În culisele filmului Y: Maria Popistașu și Alexandru Baciu despre imagine, costume și scenografie
După premiera internațională și lansarea în cinematografe, Y, debutul în lungmetraj al Mariei Popistașu și al lui Alexandru Baciu, continuă să stârnească dialog prin felul în care îmbină o temă sensibilă cu un univers vizual construit în cele mai mici detalii. Am stat de vorbă cu Maria și Alex despre procesul de creație din spatele filmului, de la imagine, costume și scenografie până la referințele artistice și deciziile estetice care dau profunzime poveștii.
Filmul Y are o estetica vizuală aparte, care a fost procesul de construcție și când au început să se contureze deciziile legate de imagine, machiaj și celelalte elemente vizuale?
Alex: Unul dintre puținele avantaje atunci când lucrezi mult la un proiect este că ajungi să te gândești, în detaliu, la toate piesele care-l compun. Odată ce am avut povestea am ajuns destul de repede la scenariu, iar de aici a început așteptarea. Care așteptare, ca s-o faci suportabilă, se transformă în lucru la detalii. Adică tot revii la text, care începe să-ți devină tot mai clar, și atunci iei decizii. De exemplu, îmi aduc aminte când Maria mi-a spus că nu-și dorește aproape deloc machiaj, vrea să vadă textura pielii.
Maria: Mi-am dorit foarte mult ca în film să avem actrițe de vârste diferite, care să interpreteze femei cu o paletă complexă de particularități, de la valori, la felul în care arată sau se îmbracă. Pentru că mă impresionează în general să văd sub ochii mei și în timp real cum emoțiile schimbă fizionomia oamenilor, mi-am dorit foarte mult să am cât mai puțin machiaj, spre deloc, mai ales la anumite personaje sau în momente delicate ale filmului. Cred, de exemplu, că este superb felul în care se vascularizează obrazul atunci când plângi sau te enervezi și am insistat ca unele secvențe să fie cu fețe nemachiate. Am simțit uneori rezistență din partea unor actrițe, dar sper că înțeleg de ce mi-am dorit asta. Cât despre Domnica și Sandra, poate că li s-a părut uneori mai puțin interesant sau challenging din punct de vedere profesional, dar au înțeles că era un aspect important și m-au sprijinit.
Alex: Ca să nu se supere, le-am promis că o să aibă de lucru la secvența în care Maria apare deghizată-n Elsa. (râde)
Maria: Ca o mică anecdotă, încă de la primele discuții legate de aspectul general al pielii, am găsit un sprijin important în Carmen Tofeni, DOP-ul nostru, care a înțeles ce ne doream și a numit-o „piele roz”, în sensul de piele naturală. Dar aceasta a declanșat la început o mică dilemă în departamentul de machiaj, pentru că s-au gândit că vrem un fond de ten cu tentă roz pentru personaje. (râde)
Cum ați construit identitatea personajelor prin costume și ce referințe vizuale sau artistice v-au inspirat?
Alex: Deformația mea profesională e că mă gândesc la scenariu ca forma cea mai aproape de ideal a poveștii. Produsul final, filmul, e doar o copie și, ca orice copie, are imperfecțiunile ei. Acestea fiind zise, când textul devine imagine, el începe să releve lucruri noi cu nuanțe neașteptate. Am scris scena deschiderii vinului imaginând-o pe Olga îmbrăcată-ntr-un kimono japonez multicolor. Un fel de sumă ideală de kimonouri pe care le-am văzut expuse într-un muzeu din Berlin. Când am căutat însă o imagine care să completeze un moodboard, nu mi s-a mai părut că funcționează niciunul. Păreau că toate desenele te obligă să le interpretezi cumva și interpretarea aia afecta dramaturgia. Costumul pe care a ajuns să-l poarte-n final în film e o descoperire întâmplătoare. Răsfoiam revista Apollo și acolo am dat de un articol despre Matisse și costumele lui pentru baletul Cântecul Privighetorii al lui Diaghilev. Mi s-a părut atunci că e fix ce trebuie, o îmbrăcăm ca pe un fel de preoteasă care urmează să performeze un ritual fals euharistic.
