Prima ediție Sound District Floreasca a transformat cartierul într-o scenă deschisă pentru mai bine de 12.000 de vizitatori

Prima ediție Sound District Floreasca, festival organizat de Asociația Green Revolution și Primăria Sectorului 2, prin Centrul Cultural Mihai Eminescu, a adus în Parcul Verdi și pe străzile cu nume de compozitori din cartier peste 12.000 de vizitatori de toate vârstele. Timp de două zile, muzica clasică, jazzul și muzica alternativă s-au întâlnit cu dansul, teatrul, atelierele creative și instalațiile interactive. Evenimentul a transformat cartierul Floreasca într-o scenă urbană deschisă pentru peste 480 de artiști și 40 de concerte de muzică clasică și modernă.
Mai mult decât un festival de muzică, Sound District Floreasca a fost un proiect dedicat comunității și identității cartierului. Prin activitățile desfășurate pe străzile care poartă numele unor mari compozitori și în Parcul Verdi, vizitatorii au avut ocazia să redescopere istoria locului și să afle mai multe despre aceste personalități ale muzicii clasice. Străzile cartierului au fost transformate într-un spațiu al întâlnirii, dialogului și culturii. Totodată, festivalul a încurajat reconectarea oamenilor cu natura și cu mediul urban în care trăiesc.
„Un oraș viu este un oraș în care oamenii au motive să iasă din case, să se întâlnească și să se bucure împreună de spațiile pe care le au în jur. Sound District Floreasca a arătat foarte bine ce se poate întâmpla atunci când cultura ajunge în mijlocul comunității și când un parc și străzile unui cartier devin, pentru câteva zile, locuri de întâlnire pentru oameni de toate vârstele. Ne dorim ca Sectorul 2 să fie un loc în care cultura nu este doar un eveniment punctual, ci o parte firească din viața comunității. Faptul că prima ediție a Sound District Floreasca a adus împreună atât de mulți oameni este un semnal bun și ne dorim să continuăm să susținem astfel de proiecte, care dau viață spațiului public și apropie oamenii de cartierul în care locuiesc”, declară Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2.
Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Robin and the Backstabbers (în formulă simfonică, sub bagheta dirijorului Mircea Pădurariu), Alexandru Tomescu și Ștefania Turcu, Leyah, SoNoRo Strings Orchestra, Irina Sârbu, Golan, Kadjavsi și mulți alții au concertat în cele două zile de festival. Festivalul s-a încheiat cu un concert al Operei Naționale București, care a adus împreună mii de spectatori într-un final plin de emoție.
Concertele au fost completate de ateliere de pictură pentru copii, dar și pentru vârstnici, ateliere de percuție, croșetat, măști venețiene, linogravură și origami, de expoziția de gramofoane și discuri vechi, de spectacole cu marionete muzicale și intervenții de mimă. Zonele de lectură, jocurile, activitățile creative, statuile vivante și artiștii itineranți au făcut ca festivalul să poată fi descoperit și trăit în moduri diferite de vizitatori de toate vârstele.
„Prima ediție Sound District Floreasca ne-a confirmat că există un public numeros și curios pentru cultura trăită aproape de casă, într-un format deschis și prietenos. Ne-am bucurat să vedem copii, părinți, tineri și seniori oprindu-se la concerte, participând la ateliere și descoperind împreună străzile cartierului. Dincolo de muzică, ne-am dorit să creăm un prilej real de întâlnire pentru comunitatea din Floreasca, să redeschidem simbolic străzile pentru oameni și să îi invităm să privească altfel locurile prin care trec zi de zi. Ca organizație de mediu, credem că relația oamenilor cu orașul se construiește nu doar prin infrastructură, ci și prin experiențe care îi aduc împreună în spațiul public și îi reconectează cu natura și cu locurile din proximitatea lor. Pentru noi, succesul acestei ediții este începutul unei tradiții pe care vrem să o continuăm și să o dezvoltăm în anii care vin”, declară Raluca Fișer, organizator Sound District Floreasca.
Prima ediție a inclus și un demers important de creștere a accesibilității evenimentului. Cu sprijinul partenerilor de la Light Into Europe și Motivation România, organizatorii au făcut un prim pas către dezvoltarea unui festival mai incluziv, implementând măsuri care să faciliteze participarea persoanelor cu deficiențe de vedere și a celor cu dizabilități motorii. Inițiativa face parte din angajamentul pe termen lung al organizatorilor de a construi un eveniment accesibil unui public cât mai divers.
Succesul primei ediții a confirmat că muzica clasică poate ieși din spațiile sale tradiționale și poate deveni parte din viața unui cartier. Sound District Floreasca a demonstrat că arta și cultura au puterea de a crea legături între oameni, de a reda orașul comunității și de a transforma spațiul public într-un loc al întâlnirii și al experiențelor împărtășite. Festivalul a pus astfel bazele unui eveniment care își propune să revină în fiecare an și să contribuie la consolidarea unei comunități mai conectate, mai active și mai incluzive.