Alina Burlacu ∙ November 16, 2022 ∙ 2 min read

Cunoscută pentru rolurile din True Lies, Freaky Friday și Knives Out, Jamie Lee Curtis este și un fan al fotografiei și chiar s-a implicat în realizarea unor fotografii personale, mai deosebite.

„Majoritatea oamenilor nu știu asta, dar eu sunt fotograf. Toată viața mea. Am colecționat fotografii și am susținut artiști. Urmăresc munca lui Ryan Pfluger de mult, mult timp. Am văzut portrete frumoase și saturație incredibilă de culoare și lumină și onestitate în munca lui”, a scris actrița pe Instagram. „Această lucrare plină de culoare este frumoasă și sunt onorată că am fost în fața lentilei, ochiului și inimii lui!”

Actrița în vârstă de 63 de ani a postat și o poză în costum de baie și dresuri de plasă, fotografia fiind realizată în timpul ședinței foto pentru The NYT.

O fană declarată a frumuseții din farmacie, dar și a celei date de apă și de somn, Jamie apare pe ecrane de peste 40 de ani, așa că nu este străină de lumina reflectoarelor. Iar legat de trecerea timpului, se pare că Jamie Lee Curtis este hotărâtă să nu-și vopsească părul, conform declarațiilor actriței.

Jamie a mărturisit, într-un videoclip postat pe Instagram, că este „pro-îmbătrânire”: „Vreau să îmbătrânesc cu inteligență, grație și demnitate, vervă și energie.”

Actrița a experimentat anterior cu Botox și liposucție, dar, în prezent, optează pentru un aspect natural.

Anul trecut, Jamie Lee Curtis a fost premiată în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, cu Leul de Aur pentru întreaga activitate.

Foto: Hepta, Instagram.

Related Posts

MET Gala: 10 machiaje și coafuri care ne-au atras atenția

Pe covorul roșu, la Gala desfășurată la Muzeul Metropolitan de Artă, celebritățile au pozat, pentru fani, în ținute…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Plăcerile zodiilor

Spune-mi ce zodie ești ca să îți spun ce produse cosmetice ți se potrivesc! Berbec Dacă refrenul lui…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…