Bianca Sterie ∙ December 27, 2022 ∙ 6 min read

Mai este puțin până la sfârșitul lui 2022, așa că a venit momentul să tragem linie și să facem o scurtă trecere în revistă a serialelor care ne-au plăcut anul acesta. Tu le-ai văzut pe toate cele din lista de mai jos? Dacă nu, vacanța de iarnă este ocazia perfectă pentru a recupera. 

P.S.: vom lua în considerare numai titlurile noi, miniserii sau sezoane lansate în 2022, disponibile pe platformele de streaming din România. 

House of the Dragon – Disponibil pe HBO Max

Dacă te-ai numărat printre fanii fenomenului Game of Thrones, atunci cu siguranță ai văzut și House of the Dragon, prequelul axat pe povestea Casei Targaryen, a cărui acțiune are loc cu 300 de ani înainte de evenimentele din GoT. Asistăm la o îndelungată perioadă de pace, lăsată moștenire de bătrânul rege Jaehaerys I Targaryen, bunicul actualului rege din Westeros, Viserys (interpretat de Paddy Considine). Deși, la prima vedere, lucrurile decurg așa cum ar trebui și nimic nu pare să amenințe liniștea din regat, în spatele ușilor închise există conflicte care mocnesc, rivalități înverșunate, trădări și planuri cu adevărat malefice. Iar lucrurile iau o turnură neașteptată atunci când Viserys decide să o numească pe Rhaenyra (Milly Alcock), fiica lui, moștenitoarea Tronului de Fier. 

Wednesday – Disponibil pe Netflix

Filmat în România și transformat rapid într-un hit Netflix la nivel global, Wednesday explorează aventurile lui Wednesday Addams (Jenna Ortega) la Academia Nevermore, locul unde tânăra încearcă să învețe să-și folosească abilitățile paranormale incipiente, să pună capăt unei serii de crime monstruoase, dar și să rezolve misterul în care au fost implicați părinții ei în urmă cu 25 de ani, totul în timp ce se confruntă cu noile și foarte încurcatele ei relații de la Nevermore.

The Dropout – Disponibil pe Disney+

Un serial care te va ține în suspans de la un capăt la altul, The Dropout documentează în cele mai mici detalii unul dintre cele mai mari scandaluri din industria medicală: escrocheria orchestrată de Elizabeth Holmes (Amanda Seyfried), o fostă studentă la Stanford, și de compania sa, Theranos. În încercarea de a revoluționa medicina, aceasta a vrut să creeze un dispozitiv menit să recolteze sângele în timp record, însă invenția sa a dat greș și a fost susținută doar în baza unor falsuri și minciuni. Când adevărul a ieșit la iveală, pierderile au fost uriașe, iar toți cei care au investit în Theranos au trecut printr-o criză imensă. 

Andor – Disponibil pe Disney+

Dor de o nouă aventură Star Wars? Serialul explorează aventura lui Andor (Diego Luna), cu care am făcut cunoștință prima oară în Rogue One: A Star Wars, filmul din 2016 al lui Gareth Edwards. Povestea începe odată cu izbucnirea rebeliunii împotriva Imperiului, în prim-plan fiind Andor, un om obișnuit, capabil de lucruri incredibile. 

The Bear – Disponibil pe Disney+

Dacă încă nu ai văzut acest serial, trebuie să facem un disclaimer: trebuie văzut în timpul mesei, de preferat cu o porție de paste alături. O să îți dai seama rapid de ce spunem asta. Serialul urmărește povestea lui Carmy Berzatto (Jeremy Allen White), un tânăr bucătar din lumea restaurantelor de fine dining, care se întoarce acasă, în Chicago, pentru a conduce micul local al familiei sale, după o tragedie cu un impact uriaș. Într-un ecosistem complet nou pentru el, Carmy trebuie să găsească un echilibru între realitatea dificilă a unei mici afaceri, personalul său recalcitrant și relațiile de familie tensionate, în timp ce se luptă cu impactul sinuciderii fratelui său.

Guillermo Del Toro’s Cabinet of Curiosities – Disponibil pe Netflix

Știm deja arta lui Guillermo del Toro, știm câtă imaginație există în fiecare dintre proiectele sale! Cabinet of Curiosities reprezintă colecție de povești definitorii, menite să sfideze noțiunile tradiționale ale genului horror. De la macabru la magic, de la gotic la grotesc sau înspăimântător în mod clasic, cele opt povești deopotrivă sofisticate și sinistre (printre care două sunt povestiri originale semnate de del Toro) sunt aduse la viață de o echipă de scenariști și regizori aleși chiar de del Toro.

Irma Veep – Disponibil pe HBO Max

Serialul explorează povestea Mirei (Alicia Vikander), o actriță americană dezamăgită de cariera ei și de recenta despărțire prin care a trecut. Aceasta pleacă în Franța pentru a juca rolul personajului Irma Vep, într-un remake al filmului mut francez, „Les Vampires”.

Foto: HBO

Related Posts

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…