Andreea Leta ∙ October 12, 2021 ∙ 2 min read

Alist Desginers boutique te așteaptă până pe 31 octombrie cu o selecție de branduri de care nu ai cum să nu te îndrăgostești de la prima vizită. Astăzi o avem în vedere pe Andra Ghinea, fondatoarea GNA, care a imaginat câteva lookuri senzuale, cărora nu ai cum să le rămâi indiferentă!

Știm că urmează o nouă peliculă Matrix, dar până în decembrie când sperăm să putem merge la film, ne putem imagina cam cum vor arăta costumele în detaliu. La cea mai recentă vizită pe care am făcut-o la Alist Designers boutique în spațiul din București Mall Vitan, din zona de lounge de la parter, am găsit o ținută semnată GNA care ar putea fi pe măsura așteptărilor. Cel puțin la asta mi-a fugit mintea atunci când am intrat în boutique și am văzut cele 3 piese de care m-am îndrăgostit.

Alist Designers boutique- Un look în stilul Matrix semnat GNA

Trebuia ca totul să pornească de la celebrul trench coat negru, desigur, și cum unul se întâmpla să fie acolo, mi-a fost clar că asta e direcția pe care trebuie să merg pentru lookul săptămânii. Puțin reinterpretat, totuși cu un aer clasic, perfect pentru un outfit urban, dar și pentru un eventual costum de Halloween. 

Alist Designers boutique- Un look în stilul Matrix semnat GNA

Anii 90-2000 au revenit sub diverse forme în tendințe, pornind de la videoclpurile MTV, la pelicule ce au marcat istoria cinematografiei, iar Matrix nu e ceva ce poți uita ușor. Așa că nu strică să aduci un tribut unuia dintre cele mai apreciate scenarii SciFi printr-o pereche de pantaloni extrem de confortabili, ce combină înlocuitorul din piele cu aspect exotic și o textură ce îți oferă libertate de mișcare.

Alist Designers boutique- Un look în stilul Matrix semnat GNA

Am găsit în colecție și un top care să completeze perfect ansamblul. Scurt, senzual, cu inflențe motorbike. Nici că-ți trebuie mai mult!

Sau ba da, o pereche de ghete care să se potrivească perfect. Noroc că alături de GNA sunt cei de la Gemelli!

Te așteptăm să ne vizitezi! Alături de noi în acest proiect ce susține brandurile și designerii români, sunt partenerii noștri de la București Mall Vitan. Purtarea măștii este obligatorie.

Foto: arhiva personală

Related Posts

Alessandro Michele este noul director de creație Valentino

Este oficial! Alessandro Michele este noul director de creație Valentino, după ce săptămâna trecută a fost anunțată plecarea…

Ținutele all black: Fascinante, atemporale și gata oricând pentru orice eveniment

Cu toate că în fiecare an vorbim despre o nuanță care conturează atmosfera generală a momentului, există ceva…

Laura Olaru și Aleksander Revas, designerii prezenți în această lună la Alist Designers Boutique (VIDEO)

București Mall Vitan, partenerul nostru de încredere în proiectul Alist Designers Boutique, îi găzduiește în aceste zile pe…

Ținutele office de ieri și de azi. Inspirație direct de pe marile podiumuri

Cum arată în 2024 o ținută office și cum este definită? Iată cum poți adapta acese ținute la…

Pierpaolo Piccioli își ia rămas bun de la Valentino după 25 de ani

După 25 de ani fabuloși la cârma creativă a legendarei case de modă Valentino, Pierpaolo Piccioli își ia…

Întâmpină primăvara cu cele mai cool ținute pentru copii

Primăvara se apropie, iar odată cu vremea caldă sosesc și noile tendințe în modă. Lasă-te captivat de culorile vibrante…

C&A lansează colecția Denim Spring 2024

Denimul este unul dintre materialele noastre preferate, pe care, indiferent de tendințe, îl vom avea mereu în topul…

Star Style: Kristen Stewart reinventează imaginea rockstarului prin aparițiile sale

Aflată în turneul de promovare al celui mai recent film ce o are ca protagonistă, Love Lies Bleeding,…

Designerul Dries Van Noten se retrage din lumea modei

După o carieră de 38 de ani în lumea modei, designerul belgian Dries Van Noten se pensionează, dar…

Half is Free vine la CLUJ!

Half Is Free, cel mai așteptat eveniment de shopping al sezonului, vine la Cluj pe 24 martie 2024!…