A List Magazine ∙ April 15, 2024 ∙ 7 min read

Astrologul Anca Stoica vine cu detalii despre fiecare zodie în parte. Iată ce ne rezervă astrele în săptămâna 15-21 aprilie 2024!

Berbec 

Cei dragi au nevoie de sprijinul tău material și moral chestiunile lor personale, dar și în activitățile voastre comune. Este bine să le fii alături și să te bucuri de tot ce aveți de realizat împreună. Pe de altă parte, se conturează un final de etapă în plan profesional. Sunt posibile modificări ale regimului muncii, sarcini de lucru noi, dar și schimbarea atitudinii tale față de muncă și implicațiile ei. Finalul săptămânii aduce noutăți parteneriale. Fie primești o propunere de colaborare, o cerere în căsătorie, fie o invitație de a te implica în activități distractive. 

Taur

Săptămâna începe cu treburi gospodărești. Ai spor în rezolvarea demersurilor patrimoniale, dar și în discuțiile cu membrii familiei. Se recomandă prudență, deoarece sunt posibile răsturnări de situație deosebite în relațiile cu ceilalți. Relațiile sentimentale se reconfigurează cumva, în sens benefic, chiar dacă la prima vedere pare altceva. Relația cu persoana iubită sau cu copiii își va modifica termenii și condițiile de desfășurare sau ceva intervine și chiar schimbă definitiv situația amoroasă. Finalul săptămânii aduce treburi de rutină.

Gemeni   

Săptămâna aduce noutăți în relațiile cu anturajul apropiat, dar și în segmentul domestic. Este nevoie de o reorientare a scopurilor personale și de o curățenie drastică printre persoanele cărora le acorzi încredere. Contextul astral al săptămânii te va ajuta să privești obiectiv la situația familială și la nevoile reale ale membrilor familiei. Se pot finaliza treburi gospodărești, poți discuta cu neamurile despre obiectele de patrimoniu sau poți trasa un plan viabil de îmbunătățire a spațiului locativ. Sfârșitul săptămânii conturează distracții și aventuri. 

Rac  

Cheltuielile de la începutul săptămânii îți pot destabiliza bugetul pentru multă vreme, de aceea fii prudent și urmează o listă clară și strictă. Există riscul să achiziționezi bunuri sau servicii nemulțumitoare. Contextul astral al săptămânii îți și influențează relațiile cu anturajul apropiat. Sunt posibile discuții aprinse, neînțelegeri privitoare la studii și călătorii, dar și de la banalitățile cotidiene. Evită contradicțiile și depune eforturi pentru aplanarea oricărui conflict. Sfârșitul săptămânii te aduce acasă, alături de membrii familiei și de rude.

Leu   

În primele zile ale săptămânii, ocupă-te de treburile tale personale, stabilește-ți planuri de îngrijire corporală, dar și dialoguri cu prietenii sau vizite virtuale în locuri dragi. Stările tale de spirit sunt fluctuante, astfel că ar fi bine să lași grijile deoparte. Sunt momente favorabile pentru a lua decizii importante în plan financiar. Este posibil să primești salariul, o primă, cadouri sau favoruri, care cumva încheie o etapă de câștig din activitatea profesională desfășurată. În weekend se întrezăresc dialoguri agreabile cu cei dragi, dar și ceva drumuri pe distanțe scurte.

Fecioara  

Ești tulburat în prima parte a săptămânii, însă este greu de deslușit ce anume te nemulțumește. Probabil că este un cumul de stări, trăiri și emoții adunate de multă vreme, iar acum ies la iveală. Fii prudent în privința sănătății, pentru că se pot evidenția afecțiunile cronice. De evitat, pe cât posibil, consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, deoarece există un risc mare de erori. Ai nevoie de odihnă, detașare de cotidian, o dietă ușoară și plimbări în aer liber. Weekend-ul aduce cheltuieli neașteptate.

Balanța   

În urma evenimentelor în care ai fost și mai ești încă implicat alături de prieteni sau colegi de serviciu te vei hotărî să renunți, atât la unii cât și la unele acțiuni sau proiecte comune. Sunt zile tensionate, datorită contextului astral. Retrage-te din forfota cotidiană, întoarce-ți privirile spre propria ta persoană și gândește-te pe îndelete la tine. Chiar este o săptămână prielnică pentru a-ți reorganiza viața. Sănătatea este vulnerabilă, deci evită eforturile. Finalul săptămânii îți aduce stări de bine și situații amuzante. 