Maria: Iar mi-a plăcut foarte mult ideea, se potrivea perfect, mai ales că am ales ca și prin costume personajele să fie cumva asortate cu spațiile în care trăiesc. Ne-a plăcut mult mimetismul acestor oameni, un fel de mici cameleoni care trăiesc în perfectă armonie cu mediul pe care și-l construiesc. Pe măsură ce Olga intră în conflict cu ea și cu familia, începe să se detașeze, inclusiv prin costum, ca la final să reintre în armonie cu decorul. Costumul bocitoarei lui Matisse părea perfect atât pentru secvență, cât și pentru spațiul în care avea loc, și am decis atunci să îl cităm. Știu că am discutat atunci cu tine și m-am și apucat să-l fac singură, să cos triunghiuri de mătase pe un halat vintage din brocart de bumbac și eram foarte bucuroasă de cum a ieșit. Altfel, în perioada de pregătire am făcut un moodboard cu multe referințe din pictură, mult Vuillard, naturi moarte de pictori flamanzi sau tablouri religioase, board care a devenit sursă importantă de inspirație pentru imagine și scenografie. Am făcut apoi un folder destul de precis cu ce aveam nevoie pentru personaje, am pornit de la culori pe care le-am armonizat cu spațiile și-apoi am căutat costumele cele mai potrivite. Am avut mare noroc să lucrăm cu oameni care au înțeles ce ne doream și ne-au ieșit adesea în întâmpinare pentru a găsi nu doar costumele, dar și spațiile cele mai potrivite. Și arta din cele trei case a fost aleasă cu atenție și reflectă gustul și personalitatea proprietarilor.
Spațiile din Y par să spună o poveste la fel de puternică precum personajele. Cum ați ales locațiile și cum le-ați construit împreună cu scenografii?
Maria: Încă din scenariu locațiile erau destul de amănunțit descrise. Plecând de la moodboard-ul de care vorbeam, după ce am făcut storyboard-ul și l-am revizitat cu Carmen, ajungeam mai aproape de filmare și devenea din ce în ce mai clar pentru noi de ce aveam nevoie. Asta a făcut însă complicat procesul de găsire a locațiilor, la unele a trebuit să cedăm sau să mai adaptăm socoteala de-acasă, la altele am rămas fermi pe poziții. De altfel, scenografii au fost alături de noi în aproape tot procesul de prospecție, ba chiar ne-au pus la dispoziție unul din spații și au părut foarte interesați și incitați să respecte în detaliu indicațiile din scenariu și să găsească piesele perfecte sau soluții pentru inevitabilele neajunsuri, mai mici sau mai mari.
Alex: În Y, scenografia joacă. A fost unul din factorii majori de stres, pentru mine, cel puțin. Trebuie să vezi și să crezi că oamenii ăștia au bani și banii au cumpărat gust. Dacă ratezi asta ieși din convenție și povestea pică. Ăsta a fost pasul cel mare, să facem posibile spațiile astea imaginate, pentru că la momentul scrierii scenariului e simplu, hârtia suportă orice, din două fraze poți să descrii și Versailles-ul. (râde) Aici a fost și noroc, dar și determinarea Mariei, care pentru o perioadă de câteva luni nu a mai fost nici regizoare, nici scenaristă sau actriță, ci a devenit, probabil, cea mai bună locaționistă de film din România.
Maria: (râde) În ansamblu, sunt foarte mulțumită de felul în care am reușit să redăm aceste bule de confort. Cred în contrastul pe care îl fac aceste diorame atent mizanscenate cu realitatea din afara lor și sper că am reușit să redăm această tensiune neliniștitoare pe care o exercită exteriorul. În momentul ăla, membrana care protejează pacea acestor bule se subțiază și spaima că se poate sparge o determină pe Olga să opteze.
Despre film
Lansat în cinematografe pe 26 iunie, Y marchează debutul în lungmetraj al regizorilor Maria Popistașu și Alexandru Baciu. Filmul explorează impactul adopțiilor internaționale din România anilor ’90 prin povestea unei familii obligate să își confrunte trecutul și propriile dileme morale. Cu o distribuție din care fac parte Maria Popistașu, Ionel Mihăilescu, Lucreția Mandric, Nicoleta Hâncu, Victoria Răileanu, Ioana Blaj, Ada Navrot, Ecaterina Lupu și Ana Ciontea, Y propune o reflecție despre responsabilitate, memorie și alegerile care ne definesc. După parcursul festivalier care a inclus competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia și Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Lungmetraj la TIFF, filmul poate fi văzut în continuare în cinematografe.
Y este o producție Tangaj Production (România) în co-producție cu View Master Films (Grecia) și este distribuit de Follow Art Distribution.
