Stars are the Answear: Gemeni, zodia efervescentă pentru care stilul pare că nu are limite 

Gemeni

Stylish horoscopul nostru creat împreună cu answear.ro, ajunge astăzi la zodia Gemeni, pentru care orice legătură cu pământul pare o fantezie. Așadar, ce urmează nu te va surprinde: mai exact, o frenezie de tonuri pastel cu accent pe lila, abundență la capitolul detaliu și originalitate. 

Sezonul Gemenilor aduce în prim-plan spiritul celor mai imprevizibili nativi. Cu toate că la tot pasul vei primi avertizări legate de dualitatea lor, trebuie să știi că nu e așa. De ce s-ar rezuma la două tipuri de comportament, când pot adopta vreo paisprezecei!? Iar asta e reflectat inclusiv în stilul vestimentar al acesor nativi, care, deși e extrem de pretențios și studiat milimetric, lasă întotdeauna factorul-surpriză să impresioneze și să cucerească, pentru că extravaganța e la ea acasă în astrograma lor. 

Dacă nu mă crezi, hai să îți spun ce gemeni ai admirat de-a lungul timpului și poate n-ai știut: Johnny Depp, Helena Bonham Carter, Paul McCartney sau Kendrick Lamar. Să zicem că gemenii sunt genul de oameni care, pur și simplu, nu trec neobservați. Însă, hai să nu ignorăm cealaltă dimensiune majoră a zodiei: Marilyn Monroe, Angelina Jolie sau Naomi Campbell, adică senzualitatea absolută, în cea mai pură formă neîmblânzită. Azi un înger cu zâmbetul pe buze, mâine un demon cu priviri pătrunzătoare. Cred că te-am lămurit cu cine avem de-a face!

Gemeni
FOR HER:
Sacou Munthe,
Geantă Weekend Max Mara,
Bluză Elisabetta Franchi,
Pantofi Vanda Novak, FOR HIM:
Cardigan Lacoste,
Ceas Timberland,
Geantă Rains,
Brățară Fossil

Uitându-ne la enumerarea de mai sus, anticipezi probabil că zodiei Gemeni îi plac provocările ca nimănui altcuiva. Femeile sunt o combinație fatală de tomboy și sexyness, care pot purta în același timp o pereche de pantaloni din piele sau latex, mulați, cu o bluză roz-peach baby-doll, dar și o rochie din dantelă neagră ultra senzuală, cu o pereche de bocanci biker. Pentru că de ce nu!? Crezi că ar refuza vreodată o plimbare spontană cu o motocicletă, sub stele? Abundența detaliului e și ea pe teritoriul ei favorit. Combină cu ușurință aur și argint, dar au întotdeauna grijă să mențină un echilibru pe care, uneori, doar ele îl pot înțelege. Cer este că ochiul nu e niciodată dezamăgit de apariția unei femei gemeni. Se descurcă și pe tocuri înalte, pentru că nu sunt multe lucruri pe care nu le pot face, în general, dar preferă flats, pentru că, spuneam mai devreme, spontaneitatea o face să știe doar când iese din casă, niciodată când se întoarce și ce aventuri o mai atrag. Fiind o zodie de aer, în permanentă mișcare, adoră croielile fluide, materialele prețioase, de foarte bună calitate, în nuanțe diafane, care o facă să arate exact a ceea ce e: o zână. Gențile mici vintage sunt preferatele ei, pentru că își amintește câteva lucruri din viața anterioară, dar musai să aibă un mâner sau o baretă, pentru că nu poate pierde timp și energie având grija unui plic. 

Dacă ai obosit un pic la paragraful anterior, ia o gură de aer și pregătește-te. Bărbatul Gemeni e un mister chiar și pentru el însuși. Îi plac niște lucruri extrem de particulare, pe care, oricât de mult ar vorbi, uneori e imposibil să le explice. Vrea să fie altfel, dar să nu fie extra. E genul de om pe care mai degrabă îl observi din aproape în aproape și îl analizezi corespunzător, decât să îți sară în ochi ostentativ. Îi plac și lui materialele fine, un blend de lână subțire cu mătase, o croială loose pentru un sacou, dar poate oricând să își pună un tank top și o pereche de jeans, să se urce în mașină și să plece la mare. Accesoriile sunt importante în măsura în care găsește o semnificație mistică pentru ele. Altfel, se poate lipsi. Iar din punct de vedere cromatic, știe să poarte în același timp lila, negru și bleumarin, ca un maestru impresionist. Pentru că asta îi întreține natura de visător, dar îi și creează prestanța care îi oferă spațiul personal de care are nevoie. 

Dar pentru mai multă claritate în ceea ce privește stilul nativilor Gemeni, pe answear.ro găsești o selecție care descrie perfect personalitatea legendară a celor patronați de Mercur, un personaj controversat al mitologiei, care nu se ferește să facă ravagii și în astrologie! 

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă