Andreea Leta ∙ March 23, 2024 ∙ 3 min read

După 25 de ani fabuloși la cârma creativă a legendarei case de modă Valentino, Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun printr-un mesaj emoționant, în care își exprimă recunoștința și dragostea față de echipa care, timp de două decenii, i-a fost a doua familie. 

Pierpaolo Piccioli este unul dintre cei mai iubiți designeri vestimentari ai tuturor timpurilor, După 25 de ani spune adio casei Valentino, unde a lucrat ca director de creație al departamentului de accesorii din 1999, apoi alături de Maria Grazia Chiuri din 2008, până în 2016, și încă opt ani ca director de creație solo, până în prezent, când a decis să o ia pe un alt drum care deocamdată rămâne un mister.  

Whoopi Goldberg, Pierpaolo Piccioli, Carey Mulligan, Tomi Adeyemi, Giveon, Dixie D Amelio, Janet Mock

Pierpaolo Piccioli este unul dintre Oamenii care au decis să rămână perfect integri într-o lume sclipitoare, agitată și plină de tentații. A continuat să trăiască în orașul natal, Nettuno, alături de soția sa, Simona, și de Stella, fiica lor, despre care a mărturisit că avea doar doi ani când a fost prezentă la primul show Valentino semnat de el. În mesajul prin care anunță plecarea de la Valentino, Piccioli mărturisește că Stella a fost curioasă să afle cum se simte tatăl ei, iar răspunsul a fost „tânăr și liber”, un sentiment pe care dorește să îl împărtășească tuturor, 

Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun de la Valentino după 25 de ani
Glenn Close și Pierpaolo Piccioli (MET Gala 2022)

Permanent recunoscător echipei sale, Piccioli dedică și acest mesaj persoanelor alături de care a creat spectacolul Valentino al ultimelor două decade. Aducând un aer contemporan, puternic influențat de dragostea sa pentru artă, Piccioli a fost adorat inclusiv de starurile din lumea filmului, pe care le-a îmbrăcat în ținute emblematice cu fiecare ocazie. Dealtfel, fiecare colecție ce-i poartă semnătura marchează o pagină importantă din istoria casei. Ne amintim, de exemplu, mesajul puternic al colecției scăldată în nuanța de fuchsia ca manifest pentru pace și vindecare după începerea războiului din Ucraina și după dificultățile mondiale create de pandemie.

Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun de la Valentino după 25 de ani
Florence Pugh și Pierpaolo Piccioli (Fashion Awards 2022)

O lume întreagă este nerăbdătoare să afle care sunt planurile de viitor ale designerului, dar și cine va prelua poziția de director de creație de la Maison Valentino. 

Foto: hepta.ro

Related Posts

Alist Designers boutique: Află care sunt brandurile pe care le vei întâlni aici în luna august

În luna august ne revedem cu două branduri care vor transforma ultima lună de vară într-un festival de…

Piesa din anii ’90 care a revenit cu succes în tendințele acestei veri. Vezi despre ce este vorba

Fusta lungă este una dintre piesele care au revenit cu succes din decadele trecute. Dacă pe lista nostalgică…

Color Trends: Cele cinci nuanțe pe care să le incluzi în ținutele tale vara aceasta

Unul dintre momentele noastre preferate este acela în care descoperim noile tendințe pentru fiecare sezon, prin intermediul marilor…

Alist Designers boutique: Eli Lăslean, designerul care și-a dedicat cariera muzelor sale 

ELLIS, brandul semnat de Eli Lăslean, este alături de noi la Alist Designers boutique, până la finalul lunii…

UAD Fashion 2024: Iată cum a fost la gala absolvenților și care au fost colecțiile noastre favorite de la Cluj

UAD Fashion este unul dintre evenimentele noastre preferate din calendarul industriei modei autohtone, la care am participat cu…

Feeric Fashion Week a 16-a ediție: spectacol pe aeroport și pe circuitul de karting

Astăzi începe cea de-a 16-a ediție Feeric Fashion Week, festivalul de modă de la Sibiu care oferă o…

Alist Designers boutique: Magic Charms, povestea brandului de bijuterii dedicat frumosului

Maria Georgescu, fondator și creative director Magic Charms, ne spune astăzi povestea brandului de bijuterii pe care îl…

Festival must-haves pe care trebuie să le ai în garderoba pentru Electric Castle   

De la pantaloni scurți la veste, de la curele din eșarfă la paiete, în ultimii ani, stilul de…

Converse aduce magia urbană la Electric Castle 2024!

Converse și Electric Castle împărtășesc pasiunea pentru autenticitate și inovație. Suntem încântați să facem parte din această aventură…

Get the Look: Ținuta purtată de Keira Knightley, recompusă cu piese de la designeri români

Suntem permanent conectați la cele mai recente apariții ale celebrităților internaționale, iar pentru azi am găsit o muză…