rareș: „Îmi place să văd că oamenii sunt fericiți pe muzica mea”

Cu siguranță ai fredonat măcar o dată „Cel mai fericit de pe pământ”, hitul ultimelor luni, piesa care îți dă instantaneu energie și optimism. De la provocările începutului și până la emoțiile din spatele pieselor sale, rareș ne povestește despre inspirație, fericire și planurile care-l fac să zâmbească în continuare.
Cum a luat naștere piesa „Cel mai fericit de pe pământ”?
Piesa a apărut într-un moment foarte liniștit. Eram într-un camp de creație unde nu mi-am dorit neapărat să merg. Nu aveam un plan concret legat de de ce muzică ne-am dori să facem, dar, la un moment dat, am început să cânt o linie melodică și aproape instinctiv a venit fraza „cel mai fericit de pe pământ”. A rămas în aer câteva secunde și toți am știut că de acolo trebuie să pornim. Nu e o piesă scrisă despre un moment anume, ci mai degrabă despre o stare, despre bucuria care vine când totul este simplu, dar te atinge profund. Cred că avem tendința să folosim cuvinte prea mari atunci când ne exprimăm emoțiile. Eu am vrut să o spun simplu, exact așa cum am simțit-o. A fost mai degrabă un fel de confesiune muzicală.
Piesa a devenit virală pe TikTok încă dinainte s-o lansezi. Ai simțit de la început că are acest potențial sau te-a luat prin surprindere?
I-am simțit potențialul încă de la început, dar nu am crezut că va lua o amploare atât de mare pe TikTok, într-un timp atât de scurt. M-am bucurat să văd că oamenii s-au regăsit în versuri și că din acest motiv a devenit virală. Îmi place să văd că oamenii sunt fericiți pe muzica mea și simt că este nevoie de mai multe piese happy în industria muzicală de la noi.
Ce înseamnă pentru tine să fii „cel mai fericit de pe pământ”?
Cel mai fericit de pe pământ mă simt oricând sunt pe scenă și aud cum oamenii cântă toate versurile alături de mine sau când sunt cu ai mei: familie, prieteni. Când vizitez Clujul… Și în orice zi în care pot să fac lucrurile care-mi plac.
Care e cel mai emoționant clip de pe net care s-a făcut pe piesa aceasta?
Am văzut mai multe clipuri făcute pe piesa asta, dar unul chiar m-a atins, o familie cu trei copii, care au început clipul de la versul „Doamne, cât sunt de bogat”. Nu păreau să aibă mult, dar aveau ceva ce nu se poate cumpăra: liniște, iubire, apropiere. M-a emoționat tare că piesa mea a ajuns la ei și că, pentru câteva secunde, le-a însoțit un moment real, frumos. Genul ăla de lucru care-ți amintește de ce faci muzică, de fapt.
Întorcându-ne un pic în timp, cum ai descrie evoluția ta muzicală de la începuturi până acum?
Evoluția mea muzicală a fost un proces de identificare. De când am lansat prima piesă, am început să mă caut prin tot ce am cântat, prin tot ce am simțit. Au fost piese care au ajuns foarte departe și altele care poate n-au avut același impact, dar toate au contat. Nu m-am blocat niciodată într-un singur stil. Mi-a plăcut să mă plimb între genuri, să încerc, să experimentez. Pop, R&B, influențe orientale, dance, trap, le-am simțit în momente diferite și fiecare a lăsat ceva în mine. Acum, simt că am ajuns într-un punct în care știu clar ce vreau, cine sunt și ce vreau să transmit. E despre un sound care mă reprezintă și cred că abia de-aici începe parcursul meu cu adevărat.
Care este piesa de care simți că ești cel mai mândru? De ce?
Cel mai fericit de pe pământ, clar! Cu piesa aceasta am reușit să mă apropii de oameni într-un mod sincer și să le arăt o parte din mine. E o piesă despre iubire, stil care simt că mi se potrivește cel mai bine. În plus, este o stare pe care vreau să o dau mai departe către cei care mă ascultă.
Există un moment sau o persoană care ți-a schimbat complet direcția artistică?
Schimbarea a venit recent, cred că undeva de la începutul anului, când am simțit pentru prima dată că sunt pe direcția care mi se potrivește cu adevărat. Am găsit un sound care mă inspiră, care mă face să simt că muzica mea are energie, culoare și sens. A fost o regăsire completă personală și profesională. E o perioadă extraordinară pentru mine, poate cea mai clară de până acum, și am convingerea că ce urmează va fi complet diferit, în cel mai bun mod posibil.
Ce urmează?
Urmează o perioadă super plină și, sincer, abia aștept. Pregătesc un show nou, cu un format fresh, gândit cap-coadă să fie o experiență, multă energie, muzică fericită, vibe-uri bune, exact cum simt acum. Lucrez și la piese noi și, da, mă gândesc serios la un EP. Am idei, am direcție, am chef. Tot ce vine de acum înainte o să fie la alt nivel, și pe scenă, și în muzică. Așa că îi aștept pe toți la concerte!
Unde o să te putem vedea live vara asta?
Am început vara la mare, am deschis sezonul! Apoi urmează festivaluri și concerte prin toată țara.
Dacă vara ta ar fi un film, cum s-ar numi și ce soundtrack ar avea?
Cu siguranță, pe soundtrack ar fi noile mele piese și niște melodii din era Popcorn. Îmi place că au revenit în forță, mai ales pe social-media. La titlu… probabil ceva simplu, dar cu impact. Încă mă gândesc.
Interviu de Bianca Sterie. Foto: ruuca.