Monica Cismaru ∙ April 29, 2022 ∙ 1 min read
Formația ABBA, sau, mai bine zis, hologramele componenților trupei – Anni-Frid Lyngstad,76 de ani, Björn Ulvaeus, 76 de ani, Benny Andersson, 75 de ani și Agnetha Fältskog, 71 de ani, vor purta outfituri digitale create de Dolce & Gabbana pentru concertele programate în luna mai și iunie la Londra.

Avatarurile membrilor trupei vor apărea astfel pe scena ABBA Arena de la Londra, la 50 de ani de la înființarea trupei suedeze.

ABBA a revenit anul trecut cu un nou album, după o pauză muzicală de 40 de aniî n componența consacrată. Albumul lansat de ei, Voyage, a urcat pe primele poziții în topurile muzicale încă din prima săptămână de la apariție.

abba

Voyage a fost cel mai rapid vândut album al anului 2021, iar ABBA a depășit-o chiar și pe Adele, una dintre cele mai de succes cântărețe din ultimii ani. ”Ne bucurăm foarte mult că fanii noștri au apreciat noul nostru album, a fost o adevărată bucurie să lucrăm din nou împreună”, au declarat membrii trupei ABBA.

Primul concert în care vor apărea pe scena hologramele componenților trupei ABBA va avea loc pe 27 mai, la Londra, iar membrii formației vor apărea pe o scenă futuristă concepută special pentru concertele lor. Pe lângă Dolce &Gabbana, și alți deigneri de marcă vor semna ținutele pentru avatarurile ABBA. Hologramele se vor mișca pe baza unor scheme înregistrate în prealabil de membrii trupei.

Related Posts

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…

Cine sunt câștigătorii Premiilor Gopo 2024

Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara, la Teatrul Național ,,I. L….

Cele mai importante sfaturi despre îngrijirea intimă, explicate de medici ginecologi

Poate că nu e chiar un subiect abordabil la o cafea, dar este unul extrem de important pentru…

Coffee Time! Interviu cu Maria Raluca Năvloiu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Horoscopul lunii Mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă previziunile astrale pentru luna mai 2024. Berbec Segmentul financiar este răscolit, astfel că…

ADHD la adulți: semne subtile pe care nu le-ai observat

Amâni lucrurile până când termenul limită se apropie periculos de mult? Sau poate ești deseori etichetat ca fiind…

Prințul William și Kate Middleton aniversează azi 13 ani de la nuntă

S-au scurs 13 ani de la nunta Prințului William cu Kate Middleton, eveniment urmărit de sute de milioane…