una dintre surori se întoarce cu fiica sa în același orășel din Sud de care a încercat să scape. În alt capăt al țării, cealaltă soră se dă drept albă, iar soțul său alb nu știe nimic despre trecutul ei. Deși sunt separate de nenumărați kilometri și de tot atâtea minciuni, soarta celor două rămâne strâns împletită. Ce se va întâmpla când viețile propriilor fiice vor ajunge să se intersecteze?

 

Harville Hendrix, Helen LaKelly Hunt, Împreună la bine și la greu, editura Pagina de Psihologie

Împreună la bine și la greu este o hartă esențială și accesibilă pentru construirea unei căsnicii puternice în lumea modernă. Autorii bestsellerului, Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt au distilat în zece adevăruri esențiale ceea ce au învățat despre cum să creezi o relație satisfăcătoare și de succes, atât din propria lor călătorie de zeci de ani, cât și din laboratorul căsătoriilor pe care îl susțin de câteva decenii.

Seth Godin, Practica: livrează munca creativă, editura Publica

Având la bază revoluționarul workshop Akimbo creat de Seth Godin, Practica te va ajuta să depășești blocajele și să găsești curajul de a împărtăși munca creativă cu alții. Godin insistă că blocajul scriitorului este un mit, că autenticitatea este mai puțin importantă decât consecvența și că ești un om normal dacă simți sindromul impostorului. Însă în primul rând îți arată de ce ai nevoie ca să-ți transformi pasiunea dintr-o distracție secretă într-o contribuție productivă, cea pe care ai sperat dintotdeauna că o vei putea împărtăși cu alții.

Katherine Center, Soțul pierdut, editura Bookzone

O invitație care vine din senin, dar la momentul potrivit. Libby Moran încearcă să își refacă viața după moartea subită a soțului său, Danny, rămânând singură cu cei doi copii, cu datorii și fără casă. Se mută cu mama sa, însă viața este un calvar când cineva îți critică orice acțiune. Salvarea vine din partea mătușii lui Libby, care îi oferă posibilitatea de a evada: o invită împreună cu copiii la ferma de capre din centrul Texasului și îi oferă și un loc de muncă. Libby acceptă imediat, își ia copiii, își face bagajele și pornește către o nouă viață.

Foto: Unsplash

Related Posts

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…

Coffee Time! Interviu cu Cezara Carteș

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Alist Bazar, noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările săptămânii! KIKO MILANO a deschis primul…

Arta în mâinile tale – un proiect despre arhitectură, tehnologie și oameni

La lansarea noii serii Motorola Edge 50, am avut ocazia să stau de vorbă cu fotograful Alex Gâlmeanu…

The Fall Guy, filmul în care joacă pentru prima dată împreună Ryan Gosling și Emily Blunt

După ce la Premiile Oscar de anul acesta Ryan Gosling și Emily Blunt au fost concurenți, în filme…