Bianca Sterie ∙ July 5, 2022 ∙ 5 min read

Încă nu ți-ai pregătit bagajul pentru vacanță? Numai bine, pentru că mai avem noi ceva de pus în el. Mai exact, mai avem de adăugat câteva lecturi numai bune de citit la plajă, la piscină, în avion sau în orice alt loc sau mijloc de transport în care te va purta luna această. 

Iată care sunt noutățile care ne-au atras atenția. 

Anaïs Nin, Spioană în casa dragostei, editura Humanitas Fiction

Noul roman semnat de Anaïs Nin aduce în prim-plan dilemele unei femei care se luptă cu propriile dorințe contradictorii, dar și cu limitele impuse de societate. Deși își iubește soțul, Sabina, eroina romanului, se simte atrasă de alți bărbați, cu care își consumă fanteziile, adoptând o succesiune de roluri și schimbând tot atâtea măști. Cu opriri în Parisul nocturn dintre războaie, în barurile întunecoase dintr-un New York electrizat de dorință sau pe plajele încinse din Long Island, Spioană în casa dragostei explorează nevoia de libertate și împlinire interioară, într-un raport mereu tensionat cu așteptările celorlalți.

Taylor Jenkins Reid, Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo, Audio Tribe

Bestseller New York Times, audiobookul Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo (de Taylor Jenkins Reid), în lectura Danei Săvuică și a Anei Maria Oglindă, spune povestea povestea unei legendare actrițe de film, care amintește pe alocuri de Marilyn Monroe și Elizabeth Taylor. Evelyn Hugo este în sfârșit gata să spună adevărul despre strălucitoarea și scandaloasa ei viață. Aceasta alege să își spună aventura în fața lui Monique Grant, o jurnalistă cvasinecunoscută, care nu traversează chiar cea mai fericită perioadă. Soțul a părăsit-o, iar viața ei profesională bate pasul pe loc. Însă, indiferent de motivul pentru care Evelyn a ales-o, tânăra este hotărâtă să profite de această ocazie nesperată pentru a-și transforma cariera. Chemată în luxosul apartament al lui Evelyn, Monique ascultă fascinată în timp ce actrița își deapănă povestea. Audiobookul poate fi ascultat gratuit în primele 30 de zile pe audiotribe.ro sau în aplicația AudioTribe. 

Dinah Jefferies, Fiicele Războiului, editura Nemira

Acțiunea romanului are loc în Franța anului 1944, în valea râului Dordogne, într-o casă de la marginea unui sătuc pitoresc, unde trei surori așteaptă cu nerăbdare ca războiul să se sfârșească. Hélène cea matură face tot ce-i stă în puteri pentru ca familia să-i fie în siguranță, chiar în timp ce ocupația nazistă devine tot mai amenințătoare. Élise cea rebelă a hotărât să-i ajute cu orice preț pe luptătorii din Rezistența Franceză. Iar Florence cea visătoare nu își dorește decât să trăiască într-o lume liberă. Într-o noapte, un soldat aliat ajunge la ușa lor și le cere ajutorul. Iar Hélène înțelege că trebuie să intre în luptă.

Janice Y. K. Lee, Profesoara de pian, editura Humanitas Fiction

Bestseller New York Times, Profesoara de pian este este deopotrivă roman istoric și de dragoste, de război și de atmosferă. În 1941, Will Truesdale, un englez proaspăt sosit la Hong Kong, începe o relație pasională cu o eurasiană frumoasă și dominatoare, Trudy Lang. Dar invazia japoneză are consecințe tragice atât asupra celor doi îndrăgostiți, cât și asupra membrilor comunității anglo-americane, care vor experimenta, în zilele negre ale războiului, trădarea, delațiunea, lașitatea. Unsprezece ani mai târziu, Clare Pendleton, o tânără englezoaică provincială, de-abia căsătorită, ajunge la Hong Kong și, sedusă de farmecul înaltei societăți, se hotărăște să dea lecții de pian fiicei unor chinezi bogați, Melodie și Victor Chen. Claire se îndrăgostește de un englez dezabuzat, angajat, în mod ciudat, ca șofer al familiei Chen. În curând, va constata că enigmaticul comportament al lui Will ascunde secrete și traume în care sunt implicate mai multe personaje.

Joanna Goodman, Căminul fetelor orfane, editura Litera

În Quebecul anilor 1950, francezii și englezii se tolerează reciproc cu o politețe precară – la fel ca părinții lui Maggie Hughes. Tatăl anglofon al lui Maggie are ambiții pentru fiica sa, care nu includ căsătoria cu un tânăr francez sărac de la ferma vecină. Dar inima lui Maggie este cucerită de Gabriel Phénix. Când rămâne însărcinată la cincisprezece ani, părinții ei o forțează să o dea pe Elodie spre adopție și să își reia viața „pe calea cea bună“. Elodie este crescută în sistemul de orfelinate pentru săraci din Quebec. Este o existență destul de precară, care ia o turnură tragică atunci când, împreună cu alte mii de orfani din Quebec, Elodie este declarată bolnavă mintal ca urmare a unei noi legi care oferă mai multe fonduri pentru spitalele de psihiatrie decât pentru orfelinate. Inteligentă și hotărâtă, Elodie rezistă tratamentului îngrozitor al călugărițelor, câștigându-și în cele din urmă libertatea la șaptesprezece ani, când este aruncată într-o lume străină.

Foto: Unsplash.com

Related Posts

Lista celebrităților care au recurs la cea mai nouă metodă de slăbit

Ozempic este medicamentul miraclos la care numeroase celebrități au apelat în ultimii ani pentru a scăpa de surplusul…

Madonna, aplaudată de cea mai mare mulțime live de fani

În fața scenei uriașe construite pe plaja Copacabana, din Rio de Janeiro, cea mai mare mulțime live de…

George Clooney, aniversare discretă

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori de la Hollywood, George Clooney a împlinit zilele trecute 63…

Cele mai frumoase insule din Europa

În căutarea liniștii, a relaxării, a peisajelor paradisiace și a plajelor îmbietoare, îți prezentăm un clasament al celor…

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…