Foto: Sabina Costinel, PR
După premiera internațională și lansarea în cinematografe, Y, debutul în lungmetraj al Mariei Popistașu și al lui Alexandru Baciu, continuă să stârnească dialog prin felul în care îmbină o temă sensibilă cu un univers vizual construit în cele mai mici detalii. Am stat de vorbă cu Maria și Alex despre procesul de creație din spatele filmului, de la imagine, costume și scenografie până la referințele artistice și deciziile estetice care dau profunzime poveștii.
Filmul Y are o estetica vizuală aparte, care a fost procesul de construcție și când au început să se contureze deciziile legate de imagine, machiaj și celelalte elemente vizuale?
Alex: Unul dintre puținele avantaje atunci când lucrezi mult la un proiect este că ajungi să te gândești, în detaliu, la toate piesele care-l compun. Odată ce am avut povestea am ajuns destul de repede la scenariu, iar de aici a început așteptarea. Care așteptare, ca s-o faci suportabilă, se transformă în lucru la detalii. Adică tot revii la text, care începe să-ți devină tot mai clar, și atunci iei decizii. De exemplu, îmi aduc aminte când Maria mi-a spus că nu-și dorește aproape deloc machiaj, vrea să vadă textura pielii.
Maria: Mi-am dorit foarte mult ca în film să avem actrițe de vârste diferite, care să interpreteze femei cu o paletă complexă de particularități, de la valori, la felul în care arată sau se îmbracă. Pentru că mă impresionează în general să văd sub ochii mei și în timp real cum emoțiile schimbă fizionomia oamenilor, mi-am dorit foarte mult să am cât mai puțin machiaj, spre deloc, mai ales la anumite personaje sau în momente delicate ale filmului. Cred, de exemplu, că este superb felul în care se vascularizează obrazul atunci când plângi sau te enervezi și am insistat ca unele secvențe să fie cu fețe nemachiate. Am simțit uneori rezistență din partea unor actrițe, dar sper că înțeleg de ce mi-am dorit asta. Cât despre Domnica și Sandra, poate că li s-a părut uneori mai puțin interesant sau challenging din punct de vedere profesional, dar au înțeles că era un aspect important și m-au sprijinit.
Alex: Ca să nu se supere, le-am promis că o să aibă de lucru la secvența în care Maria apare deghizată-n Elsa. (râde)
Maria: Ca o mică anecdotă, încă de la primele discuții legate de aspectul general al pielii, am găsit un sprijin important în Carmen Tofeni, DOP-ul nostru, care a înțeles ce ne doream și a numit-o „piele roz”, în sensul de piele naturală. Dar aceasta a declanșat la început o mică dilemă în departamentul de machiaj, pentru că s-au gândit că vrem un fond de ten cu tentă roz pentru personaje. (râde)
Cum ați construit identitatea personajelor prin costume și ce referințe vizuale sau artistice v-au inspirat?
Alex: Deformația mea profesională e că mă gândesc la scenariu ca forma cea mai aproape de ideal a poveștii. Produsul final, filmul, e doar o copie și, ca orice copie, are imperfecțiunile ei. Acestea fiind zise, când textul devine imagine, el începe să releve lucruri noi cu nuanțe neașteptate. Am scris scena deschiderii vinului imaginând-o pe Olga îmbrăcată-ntr-un kimono japonez multicolor. Un fel de sumă ideală de kimonouri pe care le-am văzut expuse într-un muzeu din Berlin. Când am căutat însă o imagine care să completeze un moodboard, nu mi s-a mai părut că funcționează niciunul. Păreau că toate desenele te obligă să le interpretezi cumva și interpretarea aia afecta dramaturgia. Costumul pe care a ajuns să-l poarte-n final în film e o descoperire întâmplătoare. Răsfoiam revista Apollo și acolo am dat de un articol despre Matisse și costumele lui pentru baletul Cântecul Privighetorii al lui Diaghilev. Mi s-a părut atunci că e fix ce trebuie, o îmbrăcăm ca pe un fel de preoteasă care urmează să performeze un ritual fals euharistic.
