Bianca Sterie ∙ March 18, 2023 ∙ 7 min read

Dor de o comedie romantică? Ți-am pregătit o selecție de 10 titluri simpatice, numai bune de văzut într-un weekend dedicat relaxării. 

Hello, Goodbye and Everything in Between – Disponibil pe Netflix

După ce au făcut un pact că se vor despărți înainte de a pleca la facultate, fără regrete sau resentimente, Clare (Talia Ryder) și Aidan (Jordan Fisher) își petrec ultima seară în calitate de cuplu la o ultimă întâlnire extraordinară. Rememorând diferitele etape ale relației lor, de la primul salut la primul sărut și prima ceartă, se îndreaptă către un moment de cotitură, în căutarea unor răspunsuri. Ar trebui să rămână împreună sau să își ia rămas-bun pentru totdeauna?

A Perfect Pairing – Disponibil pe Netflix

Lola (Victoria Justice), directoarea executivă a unei companii de vinuri din Los Angeles, își dă demisia pentru a-și deschide propriul business de distribuție de vinuri. Plină de entuziasm, își ia un bilet de avion către o zonă rurală din Australia pentru o discuție cu un prim client potențial, firma de vinuri a familiei Vaughn. Din nefericire pentru Lola, familia Vaughn nu e interesată să facă afaceri cu o companie aflată la început de drum. Dorind să-și demonstreze abilitățile, Lola se oferă voluntară pentru un post vacant de ajutor la stâna familiei Vaughn. Deși, la început, Lola nu pare candidatul ideal pentru reparatul gardurilor și mânatul oilor, între ea și cuceritorul fermier Max (Adam Demos) se înfiripă o prietenie, în timp ce el o inițiază în tainele meseriei. Cei doi încep să se deschidă unul față de celălalt, iar Lola descoperă că Australia nu a trezit în ea doar dragostea pentru antreprenoriat, ci și o nouă iubire pentru Max. 

Rosaline – Disponibil pe Disney+

O reinterpretare comică a poveștii „Romeo și Julieta” de Shakespeare, filmul explorează aventura lor din perspectiva fostei iubite a lui Romeo (Kyle Allen), Rosaline (Kaitlyn Dever), care se întâmplă să fie și verișoara Julietei (Isabela Merced). 

Love in the Villa – Disponibil pe Netflix

După ce trece printr-o despărțire, o tânără (Kat Graham) decide să plece singură într-o călătorie în romantica Verona, în Italia, unde descoperă că pentru vila în care urmează să-și petreacă vacanța există o rezervare dublă și că va trebui să o împartă cu un britanic cinic și foarte chipeș (Tom Hopper). Deși, la început, se comportă exact ca șoarecele și pisica, încercând să se saboteze constant, cei doi ajung la un compromis. Însă, în scurt timp, acest compromis se transformă în ceva cu totul extraordinar. 

The Royal Treatment – Disponibil pe Netflix

Isabella (Laura Marano) este o tânără coafeză din New York, căreia nu-i este niciodată teamă să spună ce gândește. La polul opus este prințul Thomas (Mena Massoud), care conduce o țară și este pe cale să se căsătorească mai degrabă din datorie decât din dragoste. Când, împreună cu colegii ei stiliști, primește oportunitatea unică în viață de a se ocupa de coafurile invitaților la nunta regală, Izzy și prințul Thomas descoperă că, pentru a prelua controlul asupra propriilor destine, trebuie să-și urmeze inimile.

The People We Hate At The Wedding – Disponibil pe Prime

În această comedie romantică perfectă pentru o seară de weekend, Alice (Kristen Bell) și Paul (Ben Platt), soră și frate, împreună cu mama lor mereu optimistă, Donna (Allison Janney), sunt invitați la nunta britanică a surorii lor vitrege Eloise (Cynthia Addai-Robinson). Evenimentul este o șansă pentru ca ei să se reconecteze ca adulți, să învețe să se iubească unul pe celălalt așa cum o făceau odinioară. 

Someone Great – Disponibil pe Netflix

Jenny (Gina Rodriguez), o jurnalistă specializată în domeniul muzical, primește jobul ideal în cadrul unei reviste emblematice și este pe cale să se mute la San Francisco. Nedorind să mențină o relație la distanță, iubitul ei din ultimii nouă ani (Lakeith Stanfield) decide să îi pună capăt. Pentru a-și mai alina suferința, Jenny pornește într-o ultimă aventură scandaloasă în New York, împreună cu cele mai bune prietene ale ei, Erin (DeWanda Wise) și Blair (Brittany Snow).

Good Luck to You, Leo Grande – Disponibil pe HBO Max

Având o abordare atipică, filmul urmărește povestea lui Nancy Stokes (Emma Thompson), o profesoară pensionată, care nu s-a bucurat de o viață prea romantică și care tânjește după aventură și sex, mai ales că nu a avut niciodată un orgasm. În încercarea de a-și înfrunta insecuritățile ce țin de intimitate, ea angajează un lucrător sexual care arată extraordinar, Leo Grande (Daryl McCormack), un bărbat alături de care încearcă să iasă din zona ei de confort. 

Marry Me – Disponibil pe SkyShowtime

Cu un soundtrack asigurat de Maluma și Jennifer Lopez, Marry Me urmărește o poveste de dragoste atipică între Kat Valdez (Lopez), o cunoscută cântăreață, și Charlie Gilbert (Owen Wilson), un banal profesor de matematică. Rănită de fostul ei logodnic, Kat ia o decizie impulsivă în timpul unui spectacol: să se mărite pe loc cu un străin din public. 

About Fate – Disponibil pe Prime

About Fate este o comedie romantică despre doi străini care cred cu tărie în dragoste, în ciuda faptului că nu reușesc să își găsească partenerul potrivit. După o răsturnare ciudată de situație, cei doi ajung să meargă împreună la o nuntă care schimbă radical relația dintre ei. 

Foto: Netflix

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…