Tatiana Ernuțeanu: „Poezia este necesară ca să nu ajungem să ne temem la un moment dat să mai avem sentimente”

Eseistă, poetă, artistă: Tatiana Ernuțeanu este una dintre vocile cele mai autentice și mai naturale din peisajul poeziei contemporane românești. Cu ocazia lansării celui mai recent volum al ei, SAREF, am stat de vorbă cu Tatiana despre vulnerabilitățile fiecăruia dintre noi, despre poezie și artă, despre emoții umane și sentimente.

Tatiana, noul tău volum lansat se numește SAREF – și spui că sunt inițiale ale unor note personale care te definesc. Poți să ne dezvălui despre ce e vorba? Poți să ne povestești mai multe despre tema & vibe-ul acestui volum?

Da, am vrut ca acest volum să fie unul foarte personal și dincolo de poemele care vorbesc despre viața mea reală, am ales și ca titlul să mă reflecte. SAREF este un volum ce mă prezintă lumii, așa cum tot ce public o face, în vulnerabilitățile, nereușitele mele, micile sau marile mele momente frumoase. Cum am mai declarat, nu consider ceva jenant să vorbim și despre eșecurile noastre. Ba din contră, mi se pare salutar să o facem pentru a ne arăta unii altora că nu suntem singurii care le trăim. Este, în viziunea mea, o manifestare de solidaritate și de susținere reciprocă. Cred că modul ipocrit în care oamenii își curatoriază viețile, postând, în speță, doar lucruri care să îi pună în lumină bună, dar nu și adevărate, de cele mai multe ori, poate avea un efect de impact și debilitant emoțional, în ceilalți care întâmpină lucruri neplăcute (de altfel, ca și cei din prima categorie, dar care le cosmetizează) prin opoziție. Întotdeauna am fost o mare susținătoare a firescului, bineînțeles cu limitele ce țin de o igienă a vieții private).

Cum arată personajele din poemele tale? Cât de mult din tine ai lăsat acolo, în ele, cât de vulnerabilă te-a făcut această deschidere?

Sunt eu și cei cu care interacționez, în aceste poeme. Eu nu mi-am propus nicio clipă să-mi ascund vulnerabilitatea, căci asta ar fi însemnat să scriu o poezie falsă, dacă o putem numi așa, să fiu ficțională, să mă auto-mistific și nu înțeleg de ce aș fi făcut așa. Apreciez în literatură poeții autentici, care scriu în manieră personală și care nu se lasă influențați de teme la modă, păstrându-și preocupările proprii. Ca atare, așa îmi și place să scriu, ca mine, păstrându-mi atât stilul personal de exprimare, cât și universul particular.

Poeziile, eseurile tale, dar chiar și postările tale pe Instagram îmi par să aibă la bază câte o emoție a ta, o întâmplare de care ai avut parte, o bucățică dintr-o zi, o întâlnire. Cum ar arăta, poetic, dacă ar fi să o descrii tu, ziua de lansare a volumului tău?

Mi-este imposibil să gândesc poetic ceva doar pentru că îmi propun. Nu pot face asta. Aș putea doar să spun că a fost o zi cu mari emoții, firește, cu tot felul de sentimente, precum parfumul Mixed Feelings. Emoții în primul rând fiindcă eu nu pot să mă port așa cum se așteaptă oamenii să se poarte un poet, fiindcă un poet nu este ceea ce ei își proiectează ca idee despre un poet. Poate că ăsta e un efect al faptului că în România, multi poeți și nu numai, ci și persoane publice, afișează o prețiozitate și o atitudine inabordabilă, disproporționate și nefirești, în primul rând. Eu sunt o tipă foarte naturală și îmi place să creez în jurul meu un spațiu conversațional cald și fără artificial. Îmi doresc să fiu prin puterea exemplului, dacă există această putere, un om care propune alternativa. Alternativa pentru imaginea impecabilă, construită deliberat, care nu doar că uniformizează, dar îi și influențează pe ceilalți.

Pe lângă poezie, te cunoaștem prin prozele tale (eseuri), știm că faci și  colaj, broderie. În care te regăsești mai mult? Sau, altfel spus, în ce momente emoționale pentru tine apelezi la una dintre formele de exprimare sau la cealaltă?

Cred că în scris, în primul rând, dar sunt dăți sau perioade când simt să mă exprim și prin alte modalități. Este o alegere inconștientă. Fac asta de fiecare dată când lumea mea interioară este prea plină și trebuie golită pentru a crea spațiu. Alteori o fac pentru că nu găsesc altă manieră să spun ce cred sau ce simt. Am mai declarat asta, dar ea rămâne un adevăr și astăzi, simt foarte mult totul. Exacerbat. Am o memorie afectivă mai cuprinzătoare decât, sincer, mi-aș fi dorit. Am o senzorialitate foarte înaltă, o capacitate intimidantă de a simți. Nu sunt note ce pot fi întotdeauna ceva benefic, dar m-am împăcat cu ideea că asta sunt și că trebuie să conviețuiesc cu modul ăsta al meu de a fi.

De ce are lumea nevoie de poezie într-o actualitate tot mai materialistă, mai interesată de practic și superficialitate?

Tocmai din acest motiv, ca să mai păstrăm latura umană, ca să conservăm emoția, ca să nu ajungem la alienare. Nu spun că eu nu am nevoi pragmatice, că nu am mici cochetării, că nu-mi doresc anumite lucruri materiale: haine, parfumuri, creme, cărți, obiecte de artă and so on, dar nevoile mele cele mai mari sunt cele afective. A primi emoție, atenție, dragoste, empatie pentru mine sunt lucruri pe care le prețuiesc în primul rând. Nu mă seduce lumea în care trăim acum, aproape deloc. Nu mă simt confortabil deloc cu ariditatea din jur. Îmi place tot ce este uman. Excesul, pasiunea, viciul, tot, fiindcă sunt particularități umane, pe care este firesc să le experimentăm. Nu spun să nu existe măsură. Nu asta reclam, ci să le lăsăm puțin și pe ele la vedere. Perfecțiunea și aici mă refer la cea pe care o încearcă unii de a o arăta, căci o perfecțiune reală nu există, este rece și îndepărtează.  Pe scurt, poezia o consider mai mult decât necesară pentru a nu ajungem să ne temem la un moment dat să mai avem sentimente. S-ar putea întâmpla, tot stând departe de orice trăire, să te dezobișnuiești până când a începe să te temi când o simți, ca pe ceva nefiresc.

Tatiana Ernuțeanu a publicat Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra (Ed. Eikon 2020), Buletin de știri blues (Ed. Tracus Arte 2022), Sentimental Scara C (Ed. Eikon 2024) și de curând SAREF ( Ed. Eikon). Grupaje ale poemelor ei au fost publicate în numeroase reviste românești, cât și traduse în engleză, franceză, spaniolă, fiind incluse în publicații internaționale. 
Tatiana conectează mai multe zone de interes, fiind atât artistă de colaje analog și mixed-media, cât și eseistă. Printre practicile poetico-vizuale, pe care le abordează, se numără ilustrațiile, cărțile poștale și broderiile manuale. Inflexibilitatea anumitor structuri sociale, examinarea corpului în raport cu dominația emoției, abandonul într-o direcție, rigoarea în cealaltă, ca forme de echilibru, dragostea totală, pierderea și căutarea, prin intermediul melancoliei, a unui univers centrat pe exces, ca parte din firescul complexității umane, onestitate și sens, explorând în paralel costul psihologic al disimulării sau anulării acestora, într-o societate ce nu-și mai găsește reperele, sunt câteva dintre temele recurente ale lucrărilor ei. Tatiana trăiește și creează în București. De aproape un deceniu, semnează rubrica Chicstalgia, în revista Forbes Life.

Tatiana Ernuțeanu