Monica Cismaru ∙ April 5, 2020 ∙ 1 min read

Delia revine cu o nouă piesă, ”Cum era”, cântată alături de Nane. Piesa a fost compusă compusă chiar de cei doi interpreți și este o creație nonconformistă, cameleonică, versatilă, creativă, cu un sound trap și cu un vibe bun.

 

”Eram în studio cu Alex Cotoi, a ieșit piesa asta și am știut din prima că Nane se potrivește pe ea. Îmi place vibe-ul lui. A trimis repede strofa lui și așa a apărut ”Cum era”. Enjoy!”, a declarat Delia.

”Delia este artistul meu preferat din România, mi-am dorit dintotdeauna să colaborez cu ea, așa că mă bucur că s-a întâmplat pentru ”Cum era”. Totul a fost super spontan! Mi-a plăcut din prima piesa, am scris strofa mea repede și apoi ne-am întâlnit la filmare”, a spus Nane.

Videoclipul piesei a fost filmat și regizat de Alex Ceaușu, iar la filmare, au fost doar Delia și Nane, pentru a evita prezența unei echipe mari pe set în această perioadă în care trebuie să fim cu toții responsabili.

Anul acesta, chiar de ziua ei, Delia a lansat albumul ”7”, disponibil pe magazinele digitale, dar și pe https://deliaofficial.ro și include piese precum ”Acadele”, ”Rămâi cu bine”, ”Weekend”, ”Să-mi cânți”.

 

Related Posts

Filme și seriale pe care trebuie să le vezi în mai pe platformele de streaming

Un nou sezon Bridgerton, o dramă romantică despre o iubire complicată și multe alte povești de neratat: iată…

6 parfumuri care conțin feromoni și care cresc gradul de atractivitate

Feromonii sunt substanțe secretate prin care se transmit mesaje subtile de atracție. Parfumurile cu feromoni intrigă și îi…

Primul concurs de frumusețe dedicat femeilor generate de inteligența artificială

Recent, a fost anunțată desfășurarea primului concurs de frumusețe din lume destinat femeilor generate de inteligența artificială (AI-…

Fundația Renașterea a dat START înscrierilor la cursa caritabilă – Race for the Cure Romania – ediția a 10-a, din 8 iunie

Fundația Renașterea organizează pe 8 iunie ediția aniversară a 10-a a Race for the Cure Romania- Cursa de…

Imagini în premieră din sezonul 3 Bridgerton

Așteptarea aproape că a luat sfârșit pentru fanii serialului Bridgerton, care se vor bucura în curând de cel…

Prințesa de Monaco, surpriza tradiționalului Bal de la Rose

Sâmbată trecută, cu strălucirea unui glob disco conceput pentru această a 68-a ediție de Christian Louboutin,  Prințesa Charlène…

Trei evenimente despre artă și frumos care ne-au atras atenția

În această săptămână, avem o expoziție în premieră, o lansare de carte și un mare artist premiat. O…

Ce artiști vin la Summer Well în 2024?

În perioada 9-11 august 2024 are loc cea de-a 13-a editie de Summer Well, care se va desfasura…

Amalia Enache: 10 locuri din București care-mi plac

Am rugat-o pe prezentatoarea Știrilor PRO TV de noapte să ne vorbească despre București și despre locurile care…

Mădălina Ghenea a dat lovitura cu filmul produs de ea, Deep Fear

Mădălina Ghenea, model și actriță, e în al nouălea cer de fericire. Vedeta a dat lovitura cu cel…