Bianca Sterie ∙ November 5, 2021 ∙ 3 min read

Noiembrie este fără doar și poate luna blockbusterelor. Eternals, un nou episod Resident Evil, dar și House of Gucci sunt doar trei dintre titlurile pe care de-abia așteptăm să le descoperim pe marile ecrane.

Eternals – Premiera: 5 noiembrie

Cel de-al 26-lea titlu din universul cinematografic Marvel reprezintă o expansiune a acestuia, prin introducerea celor zece noi supereroi nemuritori care au protejat Pământul și i-au modelat istoria și civilizațiile de la începutul timpului. Povestea se desfășoară pe două perioade de timp. O parte în trecut, când Eternii au funcționat ca o echipă formidabilă și o unitate familială apropiată. A doua poveste este în prezent, când grupul s-a fracturat și s-a despărțit, mulțumit să trăiască printre oameni, practic ascunzându-se la vedere. Însă amenințarea Devianților înseamnă că Eternii trebuie să-și lase diferențele deoparte și să se regrupeze înainte ca un dezastru să ducă la sfârșitul universului. Regizat de Chloé Zhao, filmul are o distribuție care îi include, printre alții, pe Richard Madden, Angelina Jolie, Gemma Chan, Kit Harington și Salma Hayek.

King Richard – Premiera: 19 noiembrie

O dramă sportivă inspirată dintr-o poveste adevărată absolut impresionantă, cu Will Smith în rolul principal, filmul urmărește călătoria lui Richard Williams, un tată determinat și exigent, care și-a dedicat aproape toată viața fiicelor sale, încercând să le ajute să devină cele mai talentate sportive din toate timpurile. Având un plan de la care nu se abate o clipă, acesta își duce fiicele, pe Venus și Serena Williams, de pe străzile din Compton, California, pe scena internațională a competițiilor de tenis.

Spiral – Premiera: 19 noiembrie

O dramă psihologică în regia Ceciliei Felméri, Spiral este povestea unui triunghi amoros ciudat, o aventură care se trăiește pe malul unui lac, unde, la prima vedere, un cuplu trăiește o viață paradisiacă. Trecutul, însă, îi ajunge rapid din urmă, iar relația lor începe să se deterioreze gradual.

Resident Evil – Welcome to Raccoon City – Premiera: 26 noiembrie

Inspirat de un joc video de succes, seria Resident Evil se numără printre cele mai populare francize din ultimii ani. Acțiunea acestui nou film are loc în Raccoon City, un orășel cândva prosper, gazdă a gigantului farmaceutic Umbrella Corporation, un nume foarte cunoscut printre fanii Resident Evil. În prezent, orașul se confruntă cu o acută stare de degradare. Iar după ce compania a plecat, a lăsat aici și o moștenire înfiorătoare, astfel că, în scurtă vreme, viețile localnicilor se schimbă radical, odată cu apariția răului pe străzile lor. Un rău pe care luptă din răsputeri să-l combată. Din distribuția Resident Evil – Welcome to Raccoon City fac parte Kaya Scodelario, Tom Hopper și Robbie Amell.

Encanto – Premiera: 26 noiembrie

O animație plină de emoție, care ne poartă tocmai în Columbia, Encanto este o aventură pentru toată familia, un musical absolut adorabil. Encanto explorează povestea lui Mirabel Madrigal (vocea lui Stephanie Beatriz), o tânără de origine columbiană, care trăiește zi de zi drama de a fi singura din familia sa care nu are puteri fermecate. Însă, atunci când magia este amenințată, Mirabel are pentru prima dată șansa de a se afirma!

House of Gucci – Premiera: 26 noiembrie

Un film biografic pe care întreaga planetă îl așteaptă, House of Gucci are la bază cartea scrisă de Sara Gay Forden în 2001: The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour and Greed. Lady Gaga joacă rolul Patriziei Reggiani, femeia care a fost acuzată și condamnată pentru asasinarea fostului ei soț, Maurizio Gucci (Adam Driver), președintele casei de modă Gucci. Din distribuția peliculei fac parte și Jared Leto, Jeremy Irons, Salma Hayek și Al Pacino.

Foto: outnow.ch

Related Posts

Premierele lunii mai: filme noi la cinema

Blockbustere mult așteptate, comedii și povești pentru întreaga familie: iată care sunt premierele lunii mai la cinema. Kingdom…

Coffee Time! Interviu cu Bogdan Georgescu

Cum este, oare, să lucrezi toată ziua înconjurat(ă) de aburii amețitori ai zecilor de sortimente de cafea? Câte…

3 ani pe o platformă de networking: ce-am învățat din 254 de întâlniri (cu mulți experți și câțiva ciudați)

Totul a început cu un text de la clienta mea ucraineancă londoneză, coach pentru executivi proaspăt promovați. „Știu…

Călătorește în România!

Asta îți recomandă #AlistGirls. Primăvara aceasta, descoperă frumusețile României în cinci locuri de poveste – perfecte pentru orice…

Tu unde te vezi peste 4 ani? – Camelia Caesar, Naționala Feminină de Fotbal

Dacă te-am întreba unde te vezi peste 4 ani, ce ne-ai spune? Probabil ți se pare o întrebare…

Cu viața erotică la terapeut

Există nenumărate motive pentru care oamenii se gândesc să înceapă „câteva” ședințe de psihoterapie. Psihologul și psihoterapeutul relațional…

Dragoste & bani: un subiect tabu și o relație complicată

Cel mai adesea, banii sunt un subiect delicat într-o relație de cuplu, deși gestionarea lor defectuoasă poate semăna…

Loc de mai bine: mamele care au nevoie de sprijin

În fiecare număr, îţi prezentăm ONG-uri, proiecte sociale sau campanii umanitare care fac din lume un loc mai…

5 cărți pe care le poți face cadou de Paște

Paștele este un eveniment perfect pentru a adăuga între cadourile pentru familie și câte o carte potrivită preferințelor…

Selena Gomez va avea un nou cooking show- Selena + Restaurant

După ce, în anii pandemiei a inițiat un cooking show filmat chiar în bucătăria ei, intitulat Selena+ Chef,…