Scorpion

Săptămâna debutează cu aspecte controversate în plan profesional. Imaginea ta publică, cât și relațiile cu șefii sau cu autoritățile în general vor suferi modificări subtile, însă suficient de puternice încât să realizezi că se petrece ceva dincolo de aparențe. Se conturează un final de etapă în relațiile de prietenie și protectorat în câmpul muncii. Prudență și detașare! Ai nevoie de oameni noi și de cu totul alte planuri de viață. Finalul săptămânii este potrivit odihnei departe de iureșul cotidian. Primești informații prețioase pe căi mai puțin obișnuite. 

Săgetător 

Debutul săptămânii te găsește cu gândul la aspectele sfinte ale vieții, la domeniile spirituale, la planuri de studii și de călătorii îndepărtate. Sunt zile favorabile pentru a te delecta cu lecturi deosebite sau pentru a viziona, alături de cei dragi, filme de top. Revin în atenție chestiuni socio-profesionale care trebuie finalizate rapid și fără resentimente. Este bine să-ți revizuiești relațiile de muncă, în special cele cu șefii și autoritățile. Weekend-ul anunță dialoguri cu prietenii. Evită să le povestești multe și mărunte despre tine. 

Capricorn   

Cheltuielile și discuțiile pe teme financiare îți deschid săptămâna. Se pare că există restanțe la anumite servicii de care ai beneficiat sau beneficiezi încă. Dar și cei dragi apelează la sprijinul tău material pentru a-și rezolva mofturile personale. La mijlocul intervalului analizat apar oameni în preajma ta, care te vor ajuta să rezolvi demersuri legate de călătorii sau de studii. Fii prudent dacă trebuie să iei decizii sau să vorbești în public, pentru că mentalul este suprasolicitat și obosit. La sfârșitul săptămânii este rost de întâlniri cu prietenii. 

Vărsător   

În relațiile parteneriale se prefigurează schimbări importante, dar este vorba despre secvențe vechi care acum doar se pun la punct definitiv. Stabilește-ți obiective clare în orice tip de colaborare și urmează-le îndeaproape. Apar noutăți financiare, în mod special la secțiunea bani și bunuri comune cu alții. Este rost de a primi bani dintr-o colaborare sau dintr-un împrumut. Pot intra în discuție moștenirile, partajele personale și profesionale. În weekend sunt momente favorabile pentru abordarea domeniilor filozofice.

Pești 

Este o perioadă cu multă treabă de rutină, atât acasă, cât și dacă mergi la serviciu. Treburile cotidiene alcătuiesc tema principală, astfel că ești nevoit să te concentrezi pe mai multe subiecte deodată. Alege prioritățile și ai încredere că vei rezolva totul corect și la timp. Pe de altă parte, vei fi nevoit să pui la punct fie în relația cu partenerul de viață, fie în unele colaborările în care ești implicat sau dorești să te implici. Discerne totul cu răbdare, iar la nevoie, sfătuiește-te cu cineva de încredere. Sfârșitul săptămânii este potrivit verificării situației financiare.

Foto: Unsplash

Related Posts

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…

Kate Moss are o relație nepotul lui Bob Marley

La 50 de ani, Kate Moss își trăiește viața din plin. Supermodelul a împlinit în luna ianuarie 50…

Noaptea Albă a Bezelelor

Tort de Bezea va fi deschis de Noaptea Muzeelor. Cofetaria de pe Strada Roma 5 expune ediții limitate…

Anya Taylor-Joy, apariție șic pe Riviera Franceză

Aflată la Cannes, pentru a participa la cea de-a 77-a ediție a celebrului Festival de Film, actrița Anya…

Prințesa Beatrice îi va lua locul lui Kate Middleton

Prințesa Beatrice va prelua obligațiile rgelae care i-ar fi revenit lui Kate Middleton, Prințesa de Wales, care urmeaza…

NEVERSEA 2024 – MALUMA vine pentru prima dată la un festival din România 

MALUMA, superstarul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira,…

Cea mai mare cursă caritabilă din lume – Race for the Cure Roma, ediția a 25-a

Mihaela Geoană și Boardul Fundației Renașterea, cu sprijinul Ambasadei României în Italia au format echipa României la cea…

Horoscopul săptămânii 13-19 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale ale săptămânii 13-19 mai 2024. Berbec Interesante zile pentru relațiile sentimentale…