A List Magazine ∙ June 16, 2020 ∙ 5 min read

82% dintre cei care aveau planuri de călătorie pentru următoarele luni au decis să le schimbe, arată un studiu al Longwoods International, iar un altul a sugerat că 50% dintre români și-au amânat deja vacanța. Totuși, deși sunt încă suspendate cele mai multe zboruri, vara abia a început, iar gândurile de ducă nu ne dau pace, mai ales după o jumătate de an atât de stresantă și imprevizibilă. Deci unde poți pleca în vacanță când nu poți pleca în vacanța pe care ți-ai planificat-o?

Planurile de călătorie sunt afectate, pe lângă restricții și alte măsuri evidente, de un fapt care ține mai degrabă de psihicul uman – coronastinarea, spune Timothy A Pychyl, psiholog american, citat de Psychology Today. Acesta explică mai departe că incertitudinea determină coronastinarea – adică amânarea unor planuri pe fondul noului coronavirus. Incertitudinea ne face să ne simțim inconfortabil, prin urmare evităm să luăm decizii, fiind practic un mecanism de coping.

De altfel, în timp ce un sondaj Ipsos arată că 43% dintre respondenții din 15 țări spun că abia așteaptă să revină la viața lor de dinainte de pandemie, un sondaj Travelmint.ro arată că aproape jumătate din români au decis să rămână în țară. Pe de altă parte, contextul actual, chiar dacă ne îngrădește încă posibilitatea de deplasare, ne oferă alternative la vacanțele clasice, pe care, poate, până acum nu le-ai luat în considerare. De exemplu, vacanțele cu rulota sau la cort sunt o alternativă spectaculoasă, inedită și autentică.

Glamping – cazare de lux la cort, în mijlocul naturii

Corturile de lux au început să fie tot mai populare și la noi. Conceptul glamping presupune o cazare de 5 stele într-un camping amenajat în mijlocul naturii. În general, spațiile de cazare vin cu propria terasă sau zonă de relaxare. Cele mai cunoscute glamping resorturi de la noi sunt Ursa Mică, în zona Ciocanu – Cheile Grădiștei, Sunrise Glamping Resort în Galeșu, Dragonfly Gardens în Brașov sau Green Camp în zona Buzăului.

În astfel de destinații, veți dormi sub cerul liber în corturi de lux. Iar cele mai multe resorturi oferă și activități conexe, perfecte pentru iubitorii de natură și adrenalină: rafting, power rafting, caiac, drumeții.

Run away with me… sau cu rulota, tot de lux

O altă variantă care capătă popularitate este este vacanța cu spațiul de cazare la purtător. Adică autorulota sau, mai nou, camperul. Ce înseamnă: un traseu stabilit de tine, un ritm stabilit de tine, cu câte opriri vrei. Și condiții speciale.

Dacă până acum experiențele de travel cu rulota erau luate în considerare mai degrabă pentru weekend, acum reprezintă o opțiune de vacanță în toată regula, mai ales că oferă confortul unei camere de hotel și libertate de mișcare în același timp. În plus, mulți preferă varianta roadtrip care permite inclusiv trecerea în țările vecine sau posibilitatea de a face, pe parcursul a 10 zile, de exemplu, o vacanță 2 în 1, la mare și la munte, a precizat Oana Pascu, de la Complice.ro, furnizor de astfel de experiențe.

Opțiuni de mobilitate și cazare sunt autorulotele sau camperele. O autorulotă are o capacitate de cazare de 6 persoane (4 adulți și 2 copii) în 15 mp, în timp ce în camper poate fi găzduită o familie  de 2 adulți + 1 copil, dar este o variantă perfectă mai ales pentru o escapadă romantică. Autorulotele sunt dotate inclusiv cu seturi de picnic și au wi-fi inclus, asigurând confortul necesar pentru o vacanță în familie. Pe de altă parte, Mink Camper este o variantă minimalistă și funcțională a unei autorulote, fiind atașată la propria mașină.

Mai potrivit pentru mici escapade în doi, camperul are un acoperiș panoramic și dispune de o mulțime de facilități care să facă o astfel de escapadă o experiență greu de uitat. În plus, în partea din spate a camperului are o zonă de gătit perfectă pentru cei cărora le place să experimenteze în aer liber. Cei mai mulți clienți ne solicită combinarea acestei variante de a călători cu experiențe diverse. De exemplu degustări de vin la crame sau salturi cu parapanta, dacă vorbim de amatorii de adrenalină. Astfel de experiențe sunt apreciate mai ales de cupluri pentru că simt că astfel se conectează și se descoperă, într-un mod inedit, diferit de ce ar experimenta într-o vacanță clasică, a mai precizat Oana Pascu.

Vacanțe virtuale

Un sondaj al Mower arată că majoritatea – 42% –  ar aștepta cel puțin două luni de la ridicarea restricțiilor înainte de a se aventura într-o călătorie internațională cu avionul. 22% nici măcar atunci. În aceste condiții, destinații îndepărtate par de neatins. Cel puțin în acest an.

Din fericire, există varianta călătoriilor virtuale. Cum ar fi să pilotezi către destinația preferată de la manșa unui avion? Într-un spațiu care imită perfect cabina unui avion, poți alege orice aeroport din lume. Pentru mai multă adrenalină, experiența poate include incidente precum zbor cu turbulențe, cu vânt puternic, un incediu, o furtună, dar și multe alte scenarii neprevăzute.

De asemenea, experiențele care te poartă departe cu ajutorul unor ceremonii specifice au devenit din ce în ce mai apreciate. Mai ales când vin însoțite de un ghid experimentat.

Alexandra este ghidul Complice.ro pentru o călătorie în Japonia, deocamdată doar virtuală sau prin intermediul experiențelor specifice culturii nipone. De exemplu, ceremonia ceaiului și secretele sale, arta realizării obiectelor din origami sau secretele celui mai delicios sushi. Acest tip de experiențe sunt din ce în ce mai apreciate în această perioadă când destinațiile îndepărtate nu sunt accesibile, însă nevoia noastră de a experimenta noi culturi rămâne constantă, a mai precizat Oana Pascu.

 

 

Related Posts

Prințul William și Kate Middleton aniversează azi 13 ani de la nuntă

S-au scurs 13 ani de la nunta Prințului William cu Kate Middleton, eveniment urmărit de sute de milioane…

Haddaway lansează alături de Creator Records „Lift Your Head Up”, o piesă despre speranța în față adversității

Haddaway, artistul internațional cunoscut pentru hiturile sale care au definit generații, se alătură Creator Records într-o colaborare de…

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice

Când și cum au apărut Jocurile Olimpice, care au fost cele mai importante momente ale istoriei? În așteptarea…

De ce ne este greu să renunțăm? Arta de a renunța

Nu e ușor să renunți. Pentru că orice proces de renunțare este un proces de pierdere, iar acesta…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Bortan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…