5 seriale care te vor face să te simți ca într-o vacanță

Da, știu: în era pandemiei și a incertitudinii, vacanțele au devenit o misiune extrem de complicată, dacă nu chiar imposibilă, în unele situații. E cam greu să mai organizezi ceva 100% sigur atunci când lucrurile se schimbă de la o oră la alta, dar, în contextul actual, pare că va trebui să ne adaptăm muuulte dintre vechile obiceiuri… și asta pe termen lung. 

Pe de altă parte, am încercat și încă încerc să văd partea plină a paharului. Cât de cât. După ce două dintre călătoriile pe care le aveam programate au fost anulate în urma restricțiilor, m-am orientat către o altfel de vacanță. În fața micului ecran. În compania unor seriale care chiar recreează acea fabuloasă atmosferă de vacanță și care te fac să te relaxezi și să visezi cu ochii deschiși! Care sunt acestea? Vă las descoperirile mele în rândurile de mai jos. 

The Durrells

Puține seriale te vor bucura și emoționa mai tare decât The Durrells, inspirat din seria autobiografică semnată de scriitorul și naturalistul britanic Gerald Durrell. La câțiva ani de la încheierea Primului Război Mondial, pe fondul unor probleme tot mai serioase cu banii, Louisa Durrell (Keeley Hawes) decide să părăsească orășelul englez Bournemouth și să se mute, împreună cu cei patru copii ai săi, în Grecia, pe insula Corfu, în căutarea unei vieți liniștite și… ceva mai accesibile. Odată ajunși aici, cei cinci Durrells descoperă un paradis neașteptat. Cu un colț de natură perfect pentru curiosul Gerry (Milo Parker). Cu aventură din plin pentru Leslie (Callum Woodhouse). Cu inspirație pentru boemul Larry (Josh O’Connor). Dar și cu multă iubire pentru Louisa și fiica ei, Margot (Daisy Waterstone). Să mai spun și că serialul este un adevărat spectacol vizual? The Durrells este disponibil pe HBO GO. 

Most Beautiful Thing

Cunoscut și sub titlul de Girls from Ipanema, serialul este o producție Netflix care te poartă în Brazilia anului 1959, în exoticul Rio de Janeiro. În prim-plan se află Maria Luiza sau Malú (Maria Casadevall), o tânără care, după ce află că soțul ei a părăsit-o și a luat cu el toți banii familiei, este nevoită să o ia de la capăt într-un oraș necunoscut. Ambițioasă și determinată să reușească într-o lume dominată de bărbați, aceasta își urmează pasiunea pentru muzică și hotărăște să deschidă un club de bossa nova (n.red.: un stil al muzicii braziliene) în Rio de Janeiro, locul în care se redescoperă pe sine și învață să iubească din nou. Serialul este disponibil pe Netflix.  

Outlander

Cu siguranță că nu este prima dată când auzi despre acest titlu, mai ales că se numără printre cele mai apreciate seriale din ultimii cinci ani. Însă, dacă nu ai apucat să îl vezi până acum, a venit momentul să îl treci pe lista de must-see și să te pregătești pentru o călătorie îndelungată în Scoția. Povestea se învărte în jurul lui Claire (Caitriona Balfe), o infirmieră de război, care, după ce revine de pe front, pleacă împreună cu soțul ei, Frank (Tobias Menzies), într-un fel de a doua lună de miere în Scoția. Odată ce ajung aici, Claire descoperă un loc misterios, pietrele de la Craigh na dun, un portal care o transformă într-o călătoare în timp. Fără să înțeleagă ce s-a întâmplat, ea se trezește în superba, dar periculoasa Scoție a  anului 1743, exact în mijlocul conflictelor dintre englezi și scoțieni. Serialul este disponibil pe Netflix. 

Restaurants on the Edge

O serie care îți va stârni pofta de călătorit, dar mai ales de mâncat bunătăți (tocmai de-asta, e bine să urmărești episoadele după sau în timpul mesei :D), Restaurants on the Edge documentează aventura unei echipe formate din trei experți în mâncare și design, care călătoresc în jurul lumii, din Malta în Hong Kong, din Finlanda în Costa Rica, pentru a ajuta restaurantele cu probleme, care sunt pe punctul de a se închide, să revină la gloria de odinioară. Restaurants on the Edge este disponibil pe Netflix. 

Lovecraft Country

Dacă îți era dor de un serial plin de suspans și de aventură, pe 17 august are premiera la HBO Lovecraft Country, o dramă fantasy care are la bază romanul omonim scris de Matt Ruff și lansat în 2016. Povestea îl are în prim-plan pe Atticus Freeman (Jonathan Majors), care pleacă într-o călătorie de-a lungul Americii din anii ’50 alături de prietena lui din copilărie, Letitia (Jurnee Smollett), și de unchiul său, George (Courtney B. Vance). El își caută tatăl (Michael Kenneth Williams) dispărut într-o țară și într-o perioadă dominate de legile Jim Crow. Astfel, începe o luptă pentru supraviețuire și pentru a învinge terorile rasiste din America albă. Din 17 august, fiecare episod din cele zece ale serialului va fi disponibil pe HBO GO în fiecare luni și va fi difuzat la HBO de la ora 20:00.

Foto: outnow.ch, HBO

Categorii Lifestyle