Alist Designers boutique este o destinația perfectă de shopping pentru cei care sunt în căutarea câtorva piese statement, cu ajutorul cărora să-și completeze garderoba. Noi ne-am jucat puțin cu unele dintre acestea, am ales o tendință clasică, dar mereu actuală, care nu va părăsi niciodată preferințele iubitorilor de modă, și am creat 6 lookuri care sperăm să te inspire în alegerile vestimentare din acest moment:
Roșu, negru, alb – cine nu are măcar o piesă în (non)culorile de bază, să vină repede la noi, să își cumpere! Deși ne e greu să ne imaginăm o garderobă fără măcar un item roșu, alb sau negru. Și cum formează unul dintre cele mai adorate trio-uri cromatice, ne-am lăsat și noi prinși în acest joc și am creat 6 ținute pornind de la piese clasice, cărora le-am dat un twist urban.
Dincolo de contrastul cromatic, am combinat diverse texturi, astfel încât fiecare dintre piese să fie pusă în evidență. Mătase și lână, bumbac și dantelă – lasă-ți imaginația liberă și îndrăznește să te joci.
Te-ai gândit vreodată cât de bine merge o rochie de seară cu pene, neagră, desigur, cu un tricou din bumbac și cu o pereche de bocanci? Dar un hanorac cu o pereche de pantaloni din catifea sângerie? Combinațiile de registre rămân valabile, așa că poți face, cu toată încrederea, cele mai inedite alăturări.
În materie de accesorii, pentru că mizăm în continuare pe confort, nu ai nevoie de prea mult. O căciulă, o eșarfă și, desigur, să nu uiți încă de mască!
Cât despre încălțăminte, influența anilor ’70 este destul de pregnantă, deci o pereche de ciocate, eventual cu franjuri, sau unele scurte, te-ar salva de stresul „Cu ce mă încalț azi?”. Totuși, e bine să ai alături și o pereche de bocanci, pentru zilele cu vreme mai capricioasă sau pentru cele în care îți trebuie un pic de empowerment.
Actuala selecție de designeri te așteaptă aici până pe 31 martie. Alături de noi în acest proiect prezentat de Mastercard, se află și partenerii de la București Mall Vitan.
Foto: Lehel Kelemen
Styling: Andreea Leța
Makeup: Laura Perian
Hairstyle: Adrian V. Gherghe
Model: Ruxandra Enache/Attitude Models
Studio: The Brewery
Related Posts
Costumele de baie care avantajează orice tip de siluetă
Costumele de baie sunt printre cele mai căutate piese în această perioadă. Dacă nu ai apucat încă să…
Stella Matina semnează o colecție vestimentară capsulă inspirată de emoțiile și farmecul Neversea
Designerul Csilla Tulodgy, cunoscută acum sub numele de Stella Matina, a acceptat provocarea Neversea și a creat o…
Trendurile verii, adaptate fiecărui semn din zodiac
Ca să-ți fie mai ușor să alegi din multitudinea de trenduri care domină moda acestei veri, am asociat…
Get the look – Dakota Johnson într-un look smart casual
Dakota Johnson este muza noastră la începutul acestei săptămâni, grație unui outfit all white purtat cu multă eleganță….
Manifest pentru strălucire
Trebuie să strălucim în fiecare zi! Așa spune campania „Manifest pentru strălucire” lansată de Splend’or și așa confirmă…
Shoes For Every Mood
Dincolo de locul în care trebuie să fii, ce dispoziție ai astăzi? Te simți energică, gata de o…
Reîmprospătați-vă stilul vestimentar de vară pe Remixshop.com
Odată cu venirea verii, a apărut și dorința de a vă reîmprospăta garderoba. Acest nou sezon vă întâmpină…
Celebrity trends: Ținutele all white
Ținutele all white reprezintă un trend pe care nu trebuie să îl ratezi vara asta. Fie că ești…
Zalando se lansează în România cu o campanie dedicată individualității și autenticității
Zalando, una dintre principalele platforme online de fashion și lifestyle din Europa, sărbătorește lansarea în România prin intermediul…
Alist Designers boutique: Eterna fascinație a rochiei negre
Rochia neagră este una dintre piesele statement ale garderobei feminine, după cum bine știi deja. Vara acestui an…