A List Magazine ∙ April 5, 2023 ∙ 2 min read

Anul acesta suntem eroii copiilor.  Alătură-te echipei de alergători Salvați Copiii și salvează-le sănătatea.
Împreună, #AlergămPentruCopii!

Fii eroul lor!
Anul acesta facem o mare, mare echipă de eroi care salvează toți copiii ajunși în secția de arși.
 
Superputerile tale vor ajuta la dotarea Secției Clinice de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arsuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu care va primi echipamente medicale performante în valoare de peste 70.000 de euro.

Când? 13-14 Mai 2023 

Unde?  Piața Constituției, București 

De ce? 

Pentru că avem eroi și în viața reală. Îi vedem în uniforme frumoase, mereu pe fugă.
Dacă superputerea ta este alergatul, chiar și amator, transform-o în șanse pentru copiii din spitale.

Tu îți vei putea pune amprenta asupra viitorului celor mici și vei avea propria pagină pe galantom.ro, acolo unde tu vei strânge donații și le vei putea povesti prietenilor despre lucrurile minunate pe care le realizăm împreună. Vei primi suportul echipei Salvați Copiii la fiecare pas. 

semimaraton

Care sunt cursele la care poți participa? 

Cursele disponibile sunt: 

Cursele care vor avea loc fizic: 21 km (semimaraton), ștafetă (echipă de 3 persoane: 6 km + 8 km + 7 km), individuală 10 km sau cursa populară 2,5 km. 

Nota Organizatorului: Pentru a putea participa la cursele de semi-maraton, ștafetă, cursa de 10 km sau cea populară alergătorul trebuie să aibă cel puțin 18 ani împliniți în ziua cursei. 

Cum te poți înscrie? 

Primul pas pe care trebuie să îl faci este să completezi formularul aici.



Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…