De ce este atât de puternic trendul gotic-romantic în 2026?

Cu toate că nu au trecut bine nici primele două luni, despre 2026 se poate spune orice, dar nu că e un an ușor. Nici măcar din punct de vedere estetic sau vestimentar. Iar dacă sperai că e momentul să te refugiezi în minimalism, meditație și albul soft Cloud Dancer, ei bine, provocarea e cu atât mai mare cu cât în aer plutește o tensiune… Gotic-romantică! Hai să vedem de ce nu putem trece cu vederea ce se întâmplă sub nasul nostru!

2026 e un an al începuturilor, un „blank canvas”. Nu o spunem noi, o spun astrele, a desemnat-o Institutul Pantone și chiar unii psihologi sunt de părere că lumea are nevoie de un reset. Mhm. Nici nu s-a terminat februarie, luna iubirii, care până acum era dominată de rozul vatei pe băț și a roșului-chiloțiu, că deja tensiunea și încărcătura acestui an pare să ne fi epuizat înainte să fi început… Cum am ajuns aici și ce facem mai departe? 

Te anunț de pe acum că ăsta nu e un al PR stunt de promovare al „Wuthering Heights”, vorbim despre o reacție cât se poate de reală și de puternică a ultimilor cinci ani (pandemie, război, criza economică etc…  știi deja poezia). Lumea e obosită și are nevoie de poveste. Dar de ce musai una gotică și nu una feerică, cu zâne? 

Pentru că niciodată istoria nu a lăsat emoția să treacă așa, cu una, cu două, ci a transformat-o în acte care zguduit puternic lumea artistică, pe toate planurile. Sincer, e mai bine așa decât să ne apucăm de cine știe ce. Până la urmă, trebuie să exteriorizăm cumva furia, tristețea, frustrarea, supărarea, toate senzațiile astea care nu prea ne plac. De asta a apărut și romantismul în combinație, ca să fie o furie frumoasă! Și cu cât mai puternică emoția, cu atât mai vehement trendul. Așa că iată-ne!

Valentino, Louis Vuitton, Antonio Marras (colecțiile Spring-Summer 2026)

Charli XCX, Margot Robbie, Lady Gaga

Dantelă neagră, funde, voalete, volane, negru și roșu, alb morbidezza (o tendință a Italiei secolului 17), obraji îmbujorați și priviri pătrunzătoare puse în evidență de un makeu puternic, buze sângerii, păr ușor ciufulit și muuultă lenjerie la vedere. Forță și fragilitate? Cât cuprinde! Dark feminism și vampire core, duse chiar la rangul de fetish, da ,da, ziua în amiaza mare, nu e cazul să te mai sfiești. Nu mai are nimeni chef de „quiet luxury” pentru că lumea urlă din toate unghiurile, în diverse forme. Chappell Roan la Grammys 2026 a făcut pe toată lumea să vocifereze prin deja legendara ținută cu sâni. Margot Robbie în turneul de promovare a celui mai recent film a purtat un colier făcut din părul autoarei romanului (bleah much, era victoriană!?), iar doamnele mai finuțe adoră fragilitatea rochiilor see-through, desigur, dar și elementele din piele, super empoweing. Plus nuanțele de bordeaux. 

În plus, zgomotul intern al fiecăruia dintre noi ne-a adus în punctul în care ne întrebăm „Ok, dar dincolo de Insta, matcha, bej și Bottega, eu cine sunt?” Trendul gotic-romantic vorbește despre indentitate, despre integrarea conceputului jungian de umbră. Gata cu uniformizarea, avem nevoie de re-personalizarea lumii! Și vezi bine că varianta nouă de gotic-romantic pare menită să șocheze puțin. Dar cum altfel să repui în mișcare rotițele minții noastre complexe? Să mai spună cineva că moda e superficială! 

E prea mult? Da. Dar asta e realitatea momentului. Iar dorința de evadare, de scăpare nu e ceva nou sub (nin)soare. Nici era victoriană nu a fost prea lejeră, de aici rodul imaginației bolnăvioare, dar absolut spectaculoasă, în literatură, în modă, în începuturile fotografiei (aici chiar nu intru, te las pe tine să cauți obiceiuri legate de răposați când simți că e momentul), în estetica apăsătoare a arhitecturii și a interioarelor. 

Cât despre filme.. Doar nu crezi că e o pură coincidență faptul că e inflație de corsete, fundițe, crinoline și bărbați frumoși, dar toxici, pe marele ecran. Nu. Lumea are nevoie de fantezie pentru că acolo găsim o cantitate uriașă de iubire, de multe tipuri, fie ele și doar pentru câteva ore. Și cum nu avem o soluție concretă pentru greutățile prezentului, ce altceva mai bun de făcut am putea avea, de exemplu, într-o joi la amiază, după birou, dacă nu să ne îndrăgostim de Heathcliff sau de Benedict Bridgerton? O plimbare în natură? Te rog, zpăadă, nori, poate un pic de întuneric apăsător.. Cine știe cum apare următorea Emily Bronte la drum de seară!

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă