A List Magazine ∙ March 16, 2023 ∙ 3 min read

Gala Premiilor Gopo, care premiază și celebrează performanțele creatorilor români din domeniul
cinematografiei, va avea loc pe 25 aprilie.

Cele mai nominalizate filme de anul acesta sunt Metronom (11 nominalizări), Imaculat (10 nominalizări), Oameni de treabă (10 nominalizări), Miracol (9 nominalizări), Crai Nou (8 nominalizări), Pentru mine tu ești Ceaușescu (5 nominalizări) și Spioni de ocazie (5 nominalizări).

gopo 2023
Metronom

În cursa pentru Cel mai bun film de lungmetraj intră Crai Nou (r. Alina Grigore), Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark), Metronom (r. Alexandru Belc), Miracol (r. Bogdan George Apetri), Oameni de treabă (r. Paul Negoescu) și Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu).

La categoria Cea mai bună regie sunt nominalizați cineaștii, Alina Grigore (Crai Nou), Monica Stan și George Chiper-Lillemark (Imaculat), Alexandru Belc (Metronom), Bogdan George Apetri (Miracol) și Paul Negoescu (Oameni de treabă).

Pentru Cea mai bună actriță într-un rol principal concurează Andreea Grămoșteanu (#dogpoopgirl), Mălina Manovici (Balaur), Ana Dumitrașcu (Imaculat), Mara Bugarin (Metronom) și Ioana Bugarin (Miracol), în timp ce pentru Cel mai bun actor într-un rol principal concurează Mircea Postelnicu (Crai Nou), Șerban Lazarovici (Metronom), Emanuel Pârvu (Miracol), Iulian Postelnicu (Oameni de treabă), Bogdan Dumitrache (Om câine).

gopo 2023
Andreea Grămoșteanu (#dogpoopgirl)

Filmele Apropierea (r. Botond Püsök), Pentru mine tu ești Ceaușescu (r. Sebastian Mihăilescu) și Spioni de ocazie (r. Oana Bujgoi Giurgiu) vor concura în 2023 pentru titlul de Cel mai bun film documentar.

gopo 2023
Iulian Postelnicu (Oameni de treabă)

Trei dintre peliculele nominalizate anul acesta la categoria Cel mai bun film de lungmetraj, se regăsesc și pe lista titlurilor care concurează pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de debut. Acestea sunt: Crai Nou (r. Alina Grigore), Imaculat (r. Monica Stan, George Chiper-Lillemark) și Pentru mine tu ești Ceaușescu (r.Sebastian Mihăilescu). Alături de aceste titluri sunt nominalizate #dogpoopgirl (r. Andrei Huțuleac) și Balaur (r. Octav Chelaru).

Opt filme scurte se află în cursa pentru cele două premii dedicate, acordate în acest an Celui mai bun film de scurtmetraj (5 titluri nominalizate) și Celui mai bun scurtmetraj de animație (3 titluri nominalizate).

La categoria Cel mai bun film european, criticii de film din juriul de nominalizări au votat pentru următoarele cinci titluri distribuite în cinematografele din România anul trecut: Le passagers de la nuit/ Pasagerii nopții (r. Mikhael Hers), L’événement / Evenimentul (r. Audrey Diwan), Alcarras (r. Carla Simon), Vortex (r. Gaspar Noé), Il buco / Grota (r. Michelangelo Frammartino).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă pe premiilegopo.ro

După anunţul nominalizărilor, peste 700 de profesionişti activi din toate domeniile industriei de film româneşti vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2023, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, cu care organizatorii Premiilor Gopo au demarat un parteneriat încă din 2011.

Gala Premiilor Gopo va avea loc pe 25 aprilie în București și va fi transmisă live pe Voyo, TIFF Unlimited și pe PremiileGopo.ro. Ulterior, Gala va fi difuzată și pe PRO Cinema.

Related Posts

Nicole Kidman, celebrată de Institutul American de Film

Nicole Kidman (56 de ani) a fost celebrată zilele acestea la Los Angeles de Institutul American de Film,…

Cele mai importante momente din istoria Jocurilor Olimpice

Când și cum au apărut Jocurile Olimpice, care au fost cele mai importante momente ale istoriei? În așteptarea…

De ce ne este greu să renunțăm? Arta de a renunța

Nu e ușor să renunți. Pentru că orice proces de renunțare este un proces de pierdere, iar acesta…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Ioana Borțan, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Russell Crowe va juca în remake-ul ”Exorcistul”

Filmul clasic de groază Exorcistul, lansat în 1973, are parte de un remake, ce va aparea în cinematografe…

Andrei Bănuță: „Pentru mine contează ce spun și ce simt atunci când cânt”

Melodiile lui se transformă instantaneu în hituri, ba chiar devin virale pe TikTok. Iar versurile și vocea lui…

Tartă cu lămâie și busuioc. Rețetă recomandată de Adrian Hădean

Această tartă cu lămâie și busuioc este alegerea perfectă pentru zilele de primăvară. Gustul curajos al lămâilor este…

Ce aduce nou Gala Premiilor Gopo 2024. Cine sunt vedetele așteptate pe covorul roșu luni, 29 aprilie

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție…

A apărut primul ceas parfumat din lume

Cum ar fi să porți o bijuterie cu utilitate și parfumată? Culmea cochetăriei! Vacheron Constantin lansează un item…

Călătorii în adâncul sufletului – EMAA și noul său album – ,,f r a t e l e. a b i s”

EMAA prezintă “f r a t e l e. a b i s” – un album ca o…