Monica Cismaru ∙ February 27, 2024 ∙ 3 min read

Ambroxanul este acea moleculă folosită în parfumerie care te face irezistibil prin miros, un ingredient care te încarcă de senzualitate. Ambroxanul este o moleculă sintetică, folosită în industria parfumeriei încă din anii 50. Se obține din extractul numit sclareol – care provine din uleiul de salvie și este un miros dens, multifațetat, care, câteodată, evocă mirosul de piele umană pură.

Are note catifelate și ambrate, este misterios și carnal. Aproape animalic, de aceea este privit ca fiind un adevărat magnet, ingredient care te transformă într-o țintă vie, în sensul bun.

parfumuri ambroxan

Iată care sunt parfumurile care îți cresc doza de sex-appeal și de charismă:

Baccarat Rouge 540, Maison Francis Kurkdjian

Notele puternic lemnoase ale ambroxanului contribuie semnificativ la succesul Baccarat Rouge, care simbolizează alchemia simțurilor, potrivit creatorului său. Parfumul mai conține și hedione, un ingredient cu un conținut ridicat de senzualitate, și cedru de Virginia – care amintește de mirosul de creion proaspăt ascuțit – combinația oferă un efect de adiere mistică, nuanțată de atingerea delicată a șofranului, cel mai scump ingredient din lume, supranumit și aurul roșu al parfumeriei.

Promise, Editions de Parfums Frédéric Malle

Dacă promisiunea dragostei dintre doi îndrăgostiți ar avea un miros, ar fi acesta. Frédéric Malle cuprinde puterea dragostei într-o sticluță, prin îmbinarea a două ingrediente prețioase- trandafirul bulgăresc și cel turcesc. Un duo regal, îmbrăcat într-o adiere de măr verde și de cuișoare, care oferă un efect ultra-șic.

parfumuri ambroxan

Another 13, Le Labo

Le Labo este brandul care reușește să creeze parfumuri cu o forță de seducție inexplicabilă, iar Another 13 este unul dintre acestea- o poțiune fascinantă de ambroxan, din 12 ingrediente condimentate, mângâiate de atingerea catifelată a iasomiei, a mușchiului de copac și a ambrei pudrate.

Accord Particulier, Givenchy

Conceput pentru a fi purtat alături de alte parfumuri din colecția Givenchy Particulière, această formulă funcționează la fel de bine și pe cont propriu. Dintr-o singură pulverizare, amestecul de ambroxan emană cele mai mângâietoare fațete ale sale, amplificate de notele de trandafir, patchouli și vetiver.

parfumuri ambroxan

Iris de Gris, The Artisan Perfumer

Quentin Bisch, parfumierul din spatele Iris de Gris, a spus că a fost inspirat în crearea acestuia de mirosul de mazăre proaspăt decorticată – parfumul este descris surprinzător în culoarea verde și se adresează celor care vor să se remarce din mulțime. Iris de Gris este unul dintre cele mai surprinzătoare parfumuri L’Artisan Partemporel și evocă exact ceea ce spune creatorul său- mirosul, culoarea și textura mazărei verzi, îmbogățită cu accente de mentă, de suc de portocale roșii și iris.

L’Immensité, Louis Vuitton,

Parfumul care evocă senzația de libertate pe care o resimți când ești în bătaia vântului dinspre mare. Jacques Cavallier-Belletrud, creatorul parfumului, vrea să transmită prin intermediul lui viziunea libertății absolute, augmentate prin notele de ghimbir și de grepfrut, alături de o atingere apăsată de ambră. Charisma îintr-o sticluță.

Ego Stratis, Juliette Has A Gun

Un miros care te învăluie în mireasma lui, unisex, conceput ca o reinterpretare modernă a coloniei. Un acord șic, marin-moscat, ca un amestec vitaminizant de lămâie, mandarină și bergamotă, toate încununate de o adiere de ambroxan și de mosc.

Foto: Hepta, PR

Related Posts

Regizorul David Lynch s-a stins la vârsta de 78 de ani

Unul dintre cei mai prolifici regizori din industria filmului, David Lynch, a murit la vârsta de 78 de…

Apple crumble în pahar. Rețetă recomandată de Adi Hădean

Apple crumble este o rețetă englezească, fiind una dintre cele mai simple și rapide idei atunci când vrei…

Ciprian Chiujdea: „Am simțit că eu sunt Adi și că personajul ăsta reprezintă foarte, foarte mulți tineri din România și nu numai”

Am mers ceva mai mult de trei kilometri prin București, într-o zi însorită, pentru a-l suprinde pe actorul…

Misterul dispariției capsulelor NESPRESSO dezvăluit într-o nouă campanie cu GEORGE CLOONEY ȘI EVA LONGORIA

Nespresso începe anul într-o notă misterioasă cu noua campanie care îi aduce în prim-plan pe George Clooney, în…

Cele mai mari trenduri de beauty din 2025

Pasionatele de beauty știu deja ce li se potrivește și ce produse sau proceduri sunt pe placul lor….

Cameron Diaz, prima apariție pe covorul roșu din ultimii cinci ani

Cameron Diaz a revenit în lumina reflectoarelor după o pauză de cinci ani. Actrița în vârstă de 52…

Scrie-ți povestea de dragoste la Jubile – Tendințe și inspirație pentru o nuntă magică în 2025

Fiecare poveste de iubire merită un cadru magic. Jubile a creat locații unice pentru ca ziua voastră specială…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu ce e nou în materie de make-up, beauty, fashion…

Vești bune la început de an pentru Kate Middleton

Prințesa de Wales, Kate Middleton, vine cu cele mai bune vești la început de an. Prințesa a anunțat…

Sofia Vergara a pus ochii de Lewis Hamilton

Sofia Vergara (52 de ani) a rămas singură de câteva luni, după ce relația ei cu chirurgul ortoped…