Mirela Oprișor: „Cred că arta are acum mai mult ca oricând un rol foarte important‟

2025 a fost un an intens pentru actrița Mirela Oprișor, marcat de schimbări personale majore și de noi începuturi pe scenă. Cu multă onestitate și sensibilitate, Mirela își pune sufletul pe masă într-o conversație despre un an greu, dar revelator. De la pierdere și transformare, la teatru, film și speranțele pentru 2026, interviul este o confesiune viață, artă și despre ce ne ține umani.

Cum te găsește finalul de an, Mirela? Cum ți-a fost profesional în 2025, personal?

La final de an am început repetițiile pentru un nou proiect, o nouă piesă în regia lui Claudiu Goga, alături de colegii mei minunați de la Teatrul Național. Nu pot să spun că 2025 a fost un an bun, dar încerc să rămân optimistă și am luat câteva decizii constructive care sper să-mi folosească în următorii ani.

Care ar fi sentimentul cu care asociezi anul 2025? 

Din păcate, 2025 este anul cel mai încărcat emoțional de până acum. Este anul în care fata mea a plecat la facultate în altă țară, este anul în care mi-am luat „la revedere” de la tatăl meu. Greu, intens, plin de răni, plin de emoții, mândră de copilul meu, iubită de tatăl meu până în ultima clipă… a fost un an ca o rană care sper să se vindece!

Un moment preferat din 2025? Poate o întâlnire neașteptată, un gest emoționant, un cuvânt spus când aveai mai mare nevoie?

Cea mai relevantă întâlnire în acest sens este cu doctorița tatălui meu, o tânără până în 30 de ani, care fără prea multe vorbe a reușit să mă facă să mă las de fumat după niște ani buni… mi-e și rușine să zic câți. Este cea mai mare realizare personală din ultimii ani și sunt mândră de mine.

Ce rol mai are arta într-o lume tot mai haotică, în care atenția oamenilor e împărțită între atât de multe informații și idei?

Cred că arta are acum mai mult ca oricând un rol foarte important. Este acel bine de care ne putem agăța într-o lume haotică. Și mă bucur să văd în jurul meu că sunt oameni care aleg această soluție – arta – ca să se rupă de cotidianul poate prea zbuciumat uneori, și să-și dea timp pentru sine, pentru ceva ce ne umple sufletește, ce ne alină. Până la urmă, prin artă spui povești, nu? Și cui nu-i plac poveștile?

Nu mai pun că toate aceste momente duc și către conexiuni, către relații umane, lucruri fără de care nu am putea trăi și care, din păcate, sunt umbrite de o dorință de singurătate a oamenilor, așa că o văd infinit de importantă. Trezește emoție în noi, ne umanizează, ne intensifică trăirile, ne face să ne punem întrebări, să dezbatem, să fim curioși și creativi, să admirăm, să aplaudăm, ba chiar să fim dornici să ne căutăm simțul artistic.

Cum vezi impactul AI în profesia ta? Sau în viața ta? Simți că s-a schimbat ceva de când cu inteligența artificială?

Deocamdată nu simt sau mai bine zis nu cred că vreau să văd ori să mă gândesc la asta. Nu știu cum va evolua sau involua această nouă „jucărie”, însă ce sper din tot sufletul e să ne jucăm cât mai puțin acest joc.

Ce crezi că s-a schimbat cel mai mult în relația dintre actori și public în ultimii ani?

Sunt mai multe aspecte care s-au schimbat în ultimii ani în relația actorilor cu publicul. Pe de o parte, este un considerent personal: eu am crescut cu spectatori de seama mea – atunci când eram studentă erau și ei studenți și veneau la teatrul Casandra să mă vadă; am crescut împreună cu ei și ei cu mine. Studenți la medicină, la arhitectură, care acum sunt mari medici și oameni care construiesc o lume în jurul meu; cu acest public am un schimb de energie foarte special, îi simt pe acești oameni, îi cunosc. 

Pe de altă parte, un alt aspect este cel care ține de conjunctură, de timp. În perioada pandemiei a existat un alt tip de conexiune între public și actori, ceva între frică, groază, încredere, iubire, speranță, un cocktail de sentimente, ne agățăm unii de alții. Cred că au fost cele mai adevărate momente dintre actori și spectatori, cele mai curate. 

Nu vreau să vorbesc acum despre spectatorul care nu-și închide telefonul, care vine cu punga de snack-uri la teatru sau care vorbește în sală ca și cum e in sufrageria lui. Vreau să cred că va veni o zi în care va învăța și el cum să se comporte într-o sală de teatru, cu bun-simț și cu respect față de cei de pe scenă și față de ceilalți spectatori. Schimbarea depinde de noi toți.

Teatru sau film: unde te simți mai confortabil în acest moment?

Teatrul și filmul sunt foarte diferite și le iubesc pe amândouă, mă simt confortabil în ambele ipostaze. La teatru, de exemplu, îmi place cel mai mult că am posibilitatea să explorez și să perfecționez rolurile continuu. Poți să lucrezi la aceeași piesă și chiar și după 5, 6 sau 7 ani să descoperi detalii noi, iar dacă ai parteneri de scenă deschiși, rolurile se pot îmbunătăți semnificativ în timp.

La film, lucrurile stau diferit din acest punct de vedere: ceea ce filmezi rămâne fix, se fac câteva duble dacă e cazul, dar rolul se consumă în acele clipe, pe set – nu e ceva ce poți corecta sau îmbunătăți cu echipa după aceea. Dar și acest aspect are farmecul său – emoțiile sunt altfel, mai intense, știind că nu ai un alt moment decât acela de a da totul.

Ce te-a învățat teatrul despre tine și despre oameni?  

Aș putea să scriu câteva nuvele despre asta. Din fericire, în ultimul timp, teatrul și munca în echipă m-au învățat să fiu mai îngăduitoare, mai răbdătoare și cu mine, dar și cu colegii mei. Mă simt norocoasă pentru că această profesie m-a făcut să devin un om mai bun și mai echilibrat din toate punctele de vedere.

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ai primit după un spectacol? 

Cel mai frumos compliment pe care l-am primit a fost de la o doamnă care mi-a spus că sunt genul de actriță care face personaje, că nu sunt „eu” în situație și-atât!

Ce urmează în 2026 pentru tine? Proiecte noi?

Cum spuneam, am început un proiect de teatru care o să aibă premiera la început de martie, la Teatrul Național, după care o să reîncep filmările la serialul Las Fierbinți, și abia aștept! Echipa aceasta mi-e ca o a doua familie, lucrăm de atât de mult timp împreună și mi-e foarte drag de toți. 

Îmi doresc din toată inima să fie un an mai liniștit, mai bun, mai sănătos și mai voios.

Ce ți-ai dori de la tine și de la munca ta în 2026?

De la mine îmi doresc să mă bucur în continuare de tot ce-mi oferă această profesie, de toate întâlnirile mele și de colegii mei. Și poate reușesc să finalizez un proiect pe care l-am început cu mai tânărul meu coleg Carol Ionescu, un spectacol foarte frumos pe care sper să reușim să-l ducem pe o scenă de teatru.

Personal, ca dintotdeauna, îmi doresc să fiu alături de familia mea, de prietenii noștri, să ne bucurăm unii de alții ca și până acum și să ne dăm timp pentru noi, pentru vacanțe, pentru relaxare.