Alina Burlacu ∙ October 20, 2022 ∙ 3 min read

Pe scena vieții personale, o vedem, în prezent, pe Sharon Stone în rolul de dădacă, dar și de scriitoare. Recent, cartea sa a fost tradusă și în limba română.

Am văzut-o pe Sharon Stone în rolul de actriță, producătoare și activistă pentru drepturile omului. 

Dar, timpul ei este acum, în mare parte, dedicat celor dragi. Sharon Stone locuiește în Los Angeles împreună cu familia. Actrița are trei băieți adoptați. Cel mai mare, Roan (22 de ani) pare să știe deja ce carieră vrea să urmeze în viață și nu este deloc una sub lumina reflectoarelor.

Actrița mai are doi băieți, Quinn Kelly Stone (15 ani) și Laird Vonne Stone (16 ani), ale căror vieți au reușit să rămână destul de private.

Pentru actrița de 64 de ani, una dintre distracțiile și bucuriile momentului este petrecerea timpului cu finul, pe care l-a învățat să facă primii pași.

Cartea sa, lansată anul trecut, despre viața sa și despre dedesupturile strălucirii de la Hollywood este acum tradusă și în limba română: Trăiesc a doua oară.

Lansată în cinematografie cu rolurile din Irreconcilable Differences și Total Recall, Sharon a devenit foarte cunoscută pentru o scenă jucată de actriță, în rolul principal din Basic Instinct – un imens succes de box office. Dar, dincolo de faima momentului, talentul ei actoricesc a fost recunoscut în 1996, când a fost nominalizată la Premiul Oscar și a câștigat Globul de Aur pentru interpretarea din filmul lui Martin Scorsese, Casino. 

Traseul ei de la o copilărie abuzată, la o carieră de succes este descris în cartea Trăiesc a doua oară, pe care a dedicat-o mamei sale.

În 2001, Sharon Stone a suferit un accident vascular cerebral masiv. În carte, Sharon povestește despre revenirea miraculoasă, cu ajutorul meditației, dar și multe amănunte revelatoare din viața și cariera ei.

Trăiesc a doua oară este departe de a fi relatarea strălucitoare despre Hollywood la care s-ar putea aștepta cititorii. Stone profită de această ocazie pentru a-și spune povestea în stilul ei, scrie Time. În timp ce The Washington Post adaugă: Pe lângă dezvăluirile personale surprinzătoare pe care le face, volumul impresionează prin căldură și grație, calități care, până în final, se dovedesc a fi de-a dreptul miraculoase.

Anul acesta, la Festivalul de Film de la Cannes 2022, Sharon a încântat audiența cu o rochie Dolce, la premiera filmului „Forever Young”, un film de Valeria Bruni Tedeschi, cu Louis Garrel.

Sharon Stone (Cannes 2022)

Cariera cinematografică a lui Sharon Stone a fost completată de activitățile sale umanitare, fiind recompensată în decursul anilor cu Nobel Peace Summit Award, Harvard Humanitarian Award, Einstein Spirit Award.

Foto: Hepta.

Related Posts

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Horoscopul lunii Mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru luna mai 2024. Berbec Segmentul financiar este răscolit, astfel că…

ADHD la adulți: semne subtile pe care nu le-ai observat

Amâni lucrurile până când termenul limită se apropie periculos de mult? Sau poate ești deseori etichetat ca fiind…

Prințul William și Kate Middleton aniversează azi 13 ani de la nuntă

S-au scurs 13 ani de la nunta Prințului William cu Kate Middleton, eveniment urmărit de sute de milioane…