Alina Burlacu ∙ April 12, 2023 ∙ 2 min read

Ne-am obișnuit să o vedem în mai multe ipostaze, dar, cu siguranță, primul look – și primul zâmbet – memorat de fanii actriței este cel din pelicula Frumușica (Pretty Woman). Acum, vedeta a surprins cu o schimbare radicală de look.

De la nuanța de brunet, la irizații de roșcat, la blond, buclele au rezistat și s-au menținut, de cele mai multe ori, în stilul ales de Julia Roberts.

În rarele ocazii, pe covorul roșu, Julia a apărut și cu părul întins sau cu bucle foarte lejere.

Dar acum, Julia Roberts a postat pe Instagram o imagine complet diferită de cea cu care eram obișnuiți: un breton ce aduce o schimbare radicală.

Vedeta de 55 de ani arată superb cu noul ei breton care i-a acoperit toată fruntea și care a fost realizat de hairstylistul Serge Normant, special pentru eveimentul Chopard, a cărui imagine este actrița.

Pretty Woman (Frumușica) a fost lansat în 1990 şi a avut încasări de 463 de milioane de dolari în toată lumea, iar Julia Roberts a fost nominalizată atunci la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă.

Deţinătoare a unui premiu Oscar pentru rolul din Erin Brockovich, Julia Roberts este una dintre cele mai apreciate vedete de la Hollywood.

Foto: Hepta.

Related Posts

Beauty looks: prezențele feminine elegante de la Cannes

În primele zile ale ediţiei cu numărul 77 a Festivalului de Film de la Cannes, am avut ocazia…

Festival Look: Daring Blue Lines

Influencerul Alexia Eram, împreună cu Ana Cucuta, professional make-up artist, îți arată, pas cu pas, cum să obții…

Sofia Coppola, filmul balsamului de buze dorit

Ce face un regizor atunci când nu mai găsește balsamul de buze preferat? Pune în scenă filmul unui…

Brânză cu mucegai, grătar, pizza, cartofi prăjiți – aromele din parfumurile gurmanzilor absoluți

Lanțul de fast-food KFC a provocat reacții în rândul fanilor, prin lansarea unei colonii care miroase a sos…

Cum scapi de celulită în câțiva pași

Vine vara și preocuparea noastră principală în aceste zile este să scăpăm de celulită.  Putem diminua considerabil aspectul…

MET Gala: 10 machiaje și coafuri care ne-au atras atenția

Pe covorul roșu, la Gala desfășurată la Muzeul Metropolitan de Artă, celebritățile au pozat, pentru fani, în ținute…

Plăcerile zodiilor

Spune-mi ce zodie ești ca să îți spun ce produse cosmetice ți se potrivesc! Berbec Dacă refrenul lui…

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Ce este BB cream: cum să îl alegi pe cel potrivit și să îl aplici corect pe față

BB cream-urile pentru față devin tot mai populare printre femei și domnișoare. Datorită gamei largi de produse disponibile,…

10 produse care fac minuni pentru piele și păr

Nu lăsa pe mâine ce poți face azi pentru tine! Alege produse specifice pentru piele și pentru păr…