Maria: Iar mi-a plăcut foarte mult ideea, se potrivea perfect, mai ales că am ales ca și prin costume personajele să fie cumva asortate cu spațiile în care trăiesc. Ne-a plăcut mult mimetismul acestor oameni, un fel de mici cameleoni care trăiesc în perfectă armonie cu mediul pe care și-l construiesc. Pe măsură ce Olga intră în conflict cu ea și cu familia, începe să se detașeze, inclusiv prin costum, ca la final să reintre în armonie cu decorul. Costumul bocitoarei lui Matisse părea perfect atât pentru secvență, cât și pentru spațiul în care avea loc, și am decis atunci să îl cităm. Știu că am discutat atunci cu tine și m-am și apucat să-l fac singură, să cos triunghiuri de mătase pe un halat vintage din brocart de bumbac și eram foarte bucuroasă de cum a ieșit. Altfel, în perioada de pregătire am făcut un moodboard cu multe referințe din pictură, mult Vuillard, naturi moarte de pictori flamanzi sau tablouri religioase, board care a devenit sursă importantă de inspirație pentru imagine și scenografie. Am făcut apoi un folder destul de precis cu ce aveam nevoie pentru personaje, am pornit de la culori pe care le-am armonizat cu spațiile și-apoi am căutat costumele cele mai potrivite. Am avut mare noroc să lucrăm cu oameni care au înțeles ce ne doream și ne-au ieșit adesea în întâmpinare pentru a găsi nu doar costumele, dar și spațiile cele mai potrivite. Și arta din cele trei case a fost aleasă cu atenție și reflectă gustul și personalitatea proprietarilor.
Spațiile din Y par să spună o poveste la fel de puternică precum personajele. Cum ați ales locațiile și cum le-ați construit împreună cu scenografii?
Maria: Încă din scenariu locațiile erau destul de amănunțit descrise. Plecând de la moodboard-ul de care vorbeam, după ce am făcut storyboard-ul și l-am revizitat cu Carmen, ajungeam mai aproape de filmare și devenea din ce în ce mai clar pentru noi de ce aveam nevoie. Asta a făcut însă complicat procesul de găsire a locațiilor, la unele a trebuit să cedăm sau să mai adaptăm socoteala de-acasă, la altele am rămas fermi pe poziții. De altfel, scenografii au fost alături de noi în aproape tot procesul de prospecție, ba chiar ne-au pus la dispoziție unul din spații și au părut foarte interesați și incitați să respecte în detaliu indicațiile din scenariu și să găsească piesele perfecte sau soluții pentru inevitabilele neajunsuri, mai mici sau mai mari.
Alex: În Y, scenografia joacă. A fost unul din factorii majori de stres, pentru mine, cel puțin. Trebuie să vezi și să crezi că oamenii ăștia au bani și banii au cumpărat gust. Dacă ratezi asta ieși din convenție și povestea pică. Ăsta a fost pasul cel mare, să facem posibile spațiile astea imaginate, pentru că la momentul scrierii scenariului e simplu, hârtia suportă orice, din două fraze poți să descrii și Versailles-ul. (râde) Aici a fost și noroc, dar și determinarea Mariei, care pentru o perioadă de câteva luni nu a mai fost nici regizoare, nici scenaristă sau actriță, ci a devenit, probabil, cea mai bună locaționistă de film din România.
Maria: (râde) În ansamblu, sunt foarte mulțumită de felul în care am reușit să redăm aceste bule de confort. Cred în contrastul pe care îl fac aceste diorame atent mizanscenate cu realitatea din afara lor și sper că am reușit să redăm această tensiune neliniștitoare pe care o exercită exteriorul. În momentul ăla, membrana care protejează pacea acestor bule se subțiază și spaima că se poate sparge o determină pe Olga să opteze.
Despre film
Lansat în cinematografe pe 26 iunie, Y marchează debutul în lungmetraj al regizorilor Maria Popistașu și Alexandru Baciu. Filmul explorează impactul adopțiilor internaționale din România anilor ’90 prin povestea unei familii obligate să își confrunte trecutul și propriile dileme morale. Cu o distribuție din care fac parte Maria Popistașu, Ionel Mihăilescu, Lucreția Mandric, Nicoleta Hâncu, Victoria Răileanu, Ioana Blaj, Ada Navrot, Ecaterina Lupu și Ana Ciontea, Y propune o reflecție despre responsabilitate, memorie și alegerile care ne definesc. După parcursul festivalier care a inclus competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia și Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Lungmetraj la TIFF, filmul poate fi văzut în continuare în cinematografe.
Y este o producție Tangaj Production (România) în co-producție cu View Master Films (Grecia) și este distribuit de Follow Art Distribution.
Foto: Sabina Costinel, PR
