Monica Cismaru ∙ December 6, 2021 ∙ 1 min read

Casa Regală Britanică a publicat mai multe fotografii cu felul în care au fost decorate de Crăciun palatele regale. Astfel, putem admira în toată splendoarea lor decorațiunile de Crăciun de la reședința oficială a Reginei Elisabeta a II-a din Scoția, Palatul Holyroodhouse, dar și pe cele de la Windsor.

Palatul Holyroodhouse, din Edinburgh, Scoția, are un brad de Crăciun înalt de 4,5 metri, luminițe și ghirlande, iar palatul Windsor a fost decorat complet pentru sărbătorile de iarnă.

Mai mulți brazi de Crăciun au fost amplasați in St. George’s Hall, locul în care Prințul Harry și Meghan Markle au organizat petrecerea de nuntă în 2018. În plus, nu numai Regina Elisabeta a II-a și familia regală britanică se pot bucura de farmecul decorațiunilor de Crăciun, dar și publicul, deoarece Palatul Windsor este deschis publicului pentru vizite până pe 3 ianuarie. Mai mult, spațiul expune și costumele purtate de monarhul britanic și de sora ei, Prințesa Margaret, într-o piesă de teatru pusă în scenă chiar de cele două în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în urmă cu mai bine de 80 de ani.

Related Posts

Horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 6-12 mai 2024. Berbec Situații controversate în plan financiar! Este vorba…

Cum a fost Met Gala, cel mai important eveniment fashion al anului

O nouă ediție Met Gala a avut loc aseară la New York, iar celebritățile și-au dat doctoratul în…

Coffee Time! Interviu cu Andrei Cristian Stoica

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

Vlad Huidu o ia la întrebări pe soția lui, Giulia

Cum arată o discuție tête-à-tête, între doi soți? Dar între doi soți celebri, care au și participat la…

Eroii României la Jocurile Olimpice

Ediția de la Paris de anul acesta se desfășoară în perioada 26 iulie – 11 august. Un moment…

Savantele (reale ale) României

La nivel global, în prezent, doar 33% dintre cercetători sunt femei. Acestora li se acordă mai puține finanțări…

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…