Monica Cismaru ∙ May 5, 2023 ∙ 3 min read

Camilla devine azi Regină Consoartă, odată cu încoronarea soțului ei, Regele Charles al III-lea.

După ce ani de zile a suportat critici și priviri piezișe, din cauza statutului ei de amantă a Prințului Charles, Camilla și-a recăpătat buna reputație odată ce Prințul a luat-o de nevastă, iar de azi, odată cu încornarea lui Charles al III-lea ca rege al Regatului Unit, Camilla devine Regină și accede în top.

camilla regina consoarta

În ultimii ani, Camilla și-a reconsolidat imaginea publică și a devenit unul dintre jucătorii-cheie ai familiei regale, una dintre ele mai puternice, stabile și echilibarte prezențe, pe fundalul diverselor scandaluri izbucnite în ”Firmă”. .

De când s-a căsătorit cu Prințul Charles, în 2005, Camilla a încercat și a reușit să câștige simpatia publicului, după ani de oprobriu, din cauza relației ei extraconjugale cu Charles. A trecut de statutul de femeia care i-a stricat căsnicia Prințului Charles cu Prințesa Diana la femeia care îl iubește și este iubită sincer și care îl sprijină necondiționat pe viitorul rege.

Camilla, fostă Parker Bowles, a câștigat încrederea și afecțiunea familiei regale și mai ales pe cea a Reginei Elizabeta a II-a, care și-a dat binecuvântarea pentru ca nora ei să poarte titlul de Regină Consoartă.

camilla regina consoarta

Viitoarea Regină a căpătat un nou spectru în fața publicului, unul care favorizează imaginea familiei regale, într-o perioadă în care relevanța monarhiei britanice începe să fie pusă la îndoială și când imaginea instituției a fost grav afectată de diverse scandaluri, dar și de felul în care a fost portretizată în serialul de succes The Crown.

Regina Consoartă adoptă strategia eficientă aplicată și de Kate Middleton, de a servi publicului și de a nu se abate de la rigorile monarhiei, fiind un sprijin de nădejde pentru Charles în inițiativele lui care privesc sustenabilitatea, familia și protejarea mediului.

De când a devenit soția Prințului Charles și Ducesă de Cornwall, în 2005, Camilla a patronat peste 90 de organizații caritabile și își concentrează eforturile pe problemele de sănătate, promovând alfabetizarea, artele, îngrijirea animalelor și sprijinirea femeilor care au supraviețuit violurilor și abuzurilor sexuale.

La ceremonia de încoronare de mâine, de la Londra, Regina Consoartă Camilla va purta Coroana Reginei Maria, realizată în 1911 de casa de bijuterii Garrard, cu ocazia ceremoniei de încoronare a Regelui George al V-lea. Din coroană va lipsi, însă, celebrul diamant Koh-i-Noor, care provine din India și pe care multi îl asociază cu opresiunea exercitată de-a lungul timpului de Imperiul Britanic asupra coloniei sale. În locul diamantului Koh-i-Noor, coroana va fi bătută cu diamante Cullinan III, IV și V, ca un tribut adus Reginei Elizabeta a II-a, pe care aceasta le purta pe post de broșe adesea.

La ceremonia de încoronare de sâmbătă, 6 mai, vor lua parte și copiii Camillei, Tom Parker Bowles și Laura Lopes, și nu va lipsi nici fostul ei soț și tatăl copiilor, Andrew Parker Bowles.

”Sunt uniți, iar el o ajută mult, e mereu acolo pentru ea. A fost dintotdeauna și încă este, este omul de bază al Camillei”, a declarat unul dintre prietenii lui Parker Bowles pentru The Times of London.

Potrivit presei britanice, Camilla va purta la încoronare o rochie creată special pentru eveniment de Bruce Oldfield, un apropiat al casei regale, care obișnuia să creeze ținute și pentru Prințesa Diana.

Foto: Hepta

Related Posts

Milla Jovovich a dat școala copiilor pe Veneția

Celebrul model și actriță Milla Jovovich a înlocuit prima zi de școală a copiilor cu o vacanță la…

Filme și seriale noi de neratat în octombrie pe platformele de streaming

Un documentar despre David Beckham, sezoane noi din serialele tale preferate și multe alte titluri numai bune de…

Filmul lui Beyoncé: 6-7 milioane de dolari, doar în prima zi de presales

Filmul turneului Renaissance, susținut de Beyoncé, are deja estimări pentru presales care depășesc 6 milioane de dolari. Iar…

Dramatica poveste de viață a lui Michele Morrone, vedeta din 365 Days

Michele Morrone, actorul care a frânt inimile celor care au urmărit drama erotică 365 Days de pe Netflix,…

Doctorul din Social Media

La 36 de ani, Alexandra Mircea este cel mai urmărit medic dentist român din social media. Clipurile video…

Actrița Anya Taylor-Joy, mireasă la Veneția

Actrița Anya Taylor-Joy (27 de ani) s-a căsătorit zilele acestea la Veneția cu logodnicul ei, muzicianul Malcolm MacRae…

PLOOM X: DESIGN ELEGANT, EXPERIENȚĂ UNICĂ, GUST AUTENTIC

Ploom X, cel mai nou produs din portofoliul JTI România, vine pe piață cu o experiență unică a…

Dezvăluirile intime ale lui David Beckham, într-un documentar pe Netflix

Cele mai intime amănunte din viața fostului fotbalist britanic David Beckham (48 de ani) vor fi dezvăluite într-un…

Mădălina Ghenea, apariție strălucitoare la Scala din Milano

Mădălina Ghenea a avut o apariție marcantă la Teatrul Scala din Milano, la gala CNMI Sustainable Fashion Awards…

Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie 2023

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în perioada…