Monica Cismaru ∙ July 6, 2023 ∙ 4 min read

Recent, Madonna a fost internată în spital din cauza unei infecții bacteriene grave, care aproape că a ucis-o. Starea vedetei este în continuare gravă, dar stabilă. Iată câteva alte experiențe marcante prin care au trecut vedetele – accidente și întâmplări nefericite sau probleme de sănătate care ar fi putut să le pună capăt vieții și în urma cărora pot spune că s-au născut a doua oară.

Sharon Stone

Actrița a trecut prin numeroase întâmplări dramatice de-a lungul vieții, dar cea mai periculoasă dintre ele a fost aceea în care a fost lovită de fulger, la vârsta de 16 ani. În 2001, Sharon Stone a suferit un accident vascular cerebral, în urma căruia s-a hotărât să și scrie cartea de memorii, intitulată The Beauty of Living Twice.

Jane Seymour

În timp ce se afla pe platourile de filmare ale producției ”Onassis: The Richest Man in the World”, actrițta Jane Seymour a intrat în șoc anafilactic după ce i s-a administrat un antibiotic pentru tratarea bronșitei. După acest eveniment din care a scăpat miraculos, actrița s-a hotărât să-și trăiască viața la maximum și să se bucure de orice clipă petrecută alături de cei dragi, pentru că ”nu iei nimic cu tine din aceasta viață dincolo”, a spus ea.

Elizabeth Taylor

Actrița a povestit în 1992, în cadrul emisiunii prezentate de Oprah Winfrey, cum, în anii 60, s-a îmbolnăvit de pneumonie, a fost operată și, timp de cinci minute în timpul intervenției, a fost declarată moartă. După ce și-a revenit, Elizabeth Taylor a povestit experiența ei cu moartea, când l-ar fi văzut pe soțul ei decedat, Mike Todd, care i-ar fi spus că încă nu a sosit momentul ca ea să treacă dincolo- ”Trebuie să lupți să te întorci”, a povestit Elizabeth Taylor.

Emilia Clarke

Vedeta din Game of Thrones -Daenerys Targaryen a suferit două anevrisme în decurs de doi ani. În 2011, Emilia Clarke s-a prăbușit în timp ce era la sala de sport și a fost diagnosticată cu hemoragie subarahnoidă. După ce a stat la terapie intensivă timp de o săptămâna, actrița și-a revenit. În 2013, actrița a suferit un nou anevrism, care a necesitat operație și internarea ei timp de o lună. Cele două experiențe marcante au determinat-o pe Clarke să fondeze o organizație caritabilă, SameYou, care îi ajută cu recuperarea pe cei care suferă de astfel de afecțiuni.

Zac Efron

Zac Efron a văzut moartea cu ochii în timpul unei excursii în Papua Noua Guinee. Actorul filma un documentar pe insulă pentru Netflix și s-a îmbolnăvit după ce a făcut o infecție gravă. Acesta a fost transportat de urgență în Australia pentru tratament.

Leonardo DiCaprio

În timpul unui zbor cu avionul spre Rusia, actorul a văzut cum unul dintre motoarele avionului a explodat îmediat după decolare, ceea ce a necesitat o aterizare de urgență. Altădată, Leonardo DiCaprio a exprimentat cele mai tari senzații când parașuta nu i s-a deschis în timpul unei sesiuni de skydiving și aproape că a fost atacat de un rechin în timp ce făcea scufundări în Africa de Sud.

Foto: Hepta

Related Posts

Queen of Make-up: strălucește în cele 4 zile la Neversea

A List și Neversea, the queen of festivals, ți-au pregătit o serie de articole cu tips & tricks…

Prăjitură persană, rețetă recomandată de Chef Adi Hădean

Prăjitura persană sau povestea despre cum o fată simplă a reușit să cucerească inima unui prinț. Da, e…

Cum se menține în formă Brooke Shields, la aproape 60 de ani

Cunoscută publicului mai ales cu rolul său din ”Laguna Albastră”, actrița reușește să-și păstreze frumusețea naturală și la…

Când se va lansa sezonul 3 din ”And Just Like That…”?

Serialul ”And Just Like That…”, continuarea Sex and the City, revine cu cel de-al treilea sezon pe HBO…

MINA prezintă „Dinozaurii – O călătorie imersivă în Lumea Preistorică”

MINA, muzeul de artă imersivă din România, lansează din 16 Mai un nou spectacol educațional: „Dinozaurii – O călătorie imersivă în…

Ce citim în luna mai? Descoperă 4 dintre cele mai interesante apariții editoriale!

Luna mai a adus în librării apariții editoriale de top, volume de ficțiune și nonficțiune care au toate…

Alist Bazar. Noutățile săptămânii

Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și cele mai interesante lansări. Iată ce ne-a…

„Colecționarii sunt la fel de interesanți precum artiștii. Toți au particularități și plăceri secrete” spun fondatoarele târgului de artă contemporană Rad Art Fair

Zeci de galerii, un parc de sculpturi și mii de vizitatori îndrăgostiți de artă; așa s-ar putea defini…

Beyoncé și Blue Ivy, mamă și fiică în sequel-ul Lion King

Beyoncé (42 de ani) și fiica ei, Blue Ivy (12 ani), își vor folosi vocile împreună în sequel-ul…

Jennifer Lopez: ”Sunt în cea mai bună formă fizică de până acum”

Jennifer Lopez (54 de ani) nu-și oferă nicio clipă de răgaz. Vedeta urmează să apară într-un nou film…