Alist Designers boutique: Simona Bușoiu, brandul care vorbește despre transformare prin artă

Simona Bușoiu

Alist Designers boutique este locul în care întâlnim în fiecare sezon povești care ne inspiră și pe care vrem să le spunem mai departe. Simona Bușoiu, o prezență extrem de fină, dar foarte complexă, ne aduce astăzi în universul creațiilor ei, și ne spune despre cum a pornit acest brand și care e misiunea ei atunci când vine vorba de energia pe care o insufla prin haine. 

Simona Bușoiu

Cum a pornit povestea brandului tău și ce te-a motivat să pornești pe acest drum?

Pasiunea pentru haine o am din copilărie, de când făceam rochii pentru păpuși sau modificam hainele mamei. Viața m-a purtat însă spre jurnalism și teatru, unde am lucrat aproape cinsprezece ani și încă o fac.

În urmă cu unsprezece ani, o problemă medicală mi-a schimbat radical viața. A trebuit să reînvăț lucruri firești, de la mers până la scris și citit. În acea perioadă am descoperit pictura, mai întâi ca formă de exprimare, apoi ca refugiu și, în timp, ca profesie. Am început cu tablouri și tricouri pictate, dar mi-am dorit ca întreaga creație să îmi aparțină, de la croială până la ultimul detaliu. Așa am urmat o școală de design vestimentar și s-a născut brandul Simona Bușoiu. Privind în urmă, cred că nu am făcut decât să mă întorc la prima mea iubire, pe un drum neașteptat, interesant.

Care sunt piesele care îți definesc stilul ca designer?

Prima mea colecție s-a numit Timeless, un nume care îmi definește și astăzi filosofia. Iubesc piesele atemporale, croielile clasice reinterpretate și contrastele neașteptate: pielea alături de dantelă, stofa combinată cu piele, delicatețea care întâlnește forța. Fustele pictate au fost printre piesele emblematice ale brandului, însă una dintre creațiile mele de suflet este o geacă din piele pictată manual, din ultima colecție. Este o poveste despre transformare, libertate și renaștere, spusă prin imagini. Deși am început cu pictura, astăzi nu toate creațiile mele sunt pictate. Dar toate poartă ceva din mine.

Simona Bușoiu

Cum arată profilul clientei ideale sau pe cine ai în minte atunci când creezi?

Creez pentru femeia care își cunoaște valoarea, care poate fi puternică fără să își piardă delicatețea și care nu simte nevoia să se încadreze într-un tipar. Îmi plac croielile simple, care pun în valoare femeia, nu o ascund în spatele hainelor. Îmi doresc ca piesele mele să transmită emoție, eleganță și putere. Nu vreau ca hainele mele să dea putere unei femei, ci să îi amintească de puterea pe care o are deja.

Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat până acum și cum le-ai depășit?

Dacă vorbim strict despre brand, cea mai mare provocare a fost să găsesc echipa tehnică potrivită. Mai exact, croitoresele! Am trecut prin multe colaborări până am găsit oamenii care să înțeleagă și să transpună în realitate ceea ce îmi imaginez. Pentru mine, croiala, finisajele și detaliile sunt esențiale. Am învățat că o viziune creativă are nevoie nu doar de inspirație, ci și de oameni pricepuți, răbdare și multă perseverență.

Simona Bușoiu

Ce găsim în această perioadă la Alist Designers Boutique și ce sfaturi ai pentru cele care ne trec pragul?

La Alist Designers Boutique găsim câte puțin din toate universurile mele creative: rochii elegante din tafta, rochii din piele naturală, paltoane, fuste, tricouri și geci din piele pictate manual.

Sfatul meu este să îndrăznească să experimenteze, să probeze și acea piesă pe care poate nu ar alege-o la prima vedere. Uneori, un singur detaliu poate schimba o întreagă ținută. Și, mai ales, să aleagă ceea ce le reprezintă. Cred că hainele nu trebuie să ne transforme în altcineva, ci să scoată la lumină ceea ce suntem deja.

Creațiile Simonei sunt disponibile la Alist Designers boutique până la finalul acestei luni, în spațiul de la etajul 1 al București Mall Vitan, partenerul nostru în proiectul care susține brandurile și creatorii autohtoni. Programul este cel obișnuit al magazinelor, adică zilnic, între orele 10-22. Te așteptăm să descoperi acest univers plin de suprize!

Foto: PR

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă