Monica Cismaru ∙ February 7, 2023 ∙ 5 min read

”Citim ca să știm că nu suntem singuri”, spunea autorul britanic C.S. Lewis, iar J.K. Rawling, autoare contemporană și ”mama” lui Harry Potter ar adăuga că ”Dacă nu-ți place să citești, înseamnă că n-ai găsit cartea potrivită”. 

Îți propunem o listă de 15 volume pe care ar trebui să le citești într-o viață, cele mai mari capodopere ale literaturii universale, care deschid minți și suflete și îmbogățesc spiritul, de la tinerețe și până la bătrânețe. Și dacă niciuna dintre cele 15 nu întrunește aceste criterii, înseamnă că J.K. Rawling avea dreptate.

Iată o listă cu 15 cărți pe care ar trebui să le citești într-o viață

În căutarea timpului pierdut, de Marcel Proust

Capodopera formată din șapte volume a lui Marcel Proust a redefinit literatura. În ”În căutarea timpului pierdut” este descrisă detaliat viața unui om care avansează în înalta societate. Întreaga operă este scrisă ca un monolog, fiind astfel în multe aspecte autobiografică. Pe parcursul celor șapte volume, autorul își propune să își „elucideze” propria existență și, implicit, propriul adevăr.

Un veac de singurătate, de Gabriel Garcia Marquez

Romanul prezintă parcursul unei familii de-a lungul a șapte generații și este considerat a fi unul dintre cele mai importante din literatura latino-americană.

Lolita, de Vladimir Nabokov

Chiar și la peste 60 de ani de la publicare, Lolita încă agită spirite – e o poveste de dragoste sau pedofilie? Un profesor de literatură de vârstă mijlocie, pe numele Humber Humbert, devine obsedat de fiica în vârstă de 12 ani a iubitei lui, pe care o răpește și cu care începe o relație de natură sexuală.

carti de citit intr-o viata

Marele Gatsby, de Francis Scott Fitzgerald

O descriere flamboaiantă a înaltei societăți americane din anii 20, care marchează începutul erei romanelor ”noir”. Principalele evenimente ale romanului au loc în vara anului 1922. Nick Carraway – originar din Middwest, absolvent al Universității Yale și veteran din Primul Război Mondial – este personajul narator al romanului. După ce se angajează ca agent de vânzări în New York, Nick Carraway își închiriază o casă modestă în orașul fictiv West Egg din Long Island, aflată în vecinătatea luxoasei case a unui misterios milionar, Jay Gatsby, care organizează petreceri extravagante. 

1984, de George Orwell

Romanul disptopic publicat în 1949 este terifiant de exact în elemente care se petrec în zilele noastre: supraveghere video, fake news, hiperconectare etc. Această capodoperă literară prezintă un viitor fictiv, în care lumea se află într-un război continuu. Omenirea este condusă de Big Brother, un lider dictatorial dominat de cultul personalității.

Anna Karenina, de Lev Tolstoi

O perspectivă critică asupra nobilimii ruse, care își ascunde defectele sub aparențe. Pe acest fundal, se derulează tragica poveste de dragoste dintre amanții Anna Karenina, femeie măritată cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea, și contele Alexei Kirillovich Vronsky, lucru ce scandalizează societatea ipocrită a acelor vremuri.

De veghe în lanul de secară, de JD Salinger

Cartea face parte din lectura obligatorie a adolescenților și abordează teme precum înstrăinarea, inocența, sentimentul de aparținere, de conexiune, sex sau depresie și redă o critică a superficialității societății.

carti de citit intr-o viata

Somnul de veci, de Raymond Chandler

Cartea de debut a lui Raymond Chandler este un cadou către iubitorii romanelor polițiste și ne face cunoștință cu Philip Marlowe, părintele personajelor detectiv-privat.

Ulise, de James Joyce

Oficialitățile puritane din Marea Britanie au catalogat romanul ca fiind pornografic și au întârziat apariția acestuia în regat cu 14 ani. Titlul face referire la Ulise, eroul epopeii Odiseea de Homer (Leopold Bloom corespunzând lui Ulise, Molly Bloom Penelopei, și Stephen Dedalus lui Telemah). Admiratorii lui Joyce din toată lumea sărbătoresc ziua de 16 iunie sub numele de Bloomsday.

Moby Dick, de Herman Melville

Întreaga complexitate a sufletului uman, fricile și obsesiile lui sunt redate prin povestea mitică a unei balene. Cu fiecare lectură, romanul capătă noi valențe.

Copiii din miez de noapte, de Salman Rushdie

Autorul a câștigat cu această carte Premiul Booker în 1981 – o poveste de familie prin care e relatată independența Indiei.

carti de citit intr-o viata

Să ucizi o pasăre cântătoare, de Harper Lee

O lecție sublimă de umanitate redată prin povestea tinerei Scout, a fratelui ei, Jem, și a tatălui lor, Atticus Finch, avocatul unui om de culoare în America segregaționistă.

Pe drum, de Jack Kerouac

Pe drum, romanul cel mai cunoscut al lui Jack Kerouac, este considerat o Biblie a Generatiei Beat.
Romanul este, în același timp, o descriere a Americii anilor ’50 și a beatnicilor, a tinerilor obsedați de exprimarea libertății individuale, aflați într-o căutare frenetică a adevărurilor supreme, indiferent de mijloacele folosite, de la călătorii inițiatice la sex și droguri.

Stăpânul inelelor, de JRR Tolkien

Universul descris de Tolkien este, indiscutabil, unul dintre cele mai bogate care au fost inventate în literatură.

Procesul, de Franz Kafka

Publicat postum, Procesul spune povestea lui Joseph K., care se apără singur pentru crime pe care nu știe să le fi comis, până când ajunge să creadă el însuși că e vinovat, într-un mix de absurd și de real, caracteristic lui Kafka.

Foto: Unsplash

Related Posts

Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe

Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…

Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump

Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….

Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur

Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…

Charlene de Monaco, frumoasa Balului de Crăciun de la Monte Carlo

Prințesa Charlene de Monaco s-a aflat din nou în centrul atenției la Balul de Crăciun de la Hôtel…

Martin Garrix despre magia și energia UNTOLD: ‘Un festival care mă face să mă simt acasă”

De nouă ani UNTOLD, devenit fenomen global a reușit să redefinească experiența muzicală. Fiecare ediție de festival aduce…

Horoscopul săptămânii 9 – 15 decembrie 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru săptămâna 9-15 decembrie 2024. Berbec Sunt zile bune pentru schimbări…

Kate Middleton, înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde de Crăciun de la Westminster Abbey

Prințesa de Wales, Kate Middleton (42 de ani), a fost înconjurată de întreaga familie la Concertul de Colinde…

„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025

Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…

Ora de lectură: 10 cărți pe care să le iei acasă luna aceasta

Finalul de an vine cu provocări, cu rezoluții, cu liste de to-do și planuri, dar și cu câteva…