Monica Cismaru ∙ July 9, 2020 ∙ 2 min read

mariah carey memorii

Una dintre cele mai de succes cântărețe ale tuturor timpurilor, Mariah Carey (50 de ani) își va publica într-un final memoriile, decizie pe care o amână de patru ani. Recent, artista a oferit un teaser al publicării volumului printr-o imagine a unei coperți, lângă care a scris ”Am predat! Am învățat că frumusețea are nevoie de lumină”, un vers dintr-una dintre piesele artistei, Butterfly, din 1997.

Cartea va conține memoriile mele, greșelile, zbaterile, eforturile de a supraviețui și muzica mea. Toate nefiltrate. Am făcut o incursiune în copilăria mea și i-am oferit fetiței speriate din interiorul meu o voce. Am lăsat adolescenta abandonată, dar ambițioasă să vorbească, iar femeia trădată care am devenit apoi își spune povestea, varianta ei. Să scriu această carte a fost incredibil de greu, dar a fost ca o vindecare. Speranța mea e ca voi să înțelegeți ceva despre mine, dar și despre tăria spiritului omenesc”, a transmis Mariah Carey.

 

View this post on Instagram

 

📖 Delivered! “I have learned that beauty has to flourish in the light” 🦋

A post shared by Mariah Carey (@mariahcarey) on

Mariah Carey are 50 de ani și este mama a doi gemeni, Monroe și Moroccan și a fost recompensată de-a lungul carierei ei muzicale de 30 de ani cu cinci Premii Grammy și a vândut peste 200 de milioane de discuri în întreaga lume.

Mariah Carey s-a căsătorit în 1993 cu Tommy Mottola, producătorul muzical care i-a clădit și i-a lansat cariera artistică, de care a divorțat patru ani mai târziu. În 2008, Mariah Carey s-a căsătorit cu rapperul Nick Cannon, iar în 2014, cei doi înaintau actele de divorț.

 

Foto: Hepta

Related Posts

Queen of Make-up: strălucește în cele 4 zile la Neversea

A List și Neversea, the queen of festivals, ți-au pregătit o serie de articole cu tips & tricks…

Prăjitură persană, rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Prăjitura persană sau povestea despre cum o fată simplă a reușit să cucerească inima unui prinț. Da, e…

Cum se menține în formă Brooke Shields, la aproape 60 de ani

Cunoscută publicului mai ales cu rolul său din ”Laguna Albastră”, actrița reușește să-și păstreze frumusețea naturală și la…

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…

Ce citim în luna mai? Descoperă 4 dintre cele mai interesante apariții editoriale!

Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și cele mai interesante lansări. Iată ce ne-a…